Comisia Europeană ar trebui să vină cu propuneri legislative privind etichetarea cu informații despre țara de origine a produselor cum ar fi cele lactate și din carne, se arată în noua rezoluție depusă joi, 12 mai, de către Parlamentul European.

Încă de la scandalul cărnii de cal, de acum trei ani, care a adus centrul atenției lipsa de transparență în sistemul alimentar ce a permis producătorilor să înlocuiască carnea de vită cu cea de cal în anumite produse, Parlamentul și Comisia au dezbătut modul de îmbunătățire a etichetării produselor alimentare.

În mai multe rezoluții, fără caracter obligatoriu, Parlamentul a cerut executivului să se întoarcă la „placa de desen”, adică la baza întregului sector – legislația. Așadar, joi, la Strasbourg, majoritatea deputaților europeni (422 voturi pentru, 159 împotrivă și 68 abțineri) a reiterat că țara de proveniență trebuie trecută obligatoriu pe toate produsele lactate și din carne, cu scopul de a spori încrederea consumatorilor în produsele alimentare.

Comisia Europeană ar trebui să ia în considerare extinderea acestui tip de legislație și în ceea ce privește produsele alimentare care conțin un singur ingredient, mai susțin eurodeputații, dezmințind că adăugarea acestor etichetări ar duce la majorarea costurilor pentru producătorii de alimente.

Însă reprezentanții FoodDrinkEurope (FDE), care reprezintă industria mancărurilor și băuturilor la nivelul Uniunii Europene în Bruxelles, au declarat că toate companiile din Europa vor fi puternic afectate de noile norme de etichetare.

„Etichetarea provenienței produselor ar avea în cele din urmă un impact negativ asupra competitivității companiilor europene”, au declarat reprezentanții FDE.

„Forțând companiile să furnizeze informații privind țara de proveniență a ingredientelor din produsele alimentare prelucrate ar duce la diferențieri în funcție de țară a liniilor de producție și loturilor de mărfuri; acest lucru ar reduce flexibilitatea de cumpărare din diferite surse, lanțurile de aprovizionare ar fi mai puțin eficiente, producția ar fi mai costisitoare, iar astfel s-ar crea mai multe deșeuri alimentare”, au mai adăugat cei de la FoodDrinkEurope.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu