NATO/ Suplimentarea prezenței militare în Europa de Est
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat aprobarea planului de consolidare a prezenței militare în Europa de Est, inclusiv în România. De asemenea, NATO va prelua controlul asupra sistemului antirachetă.
Potrivit declarațiilor oferite de Jens Stoltenberg, statele membre NATO vor suplimenta prezența militară pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice cu patru batalioane în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania, urmând ca efectivele militare să fie staționate prin rotație. Potrivit acestora, Canada va trimite militari în Letonia, Germania în Lituania, Marea Britanie în Estonia, iar SUA în Polonia.
Secretarul general NATO a precizat : „Salut faptul că multe alte ţări, mulţi aliaţi, au anunţat cu ocazia acestei reuniuni contribuţii de diverse tipuri. Prezenţa noastră va fi suplimentată începând de anul viitor. Acesta este un pas important, dar este doar o parte a unui efort mai amplu. Inclusiv prin planurile de reconfigurare a prezenţei în sud-estul Europei, prin structuri construite în jurul unei structuri multinaţionale în România.”
Liderii statelor alianței occidentale au hotărât preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antirachetă din Europa. Ca urmare a acestei decizii, Franța a solicitat asigurări că NATO va avea în mod real control asupra sistemului antirachetă, iar Statele Unite ale Americii nu își vor exercita controlul în mod direct.
Reacțiile Rusiei nu au întârziat să apară, astfel că aceasta a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra. În ceea ce privește elementele antibalistice din România, acestea sunt operaţionale şi sunt sub comandament NATO.
Preşedintele Klaus Iohannis a comentat pe marginea summit-ului de la Varşovia: „Ca aliat de primă linie, România continuă să fie martoră la creşterea provocărilor de securitate în regiune. Am văzut desfăşurările îngrijorătoare de tehnică militară ale Rusiei în vecinătatea Crimeii anexate ilegal şi am fost ţintă a declaraţiilor agresive ale Rusiei, inclusiv de la nivel înalt. În acest context, este nevoie de construirea unei apărări mai puternice şi mai adaptate şi adaptarea unei posturi de descurajare, care include o prezenţă credibilă şi persistentă a NATO pe flancul estic. Sunt convins că, prin aplicarea integrală, aceste decizii vor asigura un sistem coerent de apărare de la Baltică la Marea Neagră, protejând ţările noastre, popoarele noastre şi evitând acţiunile ostile din cauza unor lucruri înţelese greşit.”
Sursa foto: economica.net
fără comentarii
Fii primul care comentează