„Ciumă roşie” vs. „manifestaţie nazistă”. Când scoatem cuţitele şi topoarele?

Ordonanţele privind graţierea şi dezincriminarea unor fapte care până acum au figurat ca infracţiuni în Codul Penal au avut ca efect imediat adâncirea şi mai mare a prăpastiei dintre cele două mari tabere în care, din păcate, s-a împărţit de ceva vreme România.

De la ceea ce ar trebui să fie un joc politic jucat după regulile definite de Constituţie şi de legi s-a ajuns din nou la situaţia în care cascade de ură şi de învrăjbire s-au revărsat din nou peste societatea noastră.

Extrem de periculos îmi pare următorul eveniment.

Protestatarii care au ieşit la marş împotriva guvernului şi a ordonanţelor au strigat printre altele, „Jos PSD, ciuma roşie!”. Sintagma „PSD, ciuma roşie” a început de altfel să fie folosită tot mai mult şi în presa opozantă actualului partid principal de la guvernare.

Cătălin Beciu, vicepreşedinte ALDE, a avut o ieşire furioasă într-o postare pe facebook, spunând, printre altele că,  asistăm la prima „manifestaţie nazistă” din România, după 70 de ani, la care participă  „cretini” şi „animale”.

De ce?

Pentru că, într-adevăr, sintagma „ciuma roşie” este o sintagmă care a fost folosită exhaustiv de propaganda fascistă şi nazistă pentru a-i denigra pe comunişti (era folosită de exemplu de Goebbels, vezi aici). Mă întreb câţi dintre protestatari ştiu acest lucru… Mă întreb şi cine a venit cu ideea de a scanda un astfel de slogan… Mă întreb cât de legal este să strigi aşa ceva, în contextul în care sloganurile fasciste, rasiste sau xenofobe sunt interzise prin legea nr. 107/2006…

Pentru că este inadmisibil ca un lider al unui partid politic, deci care şi-a asumat toate cele ce decurg din calitatea de persoană publică, să se apuce să răspundă de o asemenea manieră unor cetăţeni de rând, care îşi manifestă nemulţumirea în stradă. Este total reprobabil ca un lider politic să abandoneze decenţa şi măsura limbajului, dând un exemplu josnic cetăţenilor care susţin partidul din care provine.

Pentru că revenim astfel la întunecaţii ani 30 ai secolului XX, unde violenţa verbală a atras după sine şi mai multă violenţă verbală şi, după ce, oamenii de dreapta s-au înjurat copios cu cei de stânga, au sfârşit în cele din urmă prin a scoate cuţitele şi topoarele şi a se lua la omor pe străzi. Nu mult după aceea, s-au folosit tancurile şi avioanele.

Cu adevărat cel mai grav este că odată ce lumea începe să se împartă în „comunişti” şi „nazişti”, tu, cetăţeanul moderat care consideri că nu eşti nici una, nici alta, sfârşeşti invariabil prin a fi băgat într-una dintre cele două categorii. Dacă nu chiar în amândouă, devenind inamicul ambelor tabere.

Aşa că, fac apel în primul rând la liderii politici, să nu mai exporte încrâncenarea politică în rândul cetăţenilor de rând, să nu mai împrăştie peste tot sămânţa urii şi învrăjbirii, pentru a obţine sprijin popular.  Vă trece oare prin minte, politicienilor, că fie şi dacă ieşiţi învingători, o ţară dezbinată profund este şi profund neguvernabilă?

Fac apel şi la cetăţenii de rând să aibă grijă în felul în care îşi exprimă nemulţumirea. Violenţa verbală nu este nicidecum calea prin care o să schimbaţi clasa politică. Cu cât ne comportăm mai violent şi mai iresponsabil, cu atât şi ei o vor face la fel, pentru că nu înţelegeţi? Ei se comportă fix cum o facem noi, ca să ne convingă să le dăm voturile!

România nu este deloc pe drumul cel bun. Fiţi înţelepţi şi nu lăsaţi ura să se cuibărească în sufletele voastre! Pentru că altfel nu veţi fi cu nimic mai buni decât naziştii şi comuniştii, şi nu ne vor mai rămâne decât cuţitele şi topoarele.

P.S. Cătălin Beciu a demisionat. Speranţă încă mai există.