La începuturile istoriei se numeau latrones. La origine, cuvântul însemna soldat, adesea mercenar, sau pur și simplu luptător, în sensul larg al termenului. La noi, sub acest nume niște bagabonți le dădeau la mir romanilor reumatici și bogați care se relaxau la băi, motiv pentru care unii i-au considerat patrioți daci, deși nu știm ce nație erau.

Mai târziu au primit numele de haiduci, cuvânt care tot soldat însemna, dar care se ocupa mai mult cu alt tip de război.

Și unii și alții aveau ca principală preocupare ciomăgirea bogaților și redistribuirea avuției acestora la săraci. În teorie și baladă, pentru că, în realitate, nu erau altceva decât niște tâlhari.

Dar imaginarul omului de rând avea nevoie de un sprijin și cum Dumnezeu și cohortele de sfinți erau mai scumpi la vedere și mai zgârciți în fapte bune, raportate la împilare desigur, sărăcimea și-a construit și alte refugii spirituale.

În această cheie, haiducia a supraviețuit la noi până la începutul secolului XX, iar dacă bifăm mișcările de partizani din perioada comunistă, atunci suntem posesorii nu doar ai ultimei răscoale țărănești din Europa (1907), ci și cea mai lungă haiducie de pe continent.

Ce se extrage din tradiția asta este simpatia maselor pentru acești rebeli (dacă-i vedem din unghiul ăsta) sau tâlhari (dacă schimbăm direcția). Simpatie concretizată prin nenumărate balade binevoitoare și nu de puține ori ajutor în lupta lor cu poterele. Ce nu prea spun baladele este că majoritatea haiducilor au sfârșit în ștreang sau cu mai multe găuri decât le-a lăsat natura, ca urmare a vinderii lor de către cetățenii de bună-credință (dacă privim lucrurile de sus în jos).

Revenind, este indiscutabil că forța ideologică a acestor haiduci a stat în legenda – uneori confirmată – că ei iau de la bogați și dau la săraci. Nici nu trebuia mai mult ca ei să ocupe locul care azi este dominat de Superman, Batman, Spiderman, Ironman, Plasticman, Aquaman, Iceman, Musulman și care or mai fi.

Dar galeria asta de super-eroi este la occidentali, fie ei americani sau doar rudele lor decrepite, vest-europenii.

La noi n-a mai mers cu baladele și miturile. Românește, ne-am suflecat mânecile și am dat nas haiducilor. I-am pus la butoane și i-am asmuțit asupra bogaților. Și, spre deosebire de galeria super-eroilor de celuloid, la noi se văd rezultate concrete.

Mari oameni de afaceri dubioase, săltați și depuși la păstrare la beciul domnesc, mari oameni politici scărpinați la cele de taină și depuși cuviincios lângă primii. Semizeii de ieri demolați până la nivel de celulă. Uneori cu 12 locuri și paturi supra-etajate.

Masele jubilează!

S-a făcut și se face dreptate! Iată! am găsit cum să luam de la bogați – care nu pot justifica averile imense – și returnăm poporului împilat bănuții.

Ceea ce trebuie să recunoaștem, este bine sau măcar arată o curățenie a spațiului mioritic de care acesta avea nevoie. Furturile deveniseră nu doar tradiție, ci și stare de fapt, iar tunurile manevrau cifre echivalente cu PIB-ul unor țărișoare.

Dar DNA-ul, acești haiduci ai secolului XXI, a început să întrebe de sănătate și să salte judecători, oameni politici sau de afaceri care nu erau chiar pe lista de hoți, ci pe cea de critici ai … DNA-ului!

Cam mare coincidența și ei i se adaugă frățietatea organului cu SRI-ul, combinație ușurel toxică, aș zice.

Pentru că vânătoarea atinge limitele democrației. Sigur, acum efluviile sunt diafane și în bună parte corecte. Țara a fost jefuită la sânge și artizanii stării de fapt merită să zacă la ocnă. Poporul se simte și pe alocuri chiar este răzbunat. Haiducii îi vânează pe bogații zilei mai ceva ca în balade, bașca îi și dezbracă de agoniseala nemeritată.

Dar ce nu se vede este starea de panică, nu neapărat din tagma bine-chivernisitorilor, ci din celelalte medii politice și sociale. Pentru că multa putere dată organelor are un revers mai puțin bine-mirositor. Nimeni nu e nevinovat, fiecare are un schelet în dulap, chiar dacă uneori este doar de șoarece. Pe rigla asta, fiecare este nu doar șantajabil, ci chiar arestabil. Și nu cred, văzând direcția intifadei DNA-ului, că acesta se va opri la găbjirea hoțomanilor. Mi se pare că încet, încet cad în plasă și alte soiuri de pești, mai mici sau mai mari, iar primii par să fie cei care au ridicat sprânceana la zisul organ.

Poporul aplaudă deocamdată, amețit de succese, dar poteca duce către un loc unde am mai fost.
Și n-a fost bine.

Cât mai avem până atingem limita delictului de opinie și mai ales cum controlăm bulgărele de zăpadă ce vine de pe deal?

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu