Să nu ne mai plângem de politicieni, suntem fix ca ei!
Inamicul public numărul 1 în România este clasa politică.
Motivul tuturor relelor care se abat asupra noastră este corupţia, incultura şi grobianismul clasei politice. Soluţia pentru România pe care ne-o vând toţi analiştii este primenirea clasei politice.
Dacă ar fi să stabilim ameninţarea arhetipală la adresa românilor, aceea este fără îndoială reprezentată de personajul sinistru numit politician, iar dacă ar fi să descoperim panaceul pentru problemele noastre acela este fără niciun dubiu stârpirea nemernicului de politician.
Este adevărat că trăim într-o oligarhie hâdă în care politicianul şi marele îmbogăţit îşi dau mâna pentru a huzuri pe spatele cetăţeanului de rând, fie el mic întreprinzător sau salariat, dar a pune vina doar în cârca lor este o dovadă limpede de apreciere incorectă a realităţii.
Ia să ne uităm şi în ograda noastră, a cetăţenilor de rând cu pretenţii, să vedem cu cât de mult ne ridicăm deasupra politicienilor pe care îi hulim.
O singură dimineaţă petrecută în Bucureşti este de ajuns pentru a găsi răspunsul.
Trecere de pietoni, un pieton întârziat se lansează în traversare atunci când lampa verde încă luminează intermitent. Opresc mai din scurt decât aş face-o în mod normal, pentru a proteja pietonul. Imediat, din spatele meu, cor de claxoane şi înjurături de la proprietarii a trei automobile, două de teren, una de lux.
Ajung în cartierul Cotroceni unde, în faţa unei clădiri ai cărei proprietari ştiu sigur că nu au câini, strălucesc în soare, fix în dreptul intrării, nişte excremente canine, extrem de îmbietoare pentru un roi de muşte grase. Reuşesc să îl ocolesc cu atenţie, aducându-mi aminte de ziua de ieri când, din grabă, nu am avut aceeaşi prevedere în faţa porţii unei clădiri aflate la 50 de metri depărtare pe aceeaşi stradă.
Nu am găsit încă a treia întâmplare ilustrativă, dar până la sfârşitul zilei ştiu cu siguranţă că o voi trăi.
Şi asta pentru că cei mai mulţi dintre noi nu sunt cu nimic diferiţi de clasa politică în spatele căreia aruncăm toate neajunsurile noastre.
Trăim într-o barbarie cumplită. Totul, de la universul material (conducem hârburile Europei, rezistenţa clădirilor noastre pe lângă clădirile occidentale este asemănătoare cu cea a bordeielor de lut faţă de catedralele de piatră ş.a.) până la cel normativ (nu există nici cel mai mic respect pentru regulile de convieţuire, dacă nu sunt aplicate consecvent sancţiuni drastice, nu putem concepte că autoritatea trebuie să fie una instituţionalizată, nu personalizată, ş.a.) pledează pentru o realitate deloc îmbucurătoare pe care însă nu avem luciditatea de a o recunoaşte pentru a o schimba.
Preferăm să ne minţim că suntem urmaşii cine ştie cărei mari civilizaţii antice, a cărei amintire este distrusă în mod sistematic de oculta mondială, pentru a împila vajnicul popor român.
Nu vrem să înţelegem unde suntem, ca urmare a veacurilor în care am fost un simplu popor de ciobani sau de ţărani, supuşi mai marilor vremii, care veneau şi treceau pe la noi doar ca să încaseze dările şi tributul. Nu ne învoim în ruptul capului să acceptăm că există starea de lucruri defavorabilă nouă şi să stabilim cu înţelepciune cum o putem schimba.
Nu vrem să ne schimbăm pe noi cu totul, nu doar pe politicieni, aşa că peste câţiva ani probabil că voi fi nevoit să dau peste nemernicul de pieton şi eventual… Dar mai bine nu continui paralela şi cu cel de-al doilea exemplu, ca să nu umplem de-a binelea trotuarele Cotrocenilor!
fără comentarii
Fii primul care comentează