Mă așteptam ca după atacurile teroriste de la Bruxelles de acum două săptămâni să apară reacții puternice împotriva musulmanilor din Europa și a politicilor multiculturale ale actualului establishment european. Ce este drept, nu mă așteptam însă la numărul și, mai ales, la nivelul celor care au blamat incapacitatea musulmanilor de a se integra în societatea occidentală și incapacitatea liderilor europeni de a-i forța pe musulmani să se integreze.

M-am gândit atunci să scriu câteva rânduri despre ceea ce cred eu că stă în spatele atacurilor musulmanilor europeni asupra concetățenilor lor creștini, dar mi-am reprimat cea dintâi pornire pentru că nu avea niciun rost să contrazic o mulțime aflată sub imperiul emoției.

Ce aș fi scris atunci? Aș fi îndemnat să observăm cu toții că atentatorii fac parte din proletariatul ghettoizat al marilor orașe occidentale, dintre acei indivizi chemați să presteze muncile de jos pe care francezul sau belgianul de rând nu se prea înghesuie să le mai facă. Aș fi propus o perspectivă prin care am fi observat, în Molenbeek sau în alte „cartiere interzise” musulmane, acele concentrări de forţă de muncă ieftină, lăsate de izbelişte şi de marii antreprenori care le-au adus în Europa în urmă cu una sau două generaţii, dar şi de autorităţi, atâta vreme cât nu provocau prea mari probleme în restul societăţii occidentale. Aş fi arătat că într-o Europă în care spectrul inegalităţii se întinde îngrijorător pe zi ce trece, masele de defavorizaţi sunt din ce în ce mai expuse ideologiilor radicale, cea islamistă fiind doar cea mai percutantă dintre ele. Dacă nu ar fi ea, cu siguranţă s-ar găsi alta care să canalizeze frustrarea celor mai de jos.

De ce am ales să schiţez acum, în rândurile de mai sus, ceea ce voiam să scriu mai pe larg atunci?

Pentru că în urmă cu două zile, în Bucureşti, pe Calea Moşilor, două tinere musulmane au fost agresate de un grup neidentificat, care le-a smuls vălurile de pe cap şi le-a bătut. Asta în condiţiile în care, în România, majoritatea creştină nu are absolut niciun motiv să se plângă de violenţe sau de refuzare a integării în societate din partea minorităţii musulmane. Cum am putea să interpretăm acest incident nefericit? Nu cumva tot ca pe acţiunea extremistă a unor persoane contaminate de o ideologie radicală, de astă dată total opusă islamismului?

Cred că ar trebui să ne trezim cu toţii din iluzia aceasta periculoasă că în Europa ne confruntăm cu o ciocnire a civilizaţiilor şi cu o imposibilitate axiologică de a integra o minoritate religioasă. Ceea ce trăim este de fapt o epocă în care se conturează tot mai clar o oligarhie politico-economică, formată din persoane ce nu mai reuşesc sau nu mai vor  să redistribuie din avuţia comună în societate, şi care are drept consecinţe nefaste crearea unei mase tot mai mari de săraci lipsiţi de tot ceea ce înseamnă fundamentele moderaţiei: proprietatea, familia, cultura.

În condiţiile în care clasa de mijloc se va eroda tot mai mult, iar societatea europeană se va diviza tot mai puternic între patricieni şi plebei, nu trebuie să ne mirăm că aceştia din urmă se vor contamina de ideologii extremiste nocive, fie ele de sorginte islamistă sau neonazistă şi antisemită.

Să nu dăm deci vina, la modul general, pe musulmani pentru Paris sau Bruxelles şi nici pe români pentru Bucureşti! Să nu vorbim despre o ciocnire a civilizaţiilor care nu există şi nu va exista decât dacă o vom construi noi înşine în minţile noastre! Să ne întrebăm mai bine cum reuşim să facem ca în Europa fiecare cetăţean să aibă resursele de a-şi întemeia un trai decent, departe de mirajele otrăvite ale extremismului. Cred că ar fi o întrebare pe care ar trebui să o adresăm mult mai răspicat atât oamenilor politici, cât şi marilor jucători din economia europeană.

 

 

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu