Siria: Conferinţa Geneva III. Istoric. Actori. Interese. Speranţe deşarte

Anul 2015 a consemnat mutarea atenţiei comunităţii internaţionale de la criza din Ucraina către războiul civil din Siria ca urmare a ascensiunii Statului Islamic, a apariţiei crizei refugiaţilor şi a atacurilor teroriste care au zguduit Europa. De alftel, 49% dintre cei peste 1,1 milioane de migranţi din Europa provin din Siria[1]. Cifrele uluitoare ale acestei conflagraţii – peste 250.000 de morţi[2] şi peste 4,5 milioane de persoane care au ales calea exilului îm afara Siriei[3] – demonstrează necesitatea pentru o soluţie de pacificare a conflictului civil din Republica Arabă.

Luând în considerare toate aceste lucruri, reamintim că săptămâna trecută ar fi trebuit să înceapă cea de-a treia conferinţă de pace de la Geneva pe marginea războiului din Siria, cunoscută sub numele de „Geneva III”. Dincolo de întârzieri, obiectivul ONU va fi, din nou, să pună faţă în faţă cele două tabere şi să obţină un acord de încetare a focului şi de colaborare politică între forţele guvernamentale ale lui Bashar al-Assad, susţinute de Rusia şi Iran, şi opoziţia moderată, ce are în spate Arabia Saudită, Turcia şi Statele Unite ale Americii. Însă acest lucru s-a lovit de numeroase impedimente în ultima perioadă, ceea ce a amânat startul conferinţei, programat iniţial pe 25 ianuarie[4]. De asemenea, a făcut ca optimismul moderat cu care era privită această conferinţă să fie înlocuit de un pesimism generalizat, mai ales dacă ţinem cont că precedentele două conferinţe privind pacea în Siria au reprezentat două mari insuccese, atât ale diplomaţiei ONU, dar şi ale SUA şi ale Rusiei.

Geneva I şi Geneva II – două eşecuri

Prima dintre conferinţele de pace privind Siria („Geneva I”) s-a desfăşurat sub patronajul fostului secretar general al ONU Kofi Annan, pe 30 iunie 2012. La această întâlnire au fost aduse la masa negocierilor atât statele occidentale, cât și Federația Rusă și China. La sfârșitul conferinței participanții au semnat „Comunicatul Final al Grupului de Acțiune pentru Siria”. Prin acest act, semnatarii se îndatorau să respecte măsurile stabilite prin Rezoluțiile 2042 și 2043, respectiv Planul Annan[5], să asigure o tranziție democratică pentru Siria, în conformitate cu aspirațiile legitime ale poporului sirian, și să își arate susținerea pentru misiunea comună ONU-Liga Arabă în Siria^[6]. Astfel s-au pus bazele unui acord prin care să se formeze un guvern de tranziție din reprezentanţi ai guvernului al-Assad și ai rebelilor.

Desigur, Geneva I nu a reuşit să oprească în niciun fel conflagraţia din Siria. Dimpotrivă, aceasta a devenit şi mai violentă. Hillary Clinton şi Serghei Lavrov s-au contrazis cu privire la destinul politic al lui Assad, iar Kofi Annan şi-a dat demisia din funcţia de trimis special al misiunii ONU-Liga Arabă în Siria. Fostul secretar general ONU a prezentat ca motive pentru demisia sa escaladarea înarmării pe câmpul de luptă și lipsa de unitate din cadrul Consiliului de Securitate, care au „schimbat fundamental” circumstanțele în care acesta își exercita misiunea. Annan și-a arătat dezamăgirea față de situație, afirmând cu amărăciune că „într-un timp în care poporul sirian are nevoie de acțiune, în cadrul Consiliului de Securitate se plimbă vina de la unul la altul”^[7].

Anul 2013 a fost urmat de numeroase întâlniri între John Kerry şi Serghei Lavrov pe tema Siriei, care au permis urmaşului lui Annan, Lakhdar Brahimi, să aducă la masa negocierilor cele două grupări, la sfârşitul lunii ianuarie 2014, la Conferinţa de pace Geneva II. Din păcate așteptările au fost mult prea mari pentru această conferință, iar realizările foarte puține. Cele două tabere aveau interese opuse, iar din pricina acestui lucru nici măcar un simplu acord nu a putut fi stabilit.

La Geneva II, prioritatea opoziției, formate la acea vreme din moderați, a fost tranziția politică. Dar în această tranziție nu erau incluși interlocutorii lor de la această negociere, care făceau parte din grupul de conducere al lui Assad. De asemenea, principala preocupare a reprezentanților guvernului, conduși de ambasadorul Siriei la ONU, Bashar al-Jaafari, era aceea de a pune capăt acțiunilor teroriste. La prima vedere, această problemă nu era în contradicție cu doleanțele opozanților, întrucât la masa negocierii grupările radicale precum al-Nusra nu erau reprezentate. Problema însă a venit tocmai pe filiera percepțiilor dintre cele două tabere. Pentru reprezentanții lui Assad toate coalițiile opozante reprezentau organizații teroriste, iar toți civilii din acestea, inclusiv cei aflați cu ei la masa negocierilor, erau teroriști^[8]. Din toate aceste motive, mult așteptata întâlnire dintre reprezentanții celor două tabere, sub medierea lui Brahimi și cu sprijinul Statelor Unite ale Americii şi al Federației Ruse a fost un eșec și nu avut niciun efect asupra desfășurării războiului.

La conferința de presă ce a precedat a doua rundă de negocieri de la Geneva II, Lakhdar Brahimi avea să își exprime regretul față de poporul sirian pentru faptul că efortul său de mediere nu a reușit să oprească în niciun fel războiul^[9].

La 14 mai 2014 Brahimi avea să își dea demisia din funcția de trimis special al misiunii comune în Siria, război care intrase deja într-un con de umbră din cauza anexării Crimeii şi crizei din Ucraina.

2015, anul în care Siria a reajuns o prioritate pe agenda internaţională

O serie de evenimente nefericite a făcut ca războiul civil din Siria să fie repus pe harta negocierilor diplomatice în anul 2015. Ascensiunea organizaţiei teroriste jihadiste Statul Islamic, care a devenit un actor pe câmpul de luptă din Siria şi a cucerit numeroase teritorii, atât în dauna forţelor guvernamentale, cât şi a rebelilor, a devenit un punct de interes pentru comunitatea internaţională. Acest lucru s-a produs în special după atacurile teroriste de la Paris de la începutul lunii ianuarie din 2015, când luptători înarmaţi au atacat redacţia publicaţiei Charlie Hebdo şi a ucis 11 jurnalişti şi un poliţist. Atacul a fost revendicat de aripa al-Qaeda din Yemen.

Apoi construcţia Uniunii Europene s-a văzut ameninţată în anul 2015 de către imensul val imigraţionist, cauzat în special de războaiele din Siria, Irak şi Afganistan, dar şi de situaţia precară din ţările din zona MENA şi a Africii Subsahariene. Peste 1,1 milioane de migranţi, dintre care 49% sirieni au ajuns în Europa în anul 2015, 80% dintre ei trecând prin Grecia pentru a ajunge în spaţiul Schengen. Destinaţiile favorite ale acestor oameni sunt Germania şi ţările nordice, dar pe drumul lor spre aceste ţări au creat haos (mai mult sau mai puţin imaginar) în Macedonia, Serbia, Ungaria sau Austria.

Următorul eveniment care a atras schimbări majore îl reprezintă atentatul asupra avionului rusesc de linie Metrojet 9268, din 31 octombrie[10]. Atentatul a avut loc la o lună după ce Rusia a început să susţină militar forţele guvernamentale siriene împotriva ISIS, dar şi a altor opozanţi ai guvernului Assad. Atacul a fost revendicat de filiala din Sinai a grupării Statul Islamic şi a avut ca rezultat 224 de morţi, dintre care 219 ruşi, 4 ucraineni şi un bielorus. Pe 17 noiembrie, autorităţile de la Kremlin au recunoscut că incidentul aviatic a fost un atac terorist şi au intensificat bombardamentele în Siria împotriva Statului Islamic[11]. Preşedintele Putin a afirmat chiar că Rusia va susţine militar opoziţia moderată în lupta contra ISIS, deşi Departamentul de Stat al SUA a susţinut că, şi după atentatul Metrojet, aviaţia rusă atacă în continuare unele poziţii ale rebelilor[12].

Ultimul eveniment care a şocat lumea occidentală şi care a avut un efect direct asupra războiului civil din Siria a fost atentatul multiplu de la Paris din 13 noiembrie. O serie de atacuri în lanţ au curmat viaţa a 130 de persoane, dintre care 89 într-un atac săvârşit la Teatrul Bataclan. Acestea au reprezentat cele mai sângeroase atacuri din Franţa de la cel de-al Doilea Război Mondial[13].

Statul Islamic a revendicat şi acest atac, susţinând că este o ripostă la bombardamentele executate de Franţa în Irak. Preşedintele François Hollande a precizat în contrapartidă că aceste atacuri reprezintă o declaraţie de război la adresa Franţei. Ca reacţie a fost instituită starea de urgenţă în Franţa pentru a lupta cu terorismul, iar pe 15 noiembrie 2015 armata franceză a pornit Operaţiunea Chammal, prin care aviaţia franceză a început bombardamente masive asupra obiectivelor ISIS în Siria, în special asupra capitalei de facto a organizaţiei, oraşul Raqqa[14].

Toate aceste evenimente au subliniat încă o dată necesitatea reluării serioase a negocierilor diplomatice în ceea ce priveşte criza din Siria. Astfel, la sfârşitul lunii octombrie, Kerry, Lavrov şi miniştrii de externe din alte 15 ţări, plus reprezentanţi ai UE şi ONU, grup ce avea să fie cunoscut drept International Syria Support Group (ISSG) au dat startul unor întâlniri diplomatice cu scopul final de a ajunge la o înţelegere cu privire la pacificarea războiului civil din Siria şi o tranziţie politică democratică.

Munca ISSG s-a materializat pe 14 noiembrie 2015, când membrii grupului au lansat aşa-numitele „Vienna Statements”, o serie de recomandări ce trebuie puse în practică pentru a aduce pacea în Siria.

Printre acestea se numără negocieri formale, în linie cu Comunicatul de la Geneva din 2012, ce trebuiau să fie lansate de la 1 ianuarie 2016 între guvernul sirian şi opoziţie. Rolul de a alege cine reprezintă opoziţia îi revenea actualului Reprezentant Special al ONU în Siria, Staffan de Mistura.

O altă reglementare a acordului de la Viena îl reprezenta o încetare a focului în toată ţara, care nu se aplica însă celor de la Daesh, Frontul al-Nusra sau alte organizaţii teroriste recunoscute de Consiliul de Securitate ONU. Nu în ultimul rând tot la Viena s-a discutat că în urma negocierilor ce urmau să aibă loc ar fi trebuit să rezulte un guvern credibil de tranziţie, care să redacteze o nouă constituţie şi până în iulie 2017 să organizeze alegeri supravegheate de Naţiunile Unite[15].

Acordul de la Viena avea să fie oficializat pe 18 decembrie 2015 prin Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU cu numărul 2254. Aceasta prevedea ca obiectiv o „tranziţie politică condusă de Siria şi care să aparţină Siriei”, bazată pe Comunicatul de la Geneva. De asemenea, rezoluţia 2254/2015 sprijinea „Declaraţiile de la Viena” din noiembrie 2015 şi considera ISSG ca fiind principala platformă care poate sprijini eforturile Naţiunilor Unite pentru a obţine un proces de pace durabil în Siria.

John Kerry a declarat după adoptarea în unanimitate a Rezoluţiei 2254 că a sosit timpul ca războiul din Siria să înceteze, ca poporului sirian să i se ofere o şansă reală de a alege între război şi pace şi ca drumul spre o tranziţie politică, prevăzut în Comunicatul de la Geneva, să aibă un punct de start. De asemenea, Lavrov a arătat că formatul de la Viena a reuşit să ofere un climat favorabil pentru a aduce la masa negocierilor toţi actorii importanţi ai acestei crize şi că numai un dialog total, condus de către sirieni, poate pune capăt suferinţelor acestui popor[16].

Anul 2015, un an plin de suferinţă nu numai pentru poporul sirian, dar şi pentru întreaga comunitate internaţională, lua astfel sfârşit cu un mare plus de optimism în ceea ce priveşte obţinerea păcii în Siria. Anul 2016, cu amânările sale, ne-a demonstrat însă contrariul.

Un an nou, interese vechi

Optimismul rezervat privind o pace în Siria avea să fie uşor uşor măcinat de rivalităţile din cadrul ISSG. Pe parcursul celor aproape cinci ani de la începutul manifestaţiilor antiguvernamentale, războiul civil sirian a căpătat şi aspectul unei confruntări prin intermediari (proxy war) între marile puteri globale şi regionale, un război sectarian între şiiţii aflaţi la putere în regimul Assad şi suniţii majoritari din Siria şi o conflagraţie între cei care sunt recunoscuţi de comunitatea internaţională ca fiind combatanţi în acest conflict şi cei consideraţi drept organizaţii teroriste, în special Statul Islamic şi Frontul al-Nusra, aripa siriană a al-Qaeda.

Consider că este necesară o scurtă descriere a părţilor implicate în conflagraţia siriană pentru a înţelege mai bine dificultatea pe care o întâmpină un proces de pace.

Astfel, forţele proguvernamentale, conduse de preşedintele Bashar al-Assad au fost ajutate încă de la începutul războiului civil de Rusia, care consideră actualul regim de la Damasc un important aliat strategic, şi Iranul, liderul confesiunii şiite în lumea musulmană. Împotriva lui Assad luptă opoziţia sunnită, susţinută de Statele Unite ale Americii, Turcia, Arabia Saudită şi restul lumii occidentale. Însă lipsa de echipament militar şi de coordonare a opoziţiei (cel puţin 12 facţiuni mari la începutul războiului, reunite în mare parte în Free Syrian Army – FSA, dar şi mii de miliţii locale) a făcut ca aceasta să nu reuşească să învingă pe susţinătorii lui Assad în cei aproape cinci ani de război. Din pricina acestei lipsă de eficienţă, o parte dintre combatanţii FSA fie au luat calea pribegiei, spre Europa, fie s-au radicalizat şi au mărit rândurile ISIS.

De altfel, Statul Islamic luptă la rândul său împotriva trupelor lui Assad, dar şi împotriva opoziţiei moderate (care, al rândul ei, s-a coalizat încă de la începutul anului 2014 împotriva DAESH, deoarece s-a considerat că gruparea teroristă deturnează revoluţia şi că perverteşte Islamul)[17]. O statistică din luna septembrie a anului trecut arată că ISIS a ucis peste 10.000 de oameni de la declararea Califatului, din care 3.200 în Siria. 1.858 dintre aceştia erau civili, 906 erau soldaţi ai forţelor lui Assad, 239 erau rebeli, iar 185 erau chiar luptători Statul Islamic[18].

Nu în ultimul rând, în războiul civil din Siria s-au afirmat încă de la început forţele kurde. Aceştia au luptat la început împotriva forţelor guvernamentale, în aceeaşi direcţie, dar nu împreună cu opoziţia moderată. Cu timpul însă, kurzii au devenit un pion important în lupta contra Statului Islamic, atât în Siria, dar mai ales în Irak[19]. În ultimele luni ale lui 2015, kurzii irakieni, cu sprijin american, au recucerit de la DAESH oraşele Sinjar şi Ramadi. De asemenea, au capturat importantul oraş strategic Kobani din nordul Siriei, numit de kurzi „Rojava” sau „Kurdistanul de Vest”[20].

Problema combatanţilor kurzi este reprezentat de faptul că Partidul Uniunii Democratice Kurde (PYD) este afiliat Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat de către SUA, Turcia şi Uniunea Europeană ca fiind o organizaţie teroristă. De aceea, se creează o situaţie cel puţin bizară, în care kurzii sunt ajutaţi de către americani în războiul lor contra ISIS, dar în acelaşi timp sunt bombardaţi de Turcia, astfel încât, de multe ori avioane care pleacă de pe acelaşi aeroporturi, fie bombardează, fie trimit ajutoare rebelilor kurzi[21].

Toată această distribuţie de combatanţi, cu susţineri atât de variate în cadrul ISSG, a făcut ca o eventuală pace în Siria să fie tot mai greu realizabilă. Putem adăuga în acest amestec eterogen şi evenimentele recente, precum răcirea relaţiilor dintre Rusia şi Turcia, după doborârea avionului de luptă Sukhoi-24 din 24 noiembrie 2015, sau ruperea relaţiilor diplomatice dintre un grup de ţări sunnite, condus de Arabia Saudită, şi Iran, în urma conflictului cauzat de decapitarea şeicului Nimr al-Nimr, liderul minorităţii şiite saudite. Obţinem astfel un tablou complet al dificultăţilor şi diferenţelor de perspectivă cu care se va confrunta Trimisul Special al ONU în Siria, Staffan de Mistura, în negocierile de la Geneva.

De altfel, Mistura a avut parte de o primă surpriză în acest sens, atunci când s-a văzut nevoit să amâne debutul Conferinţei de Pace Geneva III cu patru zile după boicotul opoziţiei siriene. Grupată în jurul Înaltului Comisariat pentru Negocieri (HCN) care a luat fiinţă la Riad, opoziţia a declarat că nu se va prezenta la Geneva dacă Assad nu va respecta prevederile din Rezoluţia 2254, şi anume oprirea bombardamentelor din zonele civile, acces umanitar către persoanele ce au nevoie urgentă de mâncare, apă şi medicamente şi, în final, încetarea focului. În cele din urmă, HCN s-a prezentat la Geneva, dar a susţinut că nu va lua legătura cu delegaţia lui Assad până ce măsurile Rezoluţiei ONU nu vor fi respectate.

Totodată HCN a protestat vizavi de insistenţele Rusiei şi Iranului de a aduce la masa negocierilor o delegaţie care să reprezinte luptătorii kurzi, măsură asupra căreia Kremlinul a insistat nu doar din cauza importanţei deosebite pe care kurzii o au pe câmpul de luptă, ci şi din pricina relaţiei tot mai precare pe care Rusia o are cu Turcia de la incidentul aviatic din noiembrie anul trecut. De altfel, premierul turc Davutoglu a declarat că Rusia, prin insistenţa de a aduce PYD-ul la negocieri, vrea să dinamiteze procesul de pace.

Pe de altă parte, Rusia a contestat decizia ca negociatorul şef al opoziţiei siriene să fie Mohammed Alloush. Acesta este membru al conducerii Jaysh al-Islam (Armata Islamului), considerată de aliaţii lui Assad ca fiind o organizaţie teroristă. Totuşi, mare parte din rivalii regimului îi văd pe cei de la Jaysh ca fiind o parte importantă a opoziţiei[22].

Din cauza tuturor acestor rivalităţi, ambiţii şi orgolii, criza din Siria continuă să apară pe agenda internaţională chiar şi la cinci ani de la izbucnirea protestelor antiguvernamentale de la Damasc. Faptul că din nou o delegaţie a lui Assad şi o delegaţie a opoziţiei se află faţă în faţă reprezintă ca atare o reuşită pentru diplomaţia ONU. Naţiunile Unite au acum însă şase luni în care trebuie să pună la punct o tranziţie politică în Siria, care să aibă ca efect final sfârşitul războiului civil şi o atenţie concentrată a tuturor forţelor ce se doresc a fi democrate împotriva organizaţiilor teroriste.

Acum, că există în sfârşit la Geneva atât o delegaţie a lui Assad, cât şi o delegaţie a opoziţiei moderate, este de datoria comunităţii internaţionale să refacă încrederea pierdută după cinci ani de război permanent, un sfert de milion de morţi şi peste patru milioane de persoane care au părăsit Siria. Este de datoria Statelor Unite să îi tempereze şi să îi ţină la masa negocierilor pe reprezentanşii opoziţiei, la fel cum este obligaţia Rusiei de a mustra guvernul de la Damasc atunci când nu îşi respectă partenerul de negocieri sau angajamentele internaţionale la care este parte.

S-a ajuns la un moment în care războiul civil din Siria aduce tuturor mai multe probleme şi ameninţări decât orice potenţiale beneficii. Efectele negative ale războiului au ajuns să afecteze întreaga comunitate internaţională, iar terorismul a luat amploare fără precedent, cu repercusiuni psihologice pentru cea mai mare parte a locuitorilor globului.

De aceea ar fi cazul ca a treia conferinţă de pace de la Geneva cu privire la războiul civil din Siria să fie, cum spune zicala, „cu noroc”.

[1] „Nearly 1.1 million migrants arrived in Germany in 2015”, Deutsche Welle, 1 ianuarie 2016, http://www.dw.com/en/nearly-11-million-migrants-arrived-in-germany-in-2015/a-18952130

[2] Syrian Observatory for Human Rights, http://www.syriahr.com/en/?p=41849

[3] UNHCR – Syrian Regional Refugee Response, http://data.unhcr.org/syrianrefugees/regional.php

[4] ” Negocierile de la Geneva în problema Siriei, amânate pentru 29 ianuarie”, Agerpres, 25 ianuarie 2016, http://www.agerpres.ro/externe/2016/01/25/negocierile-de-la-geneva-in-problema-siriei-amanate-pentru-29-ianuarie-17-34-46

[5] „Planul în 6 puncte”, cum avea să se numească soluția propusă de trimisul special al misiunii comune ONU-Liga Arabă, Kofi Annan, prevedea ca: (1) autoritățile siriene să accepte colaborarea cu misiunea comună condusă de Annan pentru a se adresa problemelor și aspirațiile legitime ale poporului sirian, (2) atât autoritățile cât și forțele de opoziție să oprească focul și să retragă trupele armate din zonele populate, (3) să permită ajutorul umanitar în toate zonele afectate de război, (4) să elibereze deținuții politici, (5) să asigure libertatea de mișcare a persoanelor în interiorul țării și (6) să respecte dreptul de asociere și de protest al persoanelor.

[6]  ”Action Group for Syria:Final Communiqué”, 30 iunie 2012.

[7] ”At a time when we need – when the Syrian people desperately need action – there continues to be finger-pointing and name-calling in the Security Council.”

[8] Anne Barnard, Nick Cumming Bruce, ”After Second Round of Syria Talks, No Agreement Even on How to Negotiate”, The New York Times , 16 februarie 2014,  http://www.nytimes.com/2014/02/16/world/middleeast/after-second-round-of-syria-talks-no-agreement-even-on-how-to-negotiate.html?_r=0 .

[9] Ibidem.

[10] Ahmed Mohamed Hassan, Michael Georgy, „Exclusive: Investigators ’90 percent sure’ bomb downed Russian plane”, Reuters, 8 noiembrie 2015, http://www.reuters.com/article/us-egypt-crash-russia-flights-tourists-idUSKCN0SX07D20151108

[11] „Russia steps up attacks against IS with missile bombardment”, BBC, 17 noiembrie 2015, http://www.bbc.com/news/world-europe-34849063

[12] Jake Burman, „Putin gives air support to Syrian rebels in bid to WIPE OUT savage Islamic State”, Sunday Express, 11 decembrie 2015, http://www.express.co.uk/news/world/626183/Vladimir-Putin-ISIS-Islamic-State-Syria-Al-Assad-Airstrikes-Free-Syrian-Army-Rebels

[13] Claire Phipps, Kevin Rawlinson, „Paris attacks kill more than 120 people – as it happened”, The Guardian, 14 noiembrie 2015, http://www.theguardian.com/world/live/2015/nov/13/shootings-reported-in-eastern-paris-live

[14] Beth Stevenson, „France launches Raqqa strikes after Paris terrorist attacks”, Flight Global, 16 noiembrie 2015, https://www.flightglobal.com/news/articles/france-launches-raqqa-strikes-after-paris-terrorist-419147/

[15] „14 November 2015, Statement of the International Syria Support Group Vienna”, United Nations, http://www.un.org/undpa/Speeches-statements/14112015/syria

[16] „Security Council Unanimously Adopts Resolution 2254 (2015), Endorsing Road Map for Peace Process in Syria, Setting Timetable for Talks”, United Nations, 18 decembrie 2015, http://www.un.org/press/en/2015/sc12171.doc.htm

[17] Joshua Landis, „The Battle between ISIS and Syria’s Rebel Militias”, The Clarion Project, 4 ianuarie 2014, http://www.clarionproject.org/research/battle-between-isis-and-syria%E2%80%99s-rebel-militias

[18] Edwin Mora, „Report: ISIS Has Killed More Than 10,000 Since Declaring Caliphate”, Breitbart, 25 septembrie 2015, http://www.breitbart.com/national-security/2015/09/25/report-isis-killed-10000-since-declaring-caliphate/

[19] Clay Buck, „Here’s how Kurdish guerrilla forces are using dirty tricks against ISIS”, Business Insider, 4 septembrie 2015, http://www.businessinsider.com/heres-how-kurdish-guerilla-forces-are-using-dirty-tricks-against-isis-2015-8

[20] Dexter Filkins, „The Limits of Kurds’ War on ISIS”, The New Yorker, 13 noiembrie 2015, http://www.newyorker.com/news/news-desk/the-limits-of-the-kurds-war-on-isis

[21] Eduard Popa, „Scurt ghid al Razboiului Civil din Siria. Actori, interese, (lipsa de) solutii – Infografie”, Mondonews, 26 noiembrie 2015,

http://www.mondonews.ro/scurt-ghid-al-razboiului-civil-din-siria-actori-cauze-lipsa-de-solutii-infografie/

[22] David Brunnstom, Tom Miles, „With days to go, rival camps bicker over teams for Syria peace talks”, Reuters, 22 ianuarie 2016, http://www.reuters.com/article/us-mideast-crisis-syria-talks-idUSKCN0UZ2QF

Sursa foto: Oficiul ONU din Geneva