O paralelă nefericită. Împușcarea puiului de urs de la Sibiu seamănă foarte mult cu modul în care ne tratăm istoria. Avem istorie și urși din belșug, deci putem să tratăm superficial ambele probleme. Preferăm soluțiile distructive, dar rapide, aș chiar spune că tratăm totul în cel mai neprofesionist mod cu putință. Betonăm o cetate antică și împușcăm rapid un amărât de urs. Mă uit la canadieni, de exemplu, și văd câteva exemplare de baribal sau chiar un grizzly, capturați elegant, tranchilizați și relocați fără emoții. Curat, frumos, uman. Și ăia erau urși, nu motani rătăciți. De paralele privitoare la conservarea unor situri mi-e și frică să fac documentare, să nu capăt afecțiuni cardio-vasculare.

Copiem tembel forme ale democrațiilor occidentale, dar fondul, substanța nu. Rămânem noi înșine, drepți ca bradu’ prin propria istorie, cu imbecilitatea folosită ca drapel. Elitele noastre, nu doar politice, sunt de o impotență vecină cu nebunia, iar organu’ posesor de pistoale este legendar nu doar prin prostia proverbială, ci mai nou și prin infestarea cu diplome și indivizi cu creierul ca buca de copil. O spun chiar personaje din interior.

Ne batem joc de patrimoniu, indiferent despre ce conținut al său vorbim. Clădiri, situri, artefacte, urși, pisici sălbatice, medici, copii inteligenți, educație, specialiști, păduri, resurse.

Nimic nu scapă demenței sociale pe care o cultivăm sinucigaș.

13-ursi-patrimoniu

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu