E aproape dovedit științific că societatea românească, atent manipulată de tembeliziuni, nu are vedere periferică. Nesățioasă consumatoare de drame și scandaluri, pe care le trăiește visceral, se mulțumește ca scroafa la troacă, cu ce are în față. Pe moment drogată cu fotbal, între care cel autohton pare populat de zombi, pur și simplu nu vede cum politicienii, cu Curte Constituțională cu tot, îi fură portofelul costeliv.

Despre alte probleme pentru care mai deunăzi se arunca lumea de la balcon ce să mai zic?
Să luăm bunăoară cazul Bodnariu. Faptul că familia s-a reunit, iar cei 5 copii au fost reintegrați în cadrul lor natural, a trecut aproape neobservat în spațiul nostru public. Unde sunt cei care fluturau problema deunăzi mai ceva ca Stegarul dac?

Dar cum am zis, societatea are ochelari de cal. În schimb, aș remarca aceiași problemă văzută din interiorul ei. Chiar clanul Bodnariu și structurile sociale și religioase care i-au sprijinit plescăie mulțumiți, culcușindu-se înapoi în găoacele lor. Ce e adevărat e că statul mioritic, solidificat în propria lui lene, nu i-a ajutat cu aproape nimic. Rezolvarea cazului a venit ca rezultat al presiunii uriașe puse pe Norvegia și nazista Barnevernet de către comunitatea penticostală (și nu numai) internațională. Indirect, desigur și din devoalarea practicilor și metodelor, stranii pentru noi, cu care operează „protecția” copilului norvegiană, care a rămas în offside. Dar aș zice că la faza asta presa și alți binefăcători de ocazie au făcut doar galerie. Greul luptei l-a dus comunitatea religioasă din care face parte familia Bodnariu. Care acum ar fi trebuit să nu bage capul sub aripă și să continue.

Cum de ce? În primul rând ar fi datoare să nu lase lucrurile în pace. Nu cred că Barnevernet va înghiți ușor înfrângerea, una cum de mult n-a avut, și vor fi cu ochii pe ei. Apoi, alți oameni rezidenți în Norvegia, dar și în alte state nordice, nu neapărat doar români, au astfel de probleme. Sau vor avea. La ultima numărătoare, în scriptele Ministerului nostru de externe figurau alți 16 minori capturați de autoritățile norvegiene. Și e știut cum numără ai noștri, tot din doi în doi, când nu le place ideea.

Revenind, nu văd agitația celor care au muncit pentru reunirea familiei Bodnariu aplicată și în alte cazuri. Să fie acest lucru vreun semn de egoism, iar familionul reunit stă cumințit de teama ejectării (copiii au totuși cetățenie norvegiană!) sau repetării episodului? Sau este doar nenoroc pentru celelalte familii cu probleme similare, care nu fac parte dintr-un grup religios influent?

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu