Europunkt continuă seria interviurilor care au drept temă violenţa domestică. Andra Croitoru, secretar de stat al Agenţiei de Stat pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, instituţia românească cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice împotriva femeilor, a răspuns întrebărilor adresate lui Vladimir Adrian Costea, despre măsurile întreprinse de statul român pentru limitarea abuzurilor împotriva femeilor, progresele înregistrate, dar şi cauzele profunde care determină perpetuarea practicilor care afectează femeile.

croitoru

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, vă rog să-mi spuneţi care sunt prevederile legale care sancţionează violenţa domestică în România. În ce măsură legislaţia în vigoare descurajează violenţa domestică?

Andra Croitoru: ANES acordă o atenție deosebită respectării principiilor fundamentale care reglementează domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței în familie. Actul normativ care reglementează prevenirea și combaterea violenței în familie în țara noastră este Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În anul 2012, prin Legea nr. 25/2012 pentru completarea Legii nr. 217/2003, au fost introduse, în premieră pentru țara noastră, o serie de dispoziții legale foarte importante menite să asigure un grad sporit de protecție pentru victimele violenței în familie, cea mai importată dintre ele fiind posibilitatea instituirii ordinului de protecție (art. 23).

Din păcate, am constatat că multe femei nu cunosc nici în prezent faptul că pot obține un ordin de protecţie și nu știu nici cum anume. Tocmai de aceea, ANES a creat o linie de urgență pentru victimele violenței domestice operațională 24h/24h, 7 zile din 7, cu număr unic, apelabil gratuit – 0800 500 333, la care persoanele interesate pot obține informații despre modul de completare a unei cereri de emitere a ordinului de protecție și procedura de instituire a acestuia.

În esență, victima violenței poate solicita instanței, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție. Legea prevede că instanța, pe lângă emiterea ordinului de protecție, poate dispune, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri, obligaţii sau interdicţii menite a proteja victima, cum ar fi: evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; suportarea, de către agresor, a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască, datorită imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament sau a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării, pentru că multe astfel de violențe au loc pe fondul consumului de alcool. Este foarte important să se știe că încălcarea oricăreia dintre aceste măsuri se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.

Ordinul de protecție poate fi un mijloc adecvat de asigurare a siguranței și securității victimei și, tocmai pentru acest motiv, în mod esențial ne dorim să reglementăm împreună cu celelalte autorități responsabile (MAI, Ministerul Justiției) proceduri și mecanisme eficiente de monitorizare a respectării ordinelor de protecție în scopul de a putea fi aplicate în mod concret sancțiuni penale în cazul nerespectării hotărârilor judecătorești.

Ce evoluție a înregistrat numărul cazurilor de violență asupra copiilor şi femeilor în România în ultimii cinci ani?

Este greu de estimat numărul real al cazurilor de violență domestică, asta pentru că multe dintre acestea nu sunt raportate autorităților. Presiunea socială, lipsa informațiilor, speranța că incidentul nu se va repeat, lipsa stimei de sine sau frica de agresor fac ca de multe ori victimele violenței în familie să nu apeleze la autorități. În cadrul ANES centralizăm cazurile care au beneficiat la cerere de servicii sociale de specialitate, pe baza datelor raportate de DGASPC-uri, însă și aceste date sunt parțiale, iar potrivit lor se observă o evoluție fluctuantă. Spre exemplu, în anul 2014, față de 2013, numărul cazurilor de violenţă în familie (copii și adulți) a scăzut cu 24,29%, însă în 2015, față de 2014, a crescut cu peste 5%. Este dificil, în aceste condiții, să putem trage o concluzie relevantă.

Care sunt factorii care influențează în mod direct dimensiunea violenței domestice în România?

Putem vorbi despre o multitudine de factori care influențează în mod direct dimensiunea violenței domestice în România, însă, mă voi limita la enumerarea celor mai relevanți: nivel ridicat de toleranță al publicului față de faptele de violență în familie; lipsa de încredere în forțele proprii a femeilor și în ceea ce privește obținerea independenței economice (ex: în multe cazuri este vorba de victime cu un nivel scăzut de educație sau care au ”statutul” de femeie casnică); lipsa unor programe educaționale care să cuprindă tematici precum: egalitatea de șanse și de tratament între femei si bărbați, rolurile de gen, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relațiile interpersonale, violență de gen și dreptul la integritate personală; lipsa de informare/informarea insuficientă cu privire la prevederile legale, mijloace de intervenție, servicii sociale existente (ex: multe dintre victime nu știu despre existența ordinului de protecție si despre cum pot obține un asemenea ordin, problemă pe care am abordat-o și mai devreme); absența unor măsuri de protecție în regim de urgență (ex: potrivit Convenției de la Istanbul este necesară emiterea unui ordin de interdicție în regim de urgență, aplicabil imediat și la fața locului, în situațiile de risc); dezvoltarea insuficientă a serviciilor sociale și într-o distribuție geografică adecvată nevoilor identificate și care să asigure acces facil și asistență tuturor victimelor, dar și agresorilor (centre de asistență destinate agresorilor) – pentru rezolvarea acestei situații, ANES a lansat o propunere de Hotărâre de Guvern privind finanțarea de la bugetul de stat a trei Programe de Interes Național: două în domeniul prevenirii și combaterii violenței în domestice și unul în domeniul promovării egalității de șanse între femei și bărbați. Dincolo de factorii instituționali, mai sunt cei de ordin social/psihologic, cum ar fi proiecția victimei cu privire la un orizont de viață incert față de problemele multiple pe care le-ar avea la despărțirea de agresor: părăsirea locuinței vs. identificarea unei alte locuințe și plata chiriei, hărțuire și amenințare, identificarea unui/altui loc de muncă, asigurarea necesarului pentru subzistență, pentru ea și după caz, pentru copiii săi, identificarea unor noi instituții de învățământ pentru copii, ș.a.m.d..

Violența domestică este un fenomen complex ce necesită o abordare multidisciplinară, de aceea în toate eforturile de combatere a sa, ANES colaborează cu toate instituțiile relevante ale statului. În acest sens am elaborat un Memorandum care vizează înființarea Comitetului interministerial pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie (CNPCVF), în scopul asigurării coeziunii tuturor factorilor responsabili cu aplicarea măsurilor complexe ce rezultă din dispozițiile Convenției de la Istanbul.

Cum se situează România, în raport cu statele Uniunii Europene, în ceea ce privește dimensiunea violenței domestice?

Raportul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) „Violența împotriva femeilor: în fiecare zi și în orice loc” din 2014 include rezultatele celui mai cuprinzător studiu realizat până în prezent cu privire la violența împotriva femeilor, arătând amploarea abuzurilor suferite de femei acasă, la serviciu, în public și online. Studiul s-a bazat pe interviuri cu 42.000 de femei, 1500 în fiecare țară, inclusiv femei din România. Conform studiului, în țări ca Finlanda, Danemarca și Letonia sunt cele mai multe femei care au recunoscut că sunt afectate de violență fizică și sexuală. România se află în eșantionul al doilea al statelor europene: 30% dintre femei spun că au fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață după vârsta de 15 ani, încadrându-se în media la nivel european; 24% dintre femeile din România au suferit violență din partea partenerului, iar 14% dintre femeile din România au suferit violență din partea unei alte persoane decât partenerul.

Legat de experiența de violență în copilărie, un procent de 24% dintre femeile din România spun că au fost supuse la violență fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani. Violența psihologică afectează între 30 și 39% dintre femei. 6% dintre femei au suferit violență sexuală din partea partenerului sau a unei alte persoane, în 97% dintre cazurile de violență sexuală agresorul fiind bărbat.

Dacă în medie, în Europa 55% dintre femei au trăit o formă de hărțuire sexuală, în România doar 11% dintre respondente au recunoscut că au suferit hărțuire sexuală. În ce privește hărțuirea (stalking-ul), adesea asociată cu separarea de partener, media la nivel european este 18%, în timp ce în România 8% dintre respondente au afirmat că ar fi fost supuse acestui tip de tratament.

Studiul a inclus, pentru prima dată, o analiză comparativă între țările UE. Înainte de a face aceste comparații, trebuie avute în vedere însă următoarele aspecte: rezultatele studiului sunt influențate de diferențele culturale care fac ca, în anumite țări, să fie mai acceptabil ca femeile să le vorbească altora despre experiențele lor de violență, chiar și în cadrul unui studiu; cu cât nivelul de egalitate de gen din societate este mai mare, cu atât tăcerea din jurul violenței împotriva femeilor este mai redusă, întrucât femeile recunosc situațiile de violență, își cunosc drepturile și au încredere să abordeze în mod deschis problema violenței, fiind convinse că acest lucru nu le va pune în pericol întrucât există mecanisme legale care le protejează. Rezultatele studiului arată că tocmai această încredere le lipsește femeilor din România. 77% dintre femeile din România cred că violența împotriva femeilor este răspândită și foarte răspândită, iar 28% dintre femei cunosc victime ale violenței în cercul de rude și prieteni. Cu toate acestea, doar 47% dintre femei știu de existența unei legi care protejează femeile împotriva violenței domestice în România, 74% dintre femei nu cunoșteau niciun serviciu de suport specializat și doar 17% dintre respondente au afirmat că au apelat la poliție în urma celui mai sever incident de violență suferit vreodată, în timp ce doar 1% la serviciile sociale (media de adresare către poliție și serviciile de suport la nivel european este de 33%).

Studiul FRA subliniază că factorii de decizie trebuie să recunoască amploarea violenței împotriva femeilor și să se asigure că măsurile adoptate corespund și în practică, nu doar pe hârtie, nevoilor și drepturilor tuturor victimelor violenței împotriva femeilor.

În ce măsură statutul de stat membru al Uniunii a contribuit la înlăturarea stereotipurilor din România?

Principiul egalității de șanse între femei și bărbați reprezintă un drept fundamental al omului. Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi constituie un principiu fundamental al Uniunii Europene, care este consacrat în tratate şi este unul dintre obiectivele şi sarcinile UE, iar abordarea integratoare a acestui principiu în toate activitățile reprezintă o misiune specifică a Uniunii. Tratatul de Funcţionare al UE prevedere faptul că aceasta trebuie să vizeze în toate activitățile sale eliminarea inegalităţilor şi promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi să combată discriminarea pe diverse motive, inclusiv sexul.

Odată cu dobândirea statutului de Stat Membru al UE, în România acest principiu a fost transpus la nivel legislativ, instituțional şi la nivelul politicilor publice. La nivel legislativ, s-au realizat pași importanți și România a transpus în întregime acquis-ul comunitar în domeniul anti-discriminării pe criteriul de sex. De asemenea, țara noastră are o lege care reglementează, în mod specific, prin complexitatea prevederilor sale, acest domeniu, respectiv Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei și bărbați, cu modificările și completările ulterioare. Această lege reglementează și activitatea, funcțiile și atribuțiile specifice ale mecanismului instituțional în domeniu, respectiv Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), instituție publică în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Misiunea ANES este promovarea principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare pe criteriul de sex, în toate politicile şi programele naţionale. Rolul ANES este acela de a asigura fundamentarea, elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie precum și acela de a monitoriza aplicarea și respectarea prevederilor legale în domeniu.

Care sunt măsurile pe care le considerați oportune pentru a reduce numărul cazurilor de violență asupra copiilor și femeilor din România?

Principalele direcții strategice de acțiune pe care ANES le are în vedere la fundamentarea și elaborarea unor măsuri adecvate pentru prevenirea și combaterea violenței în familie sunt orientate către dezvoltarea unor rețele de servicii sociale specializate pentru victime și agresori, îmbunătățirea și consolidarea cadrului legal în domeniu, informarea și conștientizarea principalilor actori cu responsabilitate în domeniu, dar și a publicului. În mod concret, am elaborat proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Programelor de Interes Național în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați și violenței în familie pentru perioada 2017-2019. Acesta a fost transmis către MMFPSPV în vederea îndeplinirii procedurii de avizare internă și interministerială. Potrivit proiectului de Hotărâre vor fi implementate trei programe de interes național, dintre care două în domeniul violenței în familie și unul in domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.

Care sunt aceste programe?

Programul “Înființarea sau consolidarea centrelor de primire în regim de urgență și a centrelor pentru prevenirea și combaterea violenţei în familie și organizarea echipelor de intervenție integrată” vizează înființarea/consolidarea a 42 de centre pentru prevenirea și combaterea violenţei în familie în 41 județe și mun. București; a 16 centre de primire în regim de urgență adresate victimelor violenței și crearea a 42 de echipe multidisciplinare pregătite profesional, câte una în fiecare din cele 41  județe și municipiul București.

Programul “Înființarea și susținerea serviciilor de asistență pentru agresori în cazurile de violență în familie – Înființarea centrelor de asistență destinate agresorilor” vizează înființarea a 42 de centre de asistență destinate agresorilor și a 42 de echipe de specialiști care să ofere îndrumare și consiliere pentru agresori.

Programul „Creșterea participării femeilor la procesul decizional și promovarea în funcţii de conducere şi de decizie – Rețele resursă pentru promovarea egalității de şanse între femei şi bărbaţi” vizează înființarea și dezvoltarea a 42 de rețele resursă care să susțină și să promoveze participarea echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor la procesul decizional și elaborarea a 42 de planuri de acțiune care să includă măsuri de suport pentru femei în scopul creşterii numărului acestora în funcţii de conducere şi de decizie.

 

 

 

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu