Elita postdecembristă şi moartea unei naţiuni. O discuţie despre politică la o bere

Un amic, cam lovit el de soartă-n cap, mă scoate la o bere. Acum berea ca berea, o fost cald afară și ea rece, o mers fain, dar ăsta mi-a umplut capul cu jdemii de tâmpenii, majoritatea combinații între Sinteza zilei și profețiile CTP-ului.

Mi-am dat seama că de fapt invitația nu a fost la o bere, ci omul, altfel, deși soi bun, dar cam pădureț, voia niște confirmări sau măcar o îndrumare.

Eram la bere, loc unde nu e bine să discuți politică sau religie, dacă nu ai în plan o încăierare serioasă. Pe principiul ăsta l-am fentat din vorbe, că berea-mi plăcuse, dar îi răspund aici, cine știe, poate citește.

Sigur problemele lui erau nenumărate, așa că aleg aleator una.

Bolovanul a crezut, ca noi aproape toți, că Revoluția a fost pe bune o mișcare de aliniere a țărișoarei noastre la un alt set de valori, cu întreg neamul, cățel și purcel. Evident acum, după un sfert de secol s-a dumirit că a luat țeapă.

În ce a constat țeapa asta? Păi, în primul rând, am fost prinși într-o translaţie de putere. Elita de dinainte era fixată la locul ei în funcții politice specifice și sigure. Ghiolbănimea, atent strunită, a modificat siguranța asta, transformând poziția politică aducătoare de biștari, într-una muuuuult mai fluidă și mai supusă arbitrariului.

Evident, foștii (pe care destul de aiurea îi numim securiști, că erau și sunt și din alte zone) s-au orientat rapid. Nu toți, ci majoritar cei din eșalonul doi, ăia mai puțin expuși. Semizeii grei au fost fie terminați, fie trași pe linie moartă de propriul siaj.

Deci, pentru pitpalacii mai mici, garanția unei vieți mai bune (pentru ei) nu mai era politica, ci economia. Aici aceștia au preluat rapid pozițiile de forță. La fel de rapid fracțiunea în cauză a învățat să transfere bunurile publice în spațiul privat (abia aici unii securiști sunt de căutat). Ne amintim privatizările minunate cu toții. Practic, capitalul politic de altă dată a devenit capital economic, unul care avea căutare în noile orizonturi. Și putere. Practic s-a schimbat sectorul de activitate al unui etaj social.

Hocus Pocus preparatus, care i alba, care-i neagra și mujicul a rămas fără agoniseală.

Adevărata dramă este însă alta. Avutul oricum îl pierdeam, că schimbarea domnilor e bucuria doar a nebunilor. Noua elită (care era de fapt tot vechea, dar cu alte tabieturi) era și este singură pe post. O elită, ca să fie performantă trebuie să fie competitivă, în principal cu ea însăși. La noi, pe fondul slabei dezvoltări a sub-sistemelor sociale, elita asta nu are egal. Nu de bună ce e, ci pentru că e singură la părinți. Niște căpetenii prinse în jocul puterii au nevoie de arbitru care, într-un sistem democratic este masa de cetățeni serioși, harnici și devreme acasă. Masa asta de votanți (în special clasa de mijloc) este garanția echilibrului și bună tăietoare de greare prea mari a jupânilor de la timonă.

Amu noi avem o singură clasă politică (tot aia, deși a cam scos pui deja), avem o masă de proști cu crengi, confuză, derutată și cam semi-analfabetă și o clasă de mijloc anorexică. La asta adăugăm o elită intelectuală diluată ca la Hexi Pharma cu diplome false. Asezonăm atent cu birocrație sufocantă, condimentăm cu tunuri economice serioase (că am uitat să spun că elita convertită nu s-a apucat de economie în sensul producției de bunuri și servicii, ci a intrat în economie ca lupul între oi) și pe post de garnituri presărăm corupție endemică, iar deasupra, în loc de cireașă, punem cea mai mare impozitare posibilă pe cap de vită nefurajată.

Masa este servită. Da, știu e o cină bogată, demnă de un condamnat la moarte, dar lipsa de excelență, de preeminență, de responsabilitate și de cultură civică nu poate duce decât la eșafod. La eșafodul unei națiuni.

Mă rog, așa văd eu lucrurile, stând la o bere pe terasă, unde nu e bine să discuți politică în aceste momente. Ne trebuie o elită competitivă, altfel jucăm hora până la epuizare, tot pe loc, pe loc, pe loc, pe loc, pe loc.

Ah, nu dați cu pietre în ce avem acum. Elita nu este niciodată altceva decât reflexia societății care a generat-o. Asta n-are nici o legătură cu scăderea dezastruoasă a numărului de oglinzi vândute pe piață.

Ospătar! Încă una mică la masa asta, te rog! Fără spumă!