Poliția belgiană a desfășurat marți o operațiune antiteroristă în cadrul căreia s-au înregistrat schimburi de focuri între forţele de ordine şi suspecţi. În urma acțiunii care are loc în contextul anchetei asupra atentatelor de la Paris, patru polițiști au fost răniți, iar un posibil terorist a fost ucis.

În cadrul anchetelor complexe asupra atentatelor de la Paris din luna noiembrie a anului trecut, soldate cu moartea a 130 de persoane, forțele belgiene și franceze de poliție au desfășurat marți după-amiază o amplă operațiune antiteroristă în cartierul Forest din Bruxelles, care a fost complet blocat în timpul raziei. La percheziționarea unui apartament din zonă a avut loc un schimb de focuri de armă între forțele de ordine şi persoane suspectate de terorism. În schimbul de focuri, unul dintre suspecţi a fost ucis.

Purtătorul de cuvânt al procuraturii federale belgiene a declarat că bărbatul ucis marți seară nu este Salah Abdeslam, unul dintre suspecții cheie ai atentatelor de la Paris. De asemenea, surse ale poliției franceze au precizat că obiectivul operațiunii de marți nu a fost arestarea suspectului cheie în atacurile de la Paris, ci „anturajul unuia sau mai multora din cei 11 inculpați belgieni”.

Premierul Belgiei, Charles Michael, a declarat că printre persoanele rănite în timpul acțiunii din apartament se află și patru polițiști. Trei dintre ei sunt belgieni, iar al patrulea este de origine franceză. Unul dintre poliţişti se află în stare gravă.

Ca răspuns la acțiunea desfășurată ieri, miniștrii de resort și directorii serviciilor belgiene de securitate se întâlnesc miercuri în cadrul unui şedinţe a consiliului național de securitate pentru adoptarea unor noi măsuri de combatere a terorismului şi de protejare a siguranţei cetăţenilor.

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu