Consiliul Competitivităţii al UE/ Accesul la toate publicaţiile ştiinţifice europene va fi liber din 2020
Consiliul Competitivităţii al UE – adunarea tuturor miniştrilor cercetării, inovării, comerţului şi industriei din statele membre – a adoptat vineri ţinta de a acorda acces liber gratuit la toate publicaţiile ştiinţifice europene până în 2020, relatează portalul sciencemag.org.
Declaraţia prin care a fost adoptat acest obiectiv a fost făcută la recomandarea preşedinţiei olandeze a Consiliului European, potrivit programului acesteia de a susţine implementarea în Europa a conceptului Open Science. De asemenea, declaraţia a fost sprijinită permanent pe lângă reprezentanţii statelor membre de comisarul european pentru cercetare şi inovare, Carlos Moedas.
Înaltul oficial european a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că „poate nu realizăm, dar ceea ce a făcut preşedinţia olandeză este ceva unic şi uriaş”.
Declaraţia a fost salutată şi de Liga Universităţilor de Cercetare din Europa (League of European Research Universities – LERU), care a precizat că ea constituie „un stimul major pentru tranziţia către un sistem fondat pe Open Science.”
Modalităţile concrete prin care obiectivul urmează să fie atins nu au fost detaliate deocamdată, deşi există atât opţiunea depunerii studiilor în baze de date instituţionale, cât şi cea a transformării publicaţiilor ştiinţifice în publicaţii care oferă acces liber la conţinutul lor. De asemenea, termenul propus de Consiliul Competitivităţii pare a fi extrem de apropiat.
Chiar dacă un purtător de cuvânt al Consiliului a recunoscut că atingerea obiectivului până în 2020 „nu este o sarcină facilă”, importantă este obţinerea unei direcţii strategice asumate de toate statele membre. „Nu este o lege, dar este o orientare politică pentru toate cele 28 de guverne. Lucrul cel mai important este că există consens.”
fără comentarii
Fii primul care comentează