În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe soclul statuii sfântului Petronius din centrul Bolognei, au fost scrise cu un spray de culoare albă cuvintele „Allah Akbar”.

În prezent, nu se ştie dacă gestul reprezintă o insultă autentică la adresa creştinilor din Bologna, prin atacarea imaginii sfântului protector al oraşului, sau este o provocare ori o glumă. Investigatorii cercetează imaginile surprinse de camerele de vederi din zonă, pentru a-i identifica pe făptaşi.

Inf. 118 - Bologna vandalism

Instituţiile laice sau religioase din oraş au condamnat evenimentul, îndemnând însă la calm şi la convieţuire paşnică între diversele comunităţi etnice şi confesionale din oraş, în spiritul unei bune tradiţii ce durează de sute de ani.

Arhidioceza de Bologna a subliniat într-un comunicat că îi cheamă „pe toţi cetăţenii să nu cedeze logicii confruntării şi să ajute pentru ca raţiunea de a colabora cu toţii în vederea unei convieţuiri paşnice să prevaleze”.

Inf. 118a - Bologna vandalism

Sursă informaţii şi foto: La Reppublica, ediţia de Bologna

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu