Parlamentul European urmează să îşi dea astăzi consimţământului ca Acordul de la Paris privind Clima să fie ratificat de către UE în ansamblul ei, şi nu de către fiecare stat membru în mod separat, în cadrul unei şedinţe la care va participa, printre alţii, şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Ulterior, Acordul poate fi ratificat în sistem de urgenţă de către Consiliu.

Măsura a fost luată întrucât ratificarea Acordului de la Paris de către fiecare stat membru în parte trena. Doar 7 state din UE, reprezentând 5% din emisiile de carbon la nivel mondial au ratificat până în prezent Acordul: Ungaria, Franța, Slovacia, Austria, Malta, Portugalia și Germania.

Graba UE este generată de dorinţa ca Acordul de la Paris să intre in vigoare înainte de Conferinţa pentru schimbare climatică ce va avea loc la Marrakech în noiembrie. Pentru ca acordul să intre în vigoare, este nevoie de o ratificare din partea a 55 de părţi, care să reprezinte cel puţin 55% din emisiile mondiale de carbon, până în prezent Acordul fiind ratificat de 62 de părţi reprezentând 51,89% din emisii.

Acordul de la Paris reprezintă o iniţiativă a UE, după eşecurile Protocolului de la Kyoto şi a Conferinţei de la Copenhaga. Bruxelles-ul a reuşit să strângă o coaliţie de state dezvoltate şi în curs de dezvoltare care să fie de acord sî reducă cât mai mult emisiile de carbon, în scopul încetinirii încălzirii globale.

Sursa: Parlamentul European

 

Tags: , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu