Premierul scoţian Nicola Sturgeon a transmis presei o declaraţie pe care urmează să o susţină joi la Glasgow, în care acuză aripa radicală a Partidului Conservator din Marea Britanie că se foloseşte de Brexit pentru a justifica „xenofobia” şi pentru a-i transforma pe străini în „ţapi ispăşitori” pentru problemele Regatului Unit.

Sturgeon atacă dur „aripa dreaptă a partidului conservator”, care a transformat Brexitul într-un „Brexit Tory”, dorind să „deturneze în profitul său rezultatul referendumului” din 23 iunie.

Premierul scoţian, lider al partidului secesionist de stânga SNP, susţinător al rămânerii Marii Britanii în UE, mai arată în declaraţia pe care o va susţine în cadrul congresului grupării sale că „ei [conservatorii] se servesc de Brexit ca de un permis la xenofobie, care a fost multă vreme ascunsă și iese acum la suprafață.”

inf-239-sturgeon-xenofobie

Făcând referire la congresul conservatorilor de la Birmingham de la începutul lunii, Sturgeon a arătat că acesta a fost „o ruşine”, prin prisma iniţiativei de a obliga întreprinderile publice să întocmească liste ale angajaţilor străini.

„Am fost martori ai unei intoleranțe față de străini care nu-și are locul într-o societate modernă, multiculturală și civilizată”, a precizat liderul SNP, care a reluat proiectul independenţei Scoţiei faţă de Marea Britanie.

Sturgeon a punctat şi faptul că alegătorii britanici au fost înşelaţi la referendum: „Ei nu au votat pentru a-i transforma pe străini în țapi ispășitori.”

Sursa: Agerpres

 

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu