Finlanda/ Fixit-ul, mort din faşă
Demersul grupării eurosceptice Partidul Finlandezilor de a aduce în dezbatere în Parlament propunerea pentru un referendum de părăsire a UE a eşuat lamentabil, după ce petiţia online în acest sens nu a strâns numărul suficient de semnături.
Aripa de tineret a partidului a lansat o petiţie online prin care se cerea iniţierea de către Parlament a unui referendum asemănător celui din Marea Britanie, din 23 iunie, de ieşire a ţării din UE. Conform legislaţiei finlandeze, dacă petiţia ar fi strâns 50.000 de semnături în 6 luni, ea ar fi trebuie dezbătută de către forul legislativ de la Helsinki.
Petiţia a strâns însă numai 34.000 de semnături într-o jumătate de an, ceea ce îngroapă speranţele euroscepticilor finlandezi că vor putea organiza prea curând un referendum pentru Fixit.
fără comentarii
Fii primul care comentează