Opoziţia este mai importantă de multe ori decât puterea, mai ales în politică. Chiar dacă relaţia putere/opoziţie o regăsim deseori în politică ea nu se circumscrie exclusiv sferei politicii. Prin translatare ea se regăseşte în multe domenii şi are un rol extrem de relevant. Dacă în politică opoziţia este garanţia unei democraţii funcţionale în detrimentul unei dictaturi, în celelalte domenii de activitate este reţeta unui succes.

Nu te poţi înconjura de clone şi de tot felul de ipochimeni care îţi alimentează narcisismul şi te aprobă în tot ceea ce faci (argumentul ar fi simplu: „ne ştim demult, suntem prieteni şi oricum Vali este un băiat extraordinar”). Acest tip de gândire se instalează şi la nivelul elitelor care ne uimesc de multe ori prin deciziile aparent iraţionale, eronate şi superficiale pe care le iau.

Întotdeauna este bine să ai pe cineva care te trage de mână şi la nevoie te salvează de tine însuţi. Prăpastia eului este mai mare decît pare la prima vedere. Într-adevăr tentaţia este mare, dar dacă avem darul de a ne lua prea tare în serios atunci pe jumătate treaba este rezolvată.

Democraţia începe cu o introspecţie, nu cu o educaţie!

Pe mine mă preocupă acest aspect al democraţiei. Din acest motiv, o anumită distanţă faţă de diverşi indivizi sau cercuri intelectuale pestriţe prin care mă perind, este imperios necesară pentru sănătatea mea mentală. Cultura, stratul filozofic, educaţia de acasă, erudiţia nu sunt sub nici o formă minime garanţii că te poţi salva de tine însuţi.

Într-adevăr ele te pot ajuta, dar fără voinţă proprie ele devin simple mobiliere, scumpe şi pline de istorie, dar tot cu rol de mobilier! Ele îţi crează puncte de susţinere şi un centru de greutate, însă nu te ajută în mod aprioric în practică. Accesarea acestor resurse nu se poate realiza independent de tine. Condiţia este să apelezi la cunoaşterea înmagazinată de tine chiar dacă de multe ori fugim şi de ce cunoaștem pentru a scăpa de presiunea prezentului sau de vreo percepţie supra/sub apreciată a eului nostru.

Democraţia nu trebuie să aibă un rol de mobilier la nivel de imaginar

Adevărul este că plictisim populaţia cu discuţiile despre democraţie deoarece oamenii precep şi înţeleg democraţia ca un sistem impropriu naturii umane. Educaţia nu are vocaţia de a rezolva această problemă oricât de mult am insista pe această idee şi indiferent câte conferinţe am face şi cărţi/albume/anuare am printa. Democraţia este legată ombilical de mitul lui Ulise.

Avem nevoie de o aprofundare a aspectelor democraţiei româneşti, dar acest lucru nu se poate realiza în afara unor introspecţii personale care să-şi aducă o pondere considerabilă, finalmente, în evoluţia pozitivă a societăţii noastre.

Aud deseori că în România campaniile poltice din ultimul timp sunt lipsite de emoţie şi candidaţii sunt aceiaşi care ciclează în mod revolut, dar nu văd o evoluţie reală a unei gândiri democratice. Suntem democraţi că „e un trend”, „că aparţinem unor grupuri elitiste” sau că „îl urâm pe Iliescu” (chiar dacă în subsidiar îl preţuim şi admirăm pe unul ca Putin), dar nu gândim democratic. Nici măcar absenţa opoziţiei nu o înţelegem. Pe noi ne preocupă emoţiile şi faptul că lumea nu-şi aruncă cu invective peste tot pe unde se nimereşte.

Ne este dor de spectacol, dar nu de spectacolul democraţiei!

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu