Reacţii furioase ale italienilor la caricaturile Charlie Hebdo după cutremur
Opinia publică italiană a răbufnit după ce revista umoristică franceză Charlie Hebdo a publicat o caricatură în care victimele cutremurului de săptămâna trecută sunt asemănate cu sortimente de paste.
Charlie Hebdo, care a fost ţinta unui atac terorist în 2015 în urma publicării unor caricaturi considerate jignitoare la adresa religiei musulmane, a publicat de această dată o caricatură în care victimele cutremurului din centrul Italiei sunt comparate cu spaghete în sos tomat, macaroane cu brânză şi lasagna. Caricatura se numeşte „Cutremur în stil italian”.
Internauţii italieni, dar şi oameni politici precum primarul din Amatrice, una dintre localităţile cel mai grav afectate de cutremur, şi liderii unor partide de dreapta, au izbucnit catalogând caricatura drept „satiră neplăcută”, „gunoi”, „teribilă”, „de prost gust”, „lipsită de respect”.
Ambasada Franţei în Italia a postat un mesaj pe twitter în care se desolidarizează de caricatura din Charlie Hebdo, arătând că nu aceasta este poziţia Franţei faţă de catastrofa naturală şi că Franţa se află alături de Italia în această tragedie.
Pe de altă parte, Charlie Hebdo a publicat pe facebook o altă caricatură, cu un italian îngropat sub dărâmături şi cu mesajul „Italieni, nu Charlie Hebdo vă construieşte casele, ci Mafia”, care face aluzie la legătura dintre grupările italiene de crimă organizată şi unele companii de construcţii din peninsulă.




fără comentarii
Fii primul care comentează