Conferinţa „Putere, Pace, Securitate” se va axa pe România la ediţia din 2017
A patra ediție a Conferinței ”Putere, Pace, Securitate”, eveniment organizat de Grupul de Studii de Securitate, va avea loc pe 28 aprilie, la Palatul Parlamentului.
„Scopul evenimentului nostru este același pe care ni l-am propus încă de la prima ’Conferință Putere, Pace, Securitate’ de acum patru ani. Ne dorim să dezbatem, prin intermediul aporturilor aduse de studenți, principalele provocări la adresa mediului de securitate actual, caracterizat de incertitudine și amenințări hibride, cât și modul în care trebuie să răspundă România în acest context regional și european, deloc favorabil”, a precizat Vlad Irimie, preşedintele Grupului de Studii de Securitate, asociaţie care a luat fiinţă în urmă cu patru ani, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.
„O noutate a ediției din acest an este accentul pe care dorim să îl punem asupra vulnerabilităților climatului intern de securitate, încercând să atingem, spre exemplu, problemele sociale, demografice sau problema rezilienței. Urmărim ca de fiecare dată să creăm un cadru de dezbatere între tinerii cercetători din mediul academic și personalități cu experiență bogată în domeniul pe care îl studiem, astfel de acțiuni fiind esențiale, din punctul nostru de vedere, în dezvoltarea unei culturi de securitate solide, atât de necesară în aceste zile”, a adăugat organizatorul.
Pentru participarea la acest eveniment, orice student, masterand sau doctorand atras de cercetarea domeniului studiilor de securitate sau al domeniilor conexe, poate trimite către organizatori rezumatul lucrării sale pentru una dintre următoarele secțiuni:
- Necesitatea unei culturi de securitate la nivel național și elementele sale centrale
- De la subdezvoltare la dezvoltare în plan social, demografic, educațional
- Dezvoltarea culturii de securitate și reziliența națională
- Rolul mass-mediei în promovarea culturii de securitate
Mai multe informații despre cum puteţi aplica la conferinţă puteţi afla accesând acest link: http://grupuldestudiidesecuritate.ro/informatii-abstract/
Despre Grupul de Studii de Securitate:
Grupul de Studii de Securitate (GSS) este o asociaţie ca s-a înfiinţat în primăvara anului 2014, la inițiativa unor studenți ai Facultăţii de Științe Politice, specializarea Studii de securitate, sub îndrumarea lect. univ. dr. Dragoș Petrescu şi a prof. univ. dr. Gabriel Sebe. Ulterior, organizaţiei i s-au alăturat mai mulţi studenţi de la facultăţi şi universităţi diferite din Bucureşti. Scopul asociaţiei îl reprezintă crearea unei mediu propice care să faciliteze interacţiunea dintre studenţii şi practicienii din domeniul securităţii.
Despre Conferința ”Putere, Pace, Securitate”
Aflată la cea de-a patra ediţie, Conferinţa „Putere, Pace, Securitate” reprezintă evenimentul de marcă al GSS. Scopul său este acela de a oferi o platformă studenţilor din domeniile de intelligence şi securitate să îşi expună studiile în faţa unei audienţe formată din profesionişti, dar şi din colegi care aprofundează aceste subiecte. Ultima ediţie a Conferinţei a avut loc în cadrul Palatului Parlamentului. Cu această ocazie, studenţii au avut oportunitatea de a-şi prezenta lucrările în faţa a peste 100 de colegi şi profesionişti din domeniu.



fără comentarii
Fii primul care comentează