Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat luni că susţine rezoluţia adoptată în Parlamentul European săptămâna trecută care prevede stabilirea unor salarii minime în statele europene şi că există pregătiri pentru instituirea unui Pilon de Drepturi Sociale al Uniunii Europene.

„Există un nivel al demnităţii pe care trebuie să îl respectăm”,  a spus Juncker.

inf-195-juncker-starea-natiunii

Preşedintele Comisiei a arătat că, deşi Uniunea nu este responsabilă de politica socială a statelor membre, totuşi instituţia pe care o conduce va pregăti un pachet de măsuri care să aducă „corectitudine şi justiţie socială în Europa”, primii paşi către instituirea unui Pilon de Drepturi Sociale în UE. Juncker a sugerat că măsurile vor fi probabil implementate mai întâi în zona Euro, unde există deja o monedă comună şi mecanisme de supraveghere fiscală.

„De la începutul mandatului meu, am spus foarte clar că vreau o Europă socială mai pronunţată. Am făcut primii paşi importanţi în acest sens. Anul acesta va fi crucial. În urma unei largi consultări publice, este vremea să fondăm Pilonul European al Drepturilor Sociale”, a spus Juncker cu referire la summit-ul social din Suedia care va sprijini UE în demersurile sale de asigurare a unor drepturi sociale.

Propunerile Comisiei, centralizate în urma consultării a mai bine de 16.000 de contribuţii individuale, vor fi făcute publice înainte de summit-ul de la Roma din 25 martie 2017, care va celebra 60 de ani de existenţă a comunităţii europene.

Sursa: New Europe

 

Tags: , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu