Bruxelles/ Posibil atac terorist la Institutul de Criminologie – nu s-au înregistrat victime
În noaptea de duminică spre luni, o bombă a fost detonată în imediata apropiere a Institutului de Criminologie din Neder-over-Hembeek, în apropiere de Bruxelles, fără a produce victime, relatează presa belgiană, citată de BBC.
Atacul a survenit în timpul nopţii, la puţin timp după ce un autoturism a încercat să pătrundă în interiorul Institutului, trecând succesiv prin trei garduri de protecţie.
Se pare că bomba detonată în apropierea laboratoarelor a produs distrugeri „semnificative”, fără să fi existat însă victime umane.
Nu se ştie deocamdată ce s-a întâmplat cu suspecţii din acest caz – dacă au fugit, au fost reţinuţi sau anihilaţi.
Belgia a fost zguduită în martie de un lanţ de atentate la aeroportul şi două staţii de metrou din Bruxelles, revendicate de Statul Islamic, în urma cărora s-au înregistrat 32 de morţi.


fără comentarii
Fii primul care comentează