Institutul European din România (IER), în parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la București, organizează miercuri conferinţa cu tema Reforma UE și viitoarea perspectivă multianuală. Noi priorități, noi obiective? Provocări pentru țările din Europa Centrală și de Est”.

La eveniment vor participa reprezentanţi oficiali din România și din alte state membre ale Uniunii Europene, precum şi reputaţi experţi şi analişti specializaţi în domeniul afacerilor europene. Agenda conferinței este structurată în trei sesiuni, respectiv: (1) Reforma UE și viitoarea perspectivă multianuală. Noi priorități, noi obiective? Provocări pentru țările din Europa Centrală și de Est; (2) Evaluare interimară și provocări pentru viitoarea perspectivă multianuală. Perspectiva României; (3) Evaluare interimară și provocări pentru viitoarea perspectivă multianuală. Perspectiva țărilor din Grupul de la Vișegrad.

În finalul evenimentului va avea loc festivitatea de decernare a Premiilor de Excelenţă IER pentru promovarea spiritului şi valorilor europene, ediţia a VII-a. În acest an, ne-am propus să aducem în atenția publicului interesat de domeniul afacerilor europene școlile și liceele din România cu rezultate deosebite în proiectul ”Școala Europeană” și Direcția Generală Învățământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, promotorul și coordonatorul acestui proiect. Școlile și liceele ce vor fi premiate sunt: Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Oradea, Colegiul Economic Buzău, judeţul Buzău, Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte, Școala cu clasele I-VIII „Andrei Șaguna” Deva, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, Colegiul Naţional „O. Goga” Sibiu, judeţul Sibiu, Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui, județul Vaslui.

Mai multe detalii pot fi obţinute la numărul de telefon 021 314.26.96 (97) sau la adresa de e-mail florentina.costache@ier.ro.

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu