Şah la Germania! Sau cum, după Brexit, poate urma estul Europei

Aţi văzut vreun german smulgându-şi părul din cap pentru că Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană? Nu. Dimpotrivă, un cor de „Raus!” şi „Schnell!” s-a abătut dinspre continent către marea insulă de la vest, însoţit de asigurări calde către Scoţia şi Irlanda de Nord că dacă vor să divorţeze de Anglia, Bruxelles-ul abia aşteaptă să le primească în haremul lui cosmopolit.

Aceasta pentru că la alt nivel decât cel al hooligan-ului ofticat că Islanda îi scoate pe englezi de la Euro şi că polonezii şi românii sunt mai muncitori şi mai pricepuţi decât el, Brexit-ul nu a fost niciodată despre imigraţie, nici măcar despre banii vărsaţi de Albion în visteria europeană.

Brexit-ul a fost mereu despre un Regat Unit care vedea cum coşmarul din 1805 şi 1940 ar putea avea loc în prezent: un mare bloc continental, dominat de cine ştie ce putere (astăzi de Germania), să îşi extindă stăpânirea mai mult sau mai puţin arbitrară asupra insulelor. După nenumărate împotriviri din interiorul UE, Regatul Unit a capitulat în faţa integraţionismului german şi a ieşit din joc, urmând ca, după ce îşi va linge rănile provocate de ruptură, să lupte împotriva lui din afară.

Germanii sunt încântaţi. Până ce Regatul Unit, dacă va mai fi unit, îşi va reveni, ei au mână liberă să facă ce poftesc pentru unirea Europei. Deja a început să se vehiculeze proiectul unei armate europene.

Dar euforia germană nu ar trebui să fie nelimitată. Dacă astăzi Regatul Unit este la fel de izolat cum era Franţa în timpul lui Bismarck, purtând la nivel imagistic chiar stigma „trădării”, o politică nesăbuită din partea Berlinului ar putea face ca mulţi să urmeze calea britanicilor.

Nu mă refer aici la euroscepticii francezi şi olandezi, ci la est-europeni şi în special la polonezi şi la români.

Dincolo de dorinţa celor de rând pentru un trai mai bun şi pentru norme legislative mai bune decât cele pe care şi le votează politicienii corupţi, ţări precum Polonia şi România au intrat în UE având de fapt un cu totul alt obiectiv principal: acela de a o rupe definitiv cu sfera de influenţa rusească. Până acolo a mers dorinţa de alipire la Occident a est-europenilor şi de îndepărtare de Rusia, încât au fost de acord să îşi sacrifice bună parte din economie, distrusă de competiţia occidentală în condiţiile pieţei libere.

Dacă Germania va da însă semne că se va apropia de Rusia, acum că Regatul Unit, un aprig inamic al Moscovei a ieşit din UE, est-europenii se vor întreba dacă mai merită sacrificiul consimţit la intrarea în Uniune, mai ales în condiţiile în care Occidentul nu mai este un monolit, aşa cum se prezenta în 2004 şi 2007.

Germania trebuie să îşi calculeze foarte bine paşii în continuare, mai ales că vara trecută est-europenii i-au dat un prim şah, împotrivindu-se mai pe faţă sau mai pe ascuns cotelor obligatorii pentru refugiaţi.

După cele două evenimente importante ale acestei veri, summit-ul NATO de la Varşovia şi discuţia privind prelungirea sancţiunilor faţă de Rusia, în cazul în care Berlinul se va dovedi mult prea înţelegător faţă de Moscova, s-ar putea să asistăm şi la un al doilea şah tot din partea est-europenilor: o realiniere a acestora spre SUA şi astăzi hulitul Regat Unit.