Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European (PPE), a fost ales marţi preşedinte al Parlamentului European, obţinând 351 de voturi în cel de-al patrulea tur de scrutin, faţă de 282, colectate de principalul său contracandidat, Gianni Pitella, din partea socialiştilor şi democraţilor (S&D). Italianul Tajani nu este considerat drept un personaj politic care să provoace schimbări importante la nivelul Parlamentului și Uniunii Europene.

Inf. 336 - Tajani presedinte

În urma alegerilor de ieri, marea coaliție dintre popularii și social-democrații europeni a luat sfârșit. Tajani a fost ales în urma unei înțelegeri pre-electorale de ultim moment al PPE cu grupul liberalilor și democraților europeni (ALDE) și al sprijinului venit în timpul ultimului tur de scrutin din partea conservatorilor și reformiștilor europeni (ECR).

Italianul Antonio Tajani, fost controlor de trafic aerian în cadrul forțelor armate italiene și apoi jurnalist, este departe de a fi o figură nouă în politica europeană. De patru ori eurodeputat, nu s-a remarcat prin acțiuni de inovare ale Uniunii Europene. Comisar european pentru transport între 2010 și 2014, este considerat de către unii drept unul dintre responsabilii pentru afacerea Dieselgate și o persoană mult prea apropiată de lobby-ul marelui business. Cel mai mult i se impută însă apropierea de fostul prim-ministru italian, Silvio Berlusconi, personaj politic dezavuat pentru excentricitate și corupție.

Tajani nu este o persoană dispusă să își asume conflicte pentru a-și atinge obiectivele politice, precum predecesorul său, Martin Schulz, care, într-o manieră adeseori explozivă, a reușit totuși să întărească mult autoritatea Parlamentului la nivel european. Este de așteptat deci ca Tajani să ofere mai multă stabilitate construcției europene, în detrimentul inovației.

În declarația sa după aflarea rezultatului, Tajani a precizat:

„Astăzi începe o nouă eră în această Cameră. Voi fi preşedintele tuturor, nu intenţionez să fiu prim-ministrul Uniunii Europene.”

Sursa: Politico

 

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu