Marea Britanie/ Regina alege să rămână neutră în privința Brexit
Regina Marii Britanii Elisabeta a II-a și-a exprimat poziția neutră, în cadrul tradiționalului discurs anual rostit în fața Parlamentului, privind opțiunea poporului său chemat să se exprime la referendumului ce va avea loc pe 23 iunie.
Singura referire în ceea ce privește referendumul făcută de regină în tot discursul său a fost una factuală: „Guvernul meu va organiza un referendum privind apartenența la Uniunea Europeană”.
Discursul, care a avut loc în cadrul unei ceremonii fastuoase organizată miercuri de Parlament, s-a axat mai mult pe ploblemele interne ale Marii Britanii. Însă referindu-se la politica externă a țării sale, regina Elisabeta a II-a a spus, de asemenea, că guvernul său va continua să joace în continuare un rol de lider în problemele mondiale.
„Regatul Unit va continua să lucreze la rezolvarea conflictului din Ucraina, va juca un rol important în campania împotriva Daesh-ului (Statul Islamic) și va susține eforturile internaționale pentru instalarea păcii în Siria”, a susținut suveranul.
De asemenea, regina a subliniat că țara sa își va onora promisiunile față de NATO privind cheltuielile militare și își va moderniza arsenalul nuclear. Totodată, a promis să-și onoreze angajamentele privind ajutorul pentru dezvoltare, asistență umanitară și schimbările climatice.
În aceeași zi, guvernul britanic a publicat o broșură de 85 de pagini unde este detaliat programul legislativ subliniat de regină în discursul său.
Premierul britanic, David Cameron, s-a arătat optimist cu privire la discursul reginei și a declarat că „este un program de reforme sociale pentru a oferi oportunități și șanse de reușită tuturor”
Analiștii sunt de părere că discursul susținut de regina Elisabeta a II-a venit într-un moment ce marchează un armistițiu în dezbaterile extrem de tensionate din Marea Britanie în legătură cu viitorul statului insular în cadrul UE.


fără comentarii
Fii primul care comentează