Clotilde Armand a reprezentat fără nicio îndoială una dintre marile surprize ale alegerilor locale din acest an. Candidata din partea „Uniunii Salvaţi Bucureştiul” la primăria Sectorului 1 a obţinut un scor electoral foarte bun – aproape 30% din opţiunile exprimate, insuficient însă pentru a obţine funcţia de primar – convingându-şi electoratul atât prin prezenţa plăcută, cât şi prin platforma electorală echilibrată şi atractivă.

La o lună şi jumătate după consumarea alegerilor locale, Europunkt vă invită să urmăriţi analiza la rece pe care Clotilde Armand o face într-un interviu acordat în exclusivitate unuia dintre principalele puncte prezente în programul său electoral: transparenţa administraţiei locale.

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să identificaţi principalii indicatori care evidenţiază nivelul de transparenţă al administraţiei publice locale. Care este evoluţia pe care administraţia publică locală din România a înregistrat-o începând din 1989, în ceea ce priveşte nivelul de transparenţă?

Clotilde Armand: Deşi transparenţa este văzută ca o componentă cheie a verificării activităţii administraţiei, măsurarea ei rămâne foarte dificilă pentru că acest concept denumit generic transparenţă are de fapt multiple dimensiuni cu consecinţe diverse în societate.

Cea mai importantă dimensiune în momentul de faţă în administraţia publică locală din România este publicarea bugetului. Publicarea tuturor veniturilor şi cheltuielilor în format deschis este obligatorie.
Dar transparenţa nu se opreşte la bugete. Cea mai mare aşteptare la nivelul populaţiei se referă la publicarea achiziţiilor şi a contractelor semnate de Primării.

Transparenţa decizională este o altă dimensiune care trebuie ameliorată. Administraţia publică este obligată să informeze cetăţenii cu privire la deciziile pe care este pe cale să le ia, să supună unor dezbateri publice aceste decizii şi apoi să argumenteze decizia luată în urma acestor dezbateri.

Transparentizarea instituţională este şi ea foarte importantă. Sunt 2300 de oameni care lucrează în cadrul Primăriei Sectorului 1, dar nu există o organigramă clară pe care să o putem consulta pentru a afla cine şi cu ce se ocupă în Primărie.

Deşi la prima vedere nu face parte din această tematică, colectarea şi diseminarea datelor de către administraţie ţine tot de transparenţă. De exemplu, nu există o bază de date, accesibilă oricărei persoane interesate, despre imobilele administrate de Primăria Municipiului Bucureşti. Dacă ar exista o astfel de listă, cetăţenii ar putea veni cu proiecte de dezvoltare benefice comunităţii locale. Este foarte probabil ca nici măcar Primăria să nu aibă o evidenţă clară a acestor imobile.

La acest capitol stăm cel mai slab. Primăriile bucureştene nu au seturi de date colectate şi publicate care sunt indispensabile în comunităţile moderne pentru a lua decizii informate.
Despre evoluţia transparenţei din 1989 până în prezent este oarecum irelevant să vorbim, având în vedere că România a pornit de la un punct 0 în ce priveşte transparenţa, astfel încât orice măsură oricât de măruntă în acest sens a fost un pas înainte. Dar putem spune că abia odată cu aderarea la structurile euroatlantice, la NATO şi la Uniunea Europeană, s-a simţit o anumită îmbunătăţire în acest domeniu.

13221207_1023623967713658_6250870722230993563_o (1)-1

Care sunt cauzele care determină un nivel scăzut al transparenţei publice locale?

Cauzele principale ţin pe de o parte de slaba capacitate administrativă a autorităţilor române, pe de altă parte de corupţie. Transparenţa este cea mai eficientă formă de prevenire a corupţiei. Nu a existat şi nu există nicio motivaţie pentru partidele actuale, care s-au dovedit profund corupte, să avem o administraţie transparentă.

O altă cauză importantă este absenţa unor responsabilităţi clare. Deşi primăriile sunt obligate prin lege să publice bugetele, şi în unele cazuri există oameni desemnaţi în cadrul primăriilor cu publicarea datelor, lipsa unor proceduri de evaluare a activităţii funcţionarilor publici face ca această activitate să devină opţională pentru aceştia din moment ce nu sunt traşi la răspundere dacă şi-au îndeplinit sau nu atribuţiile.

Nici incompetenţa nu trebuie neglijată. O transparenţă ridicată poate scoate în evidenţă incompetenţa multor funcţionari publici. Putem să luăm ca exemplu cel mai recent exerciţiu de transparenţă şi anume publicarea rezultatelor la alegerile locale, care au scos la iveală incompetenţa unor funcţionari în folosirea computerului, având în vedere că lipseau câteva sute de buletine de vot doar la o secţie de votare.

Care sunt efectele pe care lipsa transparenţei le-a generat în societatea românească?

În primul rând, a ajutat corupţia să se generalizeze la toate nivelurile administraţiei.

În al doilea rând, a dus la dezvoltarea haotică a României. Nu poţi să faci un plan coerent fără să ai acces la date relevante. Cum spuneam, colectarea şi diseminarea datelor ţin tot de transparenţă. Lipsa colectării datelor duce la incapacitatea de a lua decizii informate, iar nepublicarea datelor duce la imposibilitatea evaluării deciziilor luate de administraţia publică.

În al treilea rând, nu s-a putut dezvolta, în absenţa unei informări a cetăţenilor despre modul în care se administrează comunitatea, o cultură a implicării. Nu a putut să apară acel impuls de jos în sus la nivelul societăţii pentru a dezvolta proiecte politice, în sensul prim de organizare a aspectelor colective ale vieţii într-o comunitate.

În ce măsură lipsa transparenţei la nivelul administraţiei publice locale a facilitat apariţia corupţiei şi a relaţiilor de patronaj?

Cum am mai spus, transparenţa administraţiei este principala măsură de prevenire a corupţiei. Nu putem să spunem că lipsa transparenţei după 1990 a ajutat la apariţia corupţiei, deoarece corupţia a fost întotdeauna prezentă în administraţia din România. Ea n-a dispărut niciodată. Lipsa transparenţei a permis însă generalizarea corupţiei la toate nivelurile administraţiei după schimbarea regulilor administrative în societatea post-comunistă.

Clotilde Armand 1

Ce măsuri consideraţi că trebuie implementate pentru a dispune de un nivel ridicat de transparenţă la nivelul administraţiei publice locale?

Publicarea bugetului în format deschis. Publicarea tuturor veniturilor şi cheltuielilor primăriilor este esenţială.
Crearea Bugetului Cetăţeanului. Acesta este un concept care se referă la publicarea bugetului astfel încât să poată fi înţeles şi de cetăţenii care nu au terminat facultăţi cu profil economic. Tot în Bugetul Cetăţeanului trebuie prezentată şi viziunea primăriei atunci când a fost elaborat bugetul. Primăria trebuie să explice de ce alocă fondurile acolo unde le alocă şi să prezinte ce efecte vor avea aceste alocări în comunitate. Doar după ce avem un astfel de document putem face o dezbatere publică corectă pe buget. Oamenii vor cere majorări pe toate capitolele bugetare dacă nu primesc informaţii despre viziunea după care s-a stabilit bugetul şi explicaţii pentru deciziile luate.

Elaborarea unui plan pe termen lung pentru colectarea de date absolut necesare pentru a putea administra informat oraşul.

Introducerea conceptului de Buget Participativ. Este un concept destul de complex, dar care pe scurt poate fi explicat aşa: o sumă din bugetul local este alocată unei comunităţi care decide direct cum va fi cheltuită.

Impunerea unei dezbateri publice reale, cu asociaţii reprezentative de cetăţeni, la fiecare decizie cu impact asupra comunităţilor din oraş. Aceste perioade de dezbatere publică nu creează întârzieri în derularea proiectelor, ci dimpotrivă, prin implicarea părţilor impactate, ele sunt condiţia pentru implementarea lor fără probleme.

Crearea unor reţele ale societăţii civile la nivel de cartier, care să devină interfaţa între cei 250.000 de locuitori ai Sectorului 1 şi autorităţile locale.

În concluzie, pentru a ajunge la o administraţie publică transparentă, este nevoie şi de cetăţeni implicaţi, care să se informeze, să participe la dezbateri publice şi să impună exigenţe ridicate în faţa sistemului administrativ actual.

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

1 comentariu

  1. Daniel spune:

    buna ziua
    Am si eu o intrebare, retorica, de ce USB nu vrea s a aiba un VicePrimar, nu e obligatoriu Nicusor Dan, dar eu cred ca e NECESAR, se pot studia mai bine toate proiectele din Primarie!

Lasă un comentariu