În căutarea Cetății ideale, Platon, folosind vocea lui Socrate, enumără oamenii trebuincioși cetății și, lărgind nevoile acesteia, ajunge la concluzia că este necesară prezența paznicilor. Moment din care omul desemnat paznic devine un profesionist, degrevat de alte sarcini și munci. Totuși, ca să fii paznic al cetății trebuie să ai niște calități, să ai o fire potrivită cu această îndeletnicire. Să ai curaj, forță, simțuri ascuțite, iuțeală. Și, mai presus de toate, un paznic, asemenea unui câine credincios, trebuie să facă diferența între fața unui prieten, a unui concetățean și cea a unui inamic sau a unui străin.

Înflăcărarea, văzută ca o sumă a calităților de paznic de mai sus, ar putea însă duce ușor la comportament sălbatic, iar paznicul să fie incapabil de empatie socială, de înțelepciunea alegerii. Lesne se va ajunge, spune Platon, la intenția de a-și face de petrecanie, unul altuia, atât paznicul cetățeanului, cât și invers. Drumul spre ură în cetate este deschis și totul se reduce la care e mai grăbit să facă rău celuilalt. Gimnastica, exercițiile, chiar cultivarea spiritului războinic în cazul paznicului, va avea ca efect un paznic contra naturii, spune filozoful, foarte dăunător cetății.

Dacă privim în propria noastră cetate, plină de neguțători, precupeți, meseriași, agricultori, medici, înțelepți, simbriași, paznici și alții, nu putem decât să redescoperim tabloul descris de filozoful grec acum mai bine de două milenii. Peisaj în care zărim sălbăticia paznicului, lipsa lui de discernământ în exercitarea forței. O astfel de cetate, spunea Platon, ar fi repede ruinată, nu de vreun atac al dușmanilor, ci de proprii paznici, care ar fi uzurpat puterea în cetate și ar fi ucis neguțătorii, precupeții, meseriașii, simbriașii, agricultorii, medicii, înțelepții și chiar alți paznici.

Dialogul dintre filozofi nu se oprește aici, din fericire, căci în căutarea Cetății ideale, problemelor teoretice apărute li s-au căutat și soluții. Astfel, pentru deosebirea obrazului unui prieten, de cel al unui dușman este nevoie de a integra educației paznicului și alte discipline folositoare. Filozofia, artele Muzelor (poezie, dans, teatru, istorie, retorică, astronomie) sunt necesare pentru domolirea înflăcărării deșănțate. Dar, mai presus de toate, trebuie ca în educația viitorilor paznici să fie povestite miturile nedăunătoare, folositoare unor tineri încă lipsiți de judecată.

Nu știu cum arată astăzi programa școlară a acelor sortiți să devină paznici, văd doar rezultatele educației lor și sunt sigur că în acea programă artele Muzelor au fost înlocuite cu flotări și sărituri cu genunchii la piept. Într-un fel zicala populară „minte multă nu se cere / prost să fii, să ai putere” e aproape lozincă asumată de breasla paznicilor.

Din enumerarea oamenilor cetății lipsește însă omul politic. Nu știu de ce Platon nu l-a menționat. Mă rog, bănuiesc de ce, dar o să ascult atent ipotezele voastre.

Sursa foto: Platon – detaliu din „Scuola di Atene”, de Raphael. Frescă realizată între 1509 și 1511 în Palatul Apostolic din Vatican.

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu