Jean-Claude Juncker, între Iad şi Rai :))
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, moare şi ajunge la porţile Iadului şi ale Raiului, unde îl întâmpină Sf. Petru. Acesta îi spune:
– Pentru că sistemul nostru de evaluare a politicienilor este defect momentan, am luat decizia să te lăsăm să petreci câte o zi în Iad şi în Rai şi, ulterior experienţelor de acolo, să alegi unde vrei să îţi petreci tot restul veşniciei.
Juncker se duce mai întâi în Iad, unde era un imens club de golf, cu un hotel luxos, piscine, spa, alcool şi trabucuri, şi unde tuturor acestor plăceri li se dedau Ronald Reagan, Margaret Thatcher şi alţii asemenea lor, într-o atmosferă de bună dispoziţie, glume şi umor.
Ulterior, se duce şi în Rai, unde, într-o locuinţă austeră, dar curată şi frumoasă, adunaţi în jurul unei mese cu fructe şi apă rece şi limpede, Alcide de Gaspari, Robert Schumann, Claude Monet şi alţii asemenea lor discutau pe teme de etică şi filosofie.
Întors la Sf. Petru, Jean-Claude Juncker îi spune acestuia:
– În mod clar, vreau în Iad.
Zis şi făcut, Juncker ajunge în Iad, unde Reagan şi Thatcher spărgeau piatră seacă, într-un deşert pârjolit de arşiţă, gemând de durere.
– Dar ce este asta? spune Juncker. Alaltăieri Iadul era cu totul altfel!
Diavolul se apropie de el şi îi răspunde râzând cu poftă:
– Păi ce credeai, Jeane? Atunci eram în campanie electorală, acum că ai votat pentru noi, asta este realitatea!
fără comentarii
Fii primul care comentează