Victor Boștinaru, europarlamentar, vice-președinte S&D/ Europa se confruntă cu slăbiciuni sistemice ale serviciilor de informații

Întâlnirea cu dl. Victor Boștinaru a avut loc în avionul cu care ne întorceam de la Bruxelles, via Amsterdam, imediat după atentatele teroriste din capitala Belgiei. Evident, nu puteam rata un interviu cu unul dintre cei mai activi europarlamentari români. Iar tema interviului a venit practic de la sine sub impactul emoțional al clipelor de coșmar pe care tocmai le trăisem pe străzile capitalei europene.

Mihai Delea: Vă așteptați să se întâmple un atac de o asemenea amploare chiar în Bruxelles? Există supoziții cum că autoritățile se așteptau la un atac.

Victor Boștinaru: Vă spun fără ezitare și fără nicio înclinație cinică, era doar o problemă de timp. Orice om relativ informat înțelesese că se întâmplase de două ori la Paris, fără ca Franța și Europa să se fi tras toate învățămintele necesare după Charlie Hebdo. Pe urmă la Bruxelles a fost marea scotocire după Paris, au fost momente de confruntări cu teroriștii, dar nu se schimbase nimic în capacitatea de a identifica sau neutraliza indivizi sau celule teroriste. Dovadă stau informațiile care au apărut în aceste zile și însăși prezența lui Abdeslam patru luni la Bruxelles. Nu în ultimul rând, era un risc ușor de anticipat ținând cont de slăbiciunile instituționale ale Belgiei de a gestiona acest tip de provocări, slăbiciuni care pornesc din sistemul de organizare politică și administrativă și din imensele rivalități între instituțiile din domeniul apărării și securității din Belgia.

Apropo de Abdeslam, cum ar fi putut acesta să trăiască atâta timp în Bruxelles, chiar „sub nasul” autorităților?

El este vârful iceberg-ului în sensul că este ceea ce se vede din complotul terorist, dar pe scara ierarhică, este baza iceberg-ului pentru că toată ierarhia, inclusiv cea de planificare-comandă, de la mecanismul de recrutare, mecanismul de radicalizare, rămân îndeobște necunoscute și par a avea sisteme de comunicare, de transmitere a mesajelor greu de interceptat și greu de identificat cu mijloacele clasice ale serviciilor secrete. Iar asta vine să confirme slăbiciunile sistemice constatate în atentatele din Franța și Belgia.

Credeți că mai sunt focare teroriste în Bruxelles care ar putea fi identificate?

Cred că după tragediile din Bruxelles, cel mai lucid lucru ar fi să pornim de la ipoteza că există celule, grupuri care pot să producă noi acte teroriste plecând de la o constatare simplă: cum este posibil ca după atacurile din noiembrie de la Paris, oamenii aceștia să fi venit la Bruxelles? Abdeslam să fi stat aici 4 luni? Asta dovedește că nu a fost singur. În mod clar, ca să supraviețuiești o perioadă atât de lungă, să poți planifica atentate, să le poți desfășura, ai nevoie de o rețea. Această rețea a existat. Când serviciile belgiene vorbesc despre faptul că a fost identificat un apartament în care se pregăteau explozibili, că au găsit un computer care funcționa ca instrument de comunicare cu Daesh-ul – toate aceste elemente, chiar și disparate, ne arată că ar trebui să pornim de la ipoteza că ei sunt mai numeroși.

Al doilea element îngrijorător este faptul că Belgia a dat un număr mare de așa-numiți „foreign fighters”, deși ei nu sunt deloc luptători străini pentru că sunt cetățeni europeni, inclusiv cei care au executat atentatele de la Bruxelles. Aceștia au putut, din 2013, să meargă în Siria sau Irak, să revină. Abdeslam s-a dus în septembrie, pare-se, de două ori la Budapesta. Ori asta vorbește despre slăbiciuni sistemice ale serviciilor secrete și ale agențiilor de contraterorism.

Zilele trecute am văzut o cifră care vorbea de faptul că doar Bruxelles a dat o sută de luptători străini (foreign fighters). Mă tem că aceste cifre sunt mai degrabă ceea ce dorim noi să credem pentru că nimeni nu s-a dus ca un recenzor să-i identifice. Așadar, ipoteza mea de lucru în momentul acesta este că numărul atentatorilor este mai mare. Tragic este că inclusiv premierul belgian se lamenta spunând că „ceea ce credeam că nu se va întâmpla, s-a-ntâmplat”.

Care credeți că ar fi măsurile ce ar trebui luate concret de către politicieni, deși este o zonă foarte tulbure actualmente? Practic, ne luptăm cu un inamic invizibil, nici măcar război de gherilă nu este.

Este o gherilă urbană foarte sofisticată și cu o capacitate de disuasiune necunoscută anterior, pentru că e printre noi. E permanent printre noi și nu știi de unde face „bau”. Dar aș vrea să îmi reprim orice tentație a unor răspunsuri simple. Aici, în războiul pe care îl ducem cu demența daesh-ului nu există răspunsuri simple. Cred că, în primul rând, trebuie să pornim de la constatarea a ce merge prost. Pe de-o parte, privind UE ca sistem, frontiera externă a acesteia este atât de poroasă și disfuncțională încât ea se dovedește problematică prin faptul că intră foarte mulți refugiați și imigranți, inclusiv dintre cei care, conform legilor internaționale, n-ar putea să primeasc statutul acesta. E clară nevoia reconstruirii sistemului de control eficace la frontierele externe. Pe de altă parte, doar controlul la frontiera externă, chiar și riguros, nu mai este suficient dacă nu este însoțit de o capacitate de securitate rezonabilă – identificarea potențialelor riscuri de terorism. Comunicarea în timp real la o bancă de date care astăzi, citeam din declarațiile șefului agenției de contraterorism, nu este suficient de încărcată în timp real nici după atâtea tragedii. De ce? Din două motive simple: pentru că guvernele naționale sunt reticente să practice așa-numitul intelligence sharing (schimbul de informații), există țări care o fac din plin, printre care și țara mea. România este un model, împreună cu Marea Britanie, de cooperare în timp real cu serviciile partenere pe problema contraterorismului. Ar trebui ca reticențele acestea să fie depășite cu atât mai mult cu cât Franța și Belgia au fost printre cele mai reticente în a practica intelligence sharing. Serviciile de informații reprezintă o formă abstractă, dar semnificativă de putere și un mecanism de proiectare a unor interese. De aici egoismele, prudența.

Un alt element îl constituie mijloacele de contracarare a terorismului, capacitatea noastră de contraterorism, care nu înseamnă doar identificarea lor și transferarea într-o bancă de date, ci capacitatea de a reacționa printr-o agenție europeană care să coopereze cu agențiile statelor membre în identificarea și neutralizarea riscurilor de terorism. Sunt de acord cu ce spunea premierul italian Matteo Renzi după atacuri – noi ne confruntăm cu probleme ce sunt eminamente europene – refugiații, migrația, terorismul, dar care nu au parte decât de răspunsuri naționale. Europa nu poate fi cât de cât eficace în această chestiune dacă nu acceptăm că trebuie să construim un răspuns european.

Credeți că nivelul  de democratizare la care a ajuns Europa și gradul avansat de dezvoltare de-a lungul secolelor de civilizație se întoarce împotriva noastră? Pare că aplicarea acestor libertăți pentru cei din afara continentului ne-a cam luat prin surprindere.

Ar trebui să fim extrem de prudenți în a încerca să exportăm acest model, chiar în numele interesului nostru la conservare și supraviețuire în alte spații în care cultural, societal sunt alte modele și alte sisteme de referință. Să punem punct acestei aroganțe europene care se declară gata să fie profesor în orice și uită să fie un elev eficace în propria-i ogradă. De asta cred că este nevoie, mai ales după naivitatea cu care am salutat primăvara arabă și am constatat că la sfârșitul acestui ciclu scurt s-a transformat într-o iarnă islamică sau chiar radical islamică.

În fața acestui tip de provocare noi nu avem sistemul legislativ, sistemul instituțional și mecanismul decizional adaptate să răspundă în timp real pentru că Europa are un mecanism decizional lent. Când ești în stare de război, timpul devine esențial, strategic. Apoi, divergențele din interiorul Uniunii Europene fac ca formulele pe care le adoptăm să fie de obicei cel mai mic numitor comun. Acest cel mai mic numitor comun politic are sens, dar în fața unui război trebuie să ne pregătim de război dacă vrem să îl câștigăm. Nu în ultimul rând, Europa ar trebui să învețe din propriile greșeli pe care le-a făcut vis-a-vis de spațiile confruntate cu criză și să constate că trebuie să cooperăm cu partenerii din lumea musulmană pe două dimensiuni- contraterorism și deradicalizare, inclusiv prin dialogul liderilor religioși și a analizei lucide și pragmatice a modului în care ei desfășoară acțiunile de deradicalizare. În același timp, să căutăm să evităm pericolul valurilor de refugiațiați din țările unde se produc crizele respective. Asta se poate face prin coordonarea politicilor noastre, a ajutoarelor umanitare și proiectare a parteneriatelor cu aceste țări încât scopul numărul unu să fie stabilitatea acestor țări, guvernabilitatea lor și, pe această cale, prevenirea riscurilor teroriste asociate statelor eșuate.

O ultimă întrebare domnule Boștinaru, mai personală, cum ați trăit momentul exploziilor?

Tocmai ieșeam din blocul apartamentului în care locuiesc cu chirie, situat la 70 de metri distanță de stația de metrou Malbec. Am ieșit în stradă și, la aproximativ 20 metri, am văzut oameni alergând, țipând, erau panicați, plângeau, în stare de șoc. Am bănuit că s-a întâmplat ceva, dar am asociat-o mai degrabă cu un accident rutier major. M-am uitat bine, nu am văzut nicio mașină, nicio coliziune. Am ajuns în intersecție, am văzut oameni care purtau semnele unei deflagrații, erau plini de funingine, țipau, gesticulau. M-am dus la un personaj din serviciile de securitate de la o instituție și mi-a spus că a explodat o bombă la metrou.

La telefon, soția tocmai mă sunase să-mi spună că s-a mai produs un atac terorist la Bruxelles în afară de cel de la aeroport. I-am replicat: „știu, sunt acolo, s-a produs în fața mea la stația de metrou pe lângă care treceam”.

Am continuat să avansez. Am văzut în fața stației și în vecinătate zeci de oameni căzuți sau sprijiniți de diverse obiecte, pe trotuar, pe caldarâm, cu fețele pline de funingine, sânge. Deja urmau să vină serviciile medicale să-i evacueze. Stația are un perete complet vitrat. Tot acel perete se transformase în mii de bucăți de cioburi, aruncate până dincolo de trotuar. Atât de puternic a fost suflul, s-a văzut de altfel în imaginile ulterioare.

Am continuat să merg până la Parlament. Fiind mai în vârstă și trecând relativ prin multe în viață n-aș zice că am fost foarte marcat, în afară de emoția umană de a vedea atâția oameni în suferință. Dar am remarcat un detaliu care vine să desființeze ipoteza conflictului între civilizații, un număr mare dintre cei afectați direct sau indirect de explozie erau cetățeni de origine magrebiană. Asta dovedește o dată în plus că, de fapt, cele mai multe dintre victimele terorismului, islamismului radical, sunt oamenii din lumea musulmană. Doar că de ei se ocupă mult mai puțin mass-media și mediile politice decât când e vorba de lumea europeană. În fața morții, până la urmă, toți suntem egali.

Am ajuns la Parlament, am traversat bulevardul Belliard. O doamnă din serviciile de securitate ale Parlamentului  îmi spune panicată că a avut loc încă o explozie la Schuman. De fapt, era suflul exploziei de la Malbec care s-a dispersat la Schuman. Am rămas la Parlament până la prânz. S-a închis totul, chiar unul dintre consilierii mei nu a putut sa vină la Parlament pentru că nu se mai putea circula. Era o stare de paralizie generală.

Sursa Foto: Antena3.ro