Cooperare teritorială/ Finanţare europeană de peste 730 de milioane de euro, până în 2020
- Moldova şi Ucraina, doar după semnarea Acordurilor financiare cu UE
România participă la şase programe de cooperare teritorială, care beneficiază de finanţare europeană de peste 730 de milioane de euro, până în 2014, proiectele cu Moldova şi cu Ucraina urmând să fie depuse doar după semnarea Acordului financiar cu UE.
În perioada 2014-2020, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice gestionează, în calitate de autoritate de management, şase programe de cooperare teritorială europeană la care participă şi România, programe care se deruleaza atât în graniţele interne, cât şi la graniţele externe ale Uniunii Europene.
Programe pentru care MDRAP este Autoritate de Management (AM):
- Programul Interreg V-A România – Bulgaria 2014-2020;
- Programul operaţional comun România – Republica Moldova 2014 – 2020;
- Programul operaţional comun România – Ucraina 2014 – 2020
- Programul IPA de cooperare transfrontalieră România – Republica Serbia 2014 – 2020;
- Programul Interreg V-A România – Ungaria 2014 – 2020;
- Programul operaţional comun ”Bazinul Mării Negre” 2014 – 2020;
Potrivit datelor furnizate de MDRAP, pentru Europunkt, primele programe- cu Bulgaria şi Serbia- au fost lansate încă din 2015, iar proiectele comune cu Ungaria se pot depune începând cu luna martie 2016.
În ceea ce priveşte proiectele cu Moldova, Ucraina sau cele din ”Bazinul Mării Negre”, deschiderea finanţării depinde de semnarea Acordului Financiar UE- Republica Moldova, şi a celui UE- Ucraina, care creează cadrul de implementare în statul terţ pentru care regulamentele UE nu sunt direct aplicabile. Autorităţile estimează că beneficiarii vor putea să depună proiecte începând cu perioada septembrie- octombrie 2016.
fără comentarii
Fii primul care comentează