Finanțare UE/ Până la 20 de milioane de euro, 100%, pentru conservarea biodiversității și refacerea ecosistemelor
Proiectele, care vizează protecția biodiversității și refacerea ecosistemelor, pot beneficia de finanțarea integrală a cheltuielilor, până în limita a 20 de milioane de euro, fondurile fiind asigurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014- 2020).
Proiectele se depun prin intermediul axei prioritare “Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric”, obiectivul specific 4.1 “Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității, prin măsuri de management adecvate și refacerea ecosistemelor degradate”.
Bugetul total alocat apelului de proiecte este de 240 de milioane de euro, din care 204 milioane de euro fonduri europene. Beneficiarii eligibili sunt custozii și administratorii de arii naturale protejate, precum și ONG-uri și alți actori interesați în domeniul biodiversității, în parteneriat cu aceștia, precum și autoritățile responsabile de politica în domeniul biodiversității.
Acțiunile eligibile: elaborarea și implementarea planurilor de management pentru ariile naturale protejate și a planurilor de acțiune pentru specii, precum și măsuri de îmbunătățire a nivelului de cunoaștere în domeniul biodiversității.
Calendar
- Data deschidere apel de proiecte: 15.04.2016.
- Depunere de proiecte: 16.06.2016, ora 10- 30.06.2018, ora 10.
Apelul de proiecte este necompetitiv cu depunere continuă, iar valoarea proiectelor poate ajunge până la 20 de milioane de euro.
Potrivit ghidului solicitantului, pentru obiectivul specific 4.1.Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii prin măsuri de management adecvate şi refacerea ecosistemelor degradate se asigură finanţarea integrală a cheltuielilor eligibile astfel: 85% Fondul European de Dezvoltare Regională şi 15% buget de stat, având în vedere interesul public şi voluntar al măsurilor propuse spre finanţare în vederea protecţiei şi conservării biodiversităţii, neexistând niciun beneficiu direct din perspectiva solicitantului.
Ghidul solicitantul este în consultare publică până la data de 30 martie 2016.
Sursa foto: info-delta.ro


fără comentarii
Fii primul care comentează