Ţigările cu o aromă caracteristică, cum ar fi de vanilie, fructe sau ciocolată, vor fi interzise la comercializare, potrivit unui proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern.

Proiectul de lege reglementează condiţiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun, potrivit anumitor norme europene transpuse în legislaţia naţională.

Astfel, se interzice punerea pe piață a țigărilor și a tutunului rulat care au o aromă caracteristică (adică un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie). De asemenea, va fi interzisă punerea pe piață a tuturor produselor din tutun care conțin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină și creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătății sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar și a celor care conțin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice.

De asemenea, etichetarea produselor din tutun se modifică substanțial, urmând să cuprindă:

  • un avertisment general (”Fumatul ucide”, pe 50% din suprafața laterală);
  • un mesaj de informare (”Fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer”, pe 50% din suprafața laterală);
  • avertismente de sănătate combinate, formate din text, poză și număr de telefon la care se pot obține informații despre metodele de renunțare la fumat.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere Parlamentului, intrarea sa în vigoare fiind prevăzută începând cu 20 mai 2016, însă introducerea pe piaţă a mai multor produse care nu sunt conforme este permisă până la 20 mai 2017. Este vorba despre produsele din tutun fabricate sau puse în circulație și etichetate înainte de 20 mai 2016, țigaretele electronice sau flacoanele de reumplere fabricate sau puse în circulație înainte de 20 noiembrie 2016, produsele din plante pentru fumat fabricate sau puse în liberă circulație înainte de 20 mai 2016.

 

 

Tags: ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu