În urmă cu un an şi jumătate, Klaus Iohannis câştiga alegerile prezidenţiale pe un val de simpatie populară pur şi simplu pentru că propunea un nou fel de a face politică: echilibrat, decent, transparent, mai aproape de năzuinţele cetăţeanilor. După doar 18 luni, România pare să se fi săturat de fostul ei idol, ceea ce se întrevede şi în cei mai triviali indicatori, de la scăderea numărului de like-uri de pe Facebook, la pamfletele care exploatează deja stereotipuri de nezdruncinat: inactivitatea, utilizarea vizitelor oficiale în interes turistic personal, stângăciile de tot felul. Mai grav decât orice, Iohannis nu a reuşit să se delimiteze de sistemul atât de urât, pe care promisese că îl va schimba.

În urmă cu jumătate de an, un guvern tehnocrat condus de Dacian Cioloş era instaurat după o revoltă a românilor în faţa unei tragedii care întruchipa tot ce are mai rău sistemul românesc, de la lipsa de scrupule a întreprinzătorilor în urmărirea profitului, până la venalitatea şi incompetenţa crasă a funcţionarilor şi oamenilor politici. Treptat, speranţele puse în acest nou bastion contra sistemului s-au risipit ca urmare a lipsei sale de eficienţă, însă lovitura de graţie îi este dată de scandalul din jurul destituirii unuia dintre cei mai populari miniştri, Vlad Alexandrescu, fostul titular de la cultură. Fie că sunt suporteri ai lui Cioloş şi îl blamează pe Alexandrescu pentru lipsa de tact şi pentru incompetenţă, fie că sunt suporteri ai lui Alexandrescu şi îl blamează pe Cioloş pentru că cedează presiunilor antireformiste, românilor li se acreşte invariabil şi de ceea ce înseamnă tehnocraţi – nici ei nu pot schimba sistemul.

Un sistem hâd şi imoral care, aşa cum demonstrează scandalul Hexi Pharma, nu are oprelişti nici când vine vorba de sănătatea şi de vieţile oamenilor de rând. Cei care conduc politic şi economic nu mai văd nimic în afară de putere şi de bani, ambele obţinute pe spinarea celor mai mulţi, simple numere în statisticile electorale şi de marketing.

Este extrem de grav că toate încercările democratice ale electoratului românesc de a schimba establishment-ul politico-economic, de a schimba Sistemul, se încheie în cele din urmă cu eşecuri.

De ce?

Pentru că atunci când oamenii vor fi copleşiţi de impresia că Sistemul nu poate fi schimbat prin instrumentele democraţiei liberale, ei fără îndoială vor ajunge la concluzia că însăşi democraţia liberală trebuie înlocuită.

Cu ce?

Perspectivele sunt sumbre, dar explicabile în condiţiile date.

Nu trebuie să ne închipuim că noi suntem singurii în situaţia aceasta neagră şi să ne  autoblamăm în continuare ca fiind cei mai corupţi din Europa (deşi, este foarte clar, corupţia este endemică în România).

Vedeţi Grecia, Spania, Franţa, mai nou şi Austria, ţări unde partidele de extremă pun probleme mari sau spulberă chiar partidele tradiţionale. Şi acolo Sistemul este la fel de urât de oamenii de rând ca în România, şi acolo totul pare la fel de lipsit de speranţă pentru cea mai mare parte a populaţiei. Victoria extremistului Norbert Höfer în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Austria se datorează şi crizei migraţiei, dar mai ales nemulţumirii faţă de marile scandaluri de corupţie care îi obligă acum pe cetăţeni să plătească zeci de miliarde de euro pagube (ce contează că în ele sunt implicaţi şi membri ai partidului lui Höfer, dacă acesta este cel care strigă cel mai tare împotriva Sistemului?).

Ceea ce se petrece în Europa este o deşteptare a celor mulţi împotriva organizării neoliberale care pune economia deasupra socialului şi politicului, servind îmbogăţirii unei oligarhii de care ne dăm seama doar din când în când, în contextul unor scurgeri de informaţii precum Panama Papers sau TTIP Leaks.

Cum s-a ajuns aici? Pe de o parte, dereglementând fără măsură economia până acolo încât a devenit inevitabilă crearea unor superpoli de putere economică (de ce nu se ia şi aici modelul separaţiei puterilor în stat?). Pe de alta, stabilind asemenea reguli ale jocului politic, încât politicienii nu devin decât cerşetori lamentabili sau tâlhari năprasnici în căutarea banilor care să le asigure realegerea.

Amestecul oameni de afaceri şi bancheri putrezi de bogaţi – politicieni mereu în căutare de bani se dovedeşte exploziv pentru democraţie şi total nefast pentru cea mai mare parte a populaţiei.

Deşteptarea este însă lentă şi confuză. Românii şi europenii, în general, striviţi de complexitatea economiei contemporane, îşi revarsă nemulţumirea exclusiv asupra factorului politic, a cărui activitate le este mai aproape de nivelul lor scăzut de înţelegere. Ei nu pricep că niciodată nu vor rezolva deficienţele sistemului actual, dacă regulile jocului nu vor fi schimbate în partea mai gravă a problemei: cea a organizării economiei actuale.

Şi aşa, Sistemul se încăpăţânează să supravieţuiască, precum hidra din Lerna, în ciuda tuturor procurorilor anticorupţie din Europa, în ciuda tuturor agenţiilor de integritate, în ciuda tuturor alegerilor prin excludere, adeseori disperate ale cetăţenilor, în ciuda tuturor scurgerilor de informaţii despre mizeria pe care se clădeşte establishment-ul românesc şi european.

De aceea, românii şi europenii sunt gata să dea din nou România şi Europa pe mâinile zăltaţilor. Este doar o chestiune de timp până ce o vor face.

Până atunci, să ne delectăm inconştienţi cu scandalurile despre Iohannis, Alexandrescu şi Hexi Pharma.

 

 

 

 

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Sorin Draganescu spune:

    Imi plac analizele colegului, imi place alura de intelectual stangist. Cu toate ca nu impartasesc doctrina de stanga, sunt de acord cu faptul ca la parterul si primul etaj al piramidei lui Maslow trebuie sa aiba acces intreaga populatie a Terrei. Sunt de acord cu faptul ca asistam, la nivel global, la o „golanizare” a clasei politice. Sunt de acord cu toate aceste lucruri dar, sincer fiind, va spun ca nu am in minte nicio solutie.
    In schimb, in final de comentariu, imi permit o mica remarca la adresa articolului: nu dereglementarea, ci dimpotriva, reglementarea excesiva a pietelor duce la formarea de monopoluri. Este aceeasi situatie ca in cazul sintagmei „politically correct” care este clamata de cei multi, care abia stiu s-o pronunte, in folosul celor putini, a jucatorilor „competitivi” de pe pietele reglementate.

Lasă un comentariu