Cum văd eu alegerile de pe 11 decembrie?

De-o parte a baricadei sunt niște forțe politice al căror principal obiectiv este să scape de pușcărie. Și au venit cu ideea genială să combată lupta anti-corupție prin alimentarea naționalismului românesc. Mesajul este simplu și extrem de eficient: puterea în România a fost acaparată de niște tehnocrați vânduți și controlați de forțe din afara țării. Ei sunt de vină pentru tot ceea ce se întâmplă rău. Noi suntem singurii care putem salva țara. Ușor de reținut, ușor de înțeles, nimic neclar.

De cealaltă parte a baricadei, însă, totul este neclar. Președintele Iohannis nu pare să aibă nici voința și nici capacitatea de a apăra instituțiile care duc lupta împotriva corupției. Nu pare capabil nici măcar să-și apere propriul guvern. S-a urcat în într-un turn de fildeș în 2014 și nimeni nu l-a mai văzut de-atunci.

Dacian Cioloș se zbate de unul singur, fără putere și fără idei, conducând un guvern care funcționează cu doi sau trei miniștri, în timp ce restul aparatului birocratic așteaptă cuminte schimbarea de regim.

Celălalt mare partid al României, PNL, se străduiește din răsputeri să piardă statutul de mare partid. Cu 7 săptămâni înainte de vot, PNL nu pare să aibă vreo idee clară de ceea ce va face în campanie. A pierdut unul dintre co-președinți în lupta împotriva corupției, în vreme ce al doilea se chinuie să evite gloanțele care l-au răpus pe primul.

Toate aceste lucruri mă fac să cred că alegerile din 2016 vor fi un remake al alegerilor din 2000. Lipsește Vadim, într-adevăr, dar altfel tabloul seamănă izbitor. Un președinte absent și incapabil, un premier independent, o Putere haotică și dezbinată și o Opoziție unită și extrem de motivată.

În contextul ăsta nu este foarte greu de intuit rezultatul final.