Raportul pentru 2017 al Forumului Economic de la Davos, dat publicității luni, relevă faptul că lumea se confruntă cu două fenomene îngrijorătoare – stagnarea economică și creșterea inegalității, pe care establishment-ul politic trebuie să le oprească.

Inf. 333 - Davos inegalitate

Raportul subliniază faptul că la, nivel global, creșterea economică a scăzut de la 4% în 2011, la 3,1% în 2016, iar creșterea comerțului internațional de la o medie anuală de 7% între 1980 și 2011, la doar 2% în 2016. Stagnarea economică seculară este evidentă atât în rândul statelor BRICS, care și-au încetinit ritmurile de creștere, cât mai ales în privința economiilor dezvoltate, unde în ciuda unor condiții monetare extraordinare (rata dobânzilor 0 sau negativă, inflație minimă), creșterea economică nu mai revine la mai mult de 2%.

Situația este complicată suplimentar de dispersia seculară a veniturilor și oportunităților, cu alte cuvinte de creșterea marcantă a inegalității, atât în ceea ce privește veniturile, cât și șansele. Inegalitatea tot mai mare între cei mai bogați oameni de pe planetă și clasele de mijloc și de jos este rezultatul unui complex de factori între care se numără revoluția tehnologică, dereglementarea piețelor, globalizarea economică și migrația, pe care decidenții politici nu au știut cum să îl gestioneze.

Cele două fenomene îngrijorătoare se oglindesc în scăderea indicelui de dezvoltare inclusivă (IDI) în 51% dintre cele 103 state analizate de report, în ultimii 5 ani, chiar dacă în multe dintre acestea PIB-ul a crescut.

Soluțiile propuse de raport pentru inversarea trend-urilor îngrijorătoare sunt îmbunătățirea educației, prin creșterea generală a calității acesteia și prin oferirea de șanse egale pentru obținerea unei educații de calitate, precum și dezvoltarea unor noi mecanisme de redistribuție a averii în societate.

În ceea ce privește topul dezvoltării inclusive, primele 5 locuri sunt deținute în ordine de Norvegia, Luxemburg, Elveția, Islanda și Danemarca. SUA se află abia pe locul 23 în rândul statelor cu economii avansate, înregistrând cifre îngrijorătoare în privința inegalității veniturilor și averilor, dar și a ratei sărăciei.

În rândul statelor cu economii în dezvoltare, România a înregistrat o creștere cu 5,17% a indicelui de dezvoltare inclusivă, cel mai mare din Europa, ajungând la 4,53, unul dintre cele mai ridicate, comparabil cu al Poloniei.

Raportul integral poate fi descărcat aici.

 

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu