Reuniunea anuală a Programului de cooperare elvețiano-român, privind stadiul implementării proiectelor finanţate prin Aria de Concentrare  4 – „Îmbunătăţirea mediului înconjurător” s-a desfășurat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). În cadrul Ariei de Concentrare 4 este aprobată finanţarea pentru 4 oraşe: Arad (2 proiecte: termoficare şi iluminat), Braşov (2 proiecte: termoficare şi reabilitare clădiri), Cluj-Napoca (3 proiecte: transport local – autobuze electrice, iluminat şi reabilitare clădiri), Suceava (2 proiecte: iluminat şi vehicule electrice pentru parcul auto al primăriei). De asemenea, un alt proiect vizeaza societatea Metrorex SA București.

În anul 2009, Parlamentul elveţian a aprobat contribuţia financiară nerambursabilă pentru România, în valoare de 181 de milioane franci elvețieni, pentru o perioadă de angajament de 5 ani (contractarea trebuia realizată până la sfârşitul anului 2014), cu o perioadă de plată de până la 10 ani (plăți 2009-2019), începând cu data aprobării contribuţiei de către Parlamentul elveţian.

Întâlnirea a fost coordonată de secretarul de stat în cadrul MDRAP,  Sirma Caraman și de şeful Departamentului “Contribuţia la extinderea/coeziunea UE”, din cadrul Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice al Consiliului Federal Elveţian, Hugo Bruggmann.„Ne bucurăm că au fost angajate aproape toate sumele şi că vom trece la o etapă în care rezultatele vor începe să se vadă în teren”, a declarat cu această ocazie doamna secretar de stat Sirma Caraman.

 

Tags: , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu