Interviu cu europarlamentarul Renate Weber: „Cele mai mari nerealizări ale României sunt neatragerea fondurilor europene şi neintrarea în spațiul Schengen, inclusiv prin folosirea abuzivă a MCV”

La 1 ianuarie 2017, România a marcat zece ani de apartenenţă la Uniunea Europeană. Care este bilanţul acestor zece ani, care sunt împlinirile şi neîmplinirile României în acest deceniu de „existenţă europeană” şi ce obiective ar trebui să urmărească România în viitorul imediat în cadrul UE?

Eurodeputatul Renate Weber, din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE), a oferit răspunsuri la aceste întrebări într-un interviu acordat pentru Europunkt, lui Vladimir Adrian Costea.

Vladimir Adrian Costea: Ce progrese a înregistrat România în cei zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană?

Renate Weber: Nu-mi pot imagina ultimii zece ani în afara UE. Oricât de mult probleme ar avea România sau UE, cred sincer că apartenenţa noastră la Uniune a fost esențială pentru evoluția noastră. Am învățat, chiar dacă numai parțial, cum să folosim instrumentele care decurg din această apartenență, politice, sociale, civice. Ne-a ajutat și libertatea de mișcare, mulți români având posibilitatea să vadă cum funcționează alte țări, să aprecieze nivelul și calitatea serviciilor de acolo și astfel a crescut și exigenţa faţă de ce este acasă. Din păcate însă, acești zece ani nu au dus la o transformare spectaculoasă a României. Eu personal aș fi folosit fondurile europene pentru refacerea infrastructurii feroviare, inclusiv pentru introducerea trenurilor de mare viteză, pentru refacerea infrastructurii rutiere și construcția de autostrăzi, pentru refacerea sistemului de irigații, construcția și dotarea unor spitale regionale, proiecte mari cu multipli beneficiari. Nu spun că proiectele mici nu au fost şi ele folositoare beneficiarilor lor, dar utilizarea fondurilor europene pentru proiecte mari ar fi folosit unei dezvoltări economice care să faciliteze pe viitor investiţiile mari.

Ce influenţă a exercitat Uniunea Europeană asupra justiţiei şi a statului de drept din România?

Acesta a fost unul din capitolele cele mai sensibile ale negocierilor de aderare la UE. Pentru că existenţa unui stat de drept este esențială pentru evoluţia democratică a unei țări. Statul de drept presupune o legislație fermă, dar care să respecte drepturile omului în acord cu valorile fundamentale ale UE și implementarea ei corectă de către judecători independenți, în activitatea cărora să nu intervină nici factorul politic, nici alte instituţii.

Inițial a fost constituit de Comisia Europeană un mecanism de cooperare şi verificare al cărui scop era tocmai susţinerea unor reforme în România în acord cu valorile UE. Cu timpul, acest instrument a fost folosit tot mai mult pentru evaluări politice, cu recomandări cel puţin bizare şi sigur împotriva valorilor Uniunii (de referință e raportul care recomandă abținerea de la orice evaluare critică a acțiunilor procurorilor, mai ales ale celor de la DNA sau a deciziilor instanţelor de către presă, ceea ce contravine ABC-ului democraţiei).

Marea problemă a fost că pe baza acestor evaluări pur subiective, România a fost tratată ca un stat membru de mâna a doua, de exemplu a fost și este ținută în afara spațiului Schengen.

Dar nu aceeași evaluare și măsura s-a aplicat altor țări, cu derapaje serioase de la standardele democratice și ale statului de drept, de exemplu Ungaria, Polonia, Italia etc…

În același timp s-au întâmplat și lucruri pozitive, cooperări între magistraţii români și alții din diferite state europene, au avut loc armonizări de legislaţie sau chiar s-a elaborat o legislație europeană aplicabilă tuturor statelor membre. România are acum cea mai elaborată și completă legislație din UE privind declarațiile de avere şi interese, inclusiv instituția care să le verifice. Alte state, au prevederi minimale, dacă le au, Franța, de exemplu, refuzând categoric să adopte o astfel de legislație, deși opinia publică şi presa o considera necesară.

Cu siguranță, MCV a avut rolul său pozitiv o perioadă de timp. Acum însă, ar trebui să se renunțe la el și să se adopte un instrument care să se aplice nediscriminatoriu oricărui stat membru atunci când este cazul, adică în situația unor încălcări ale standardelor democratice, ale drepturilor omului, ale afectării independenței justiției.

Care sunt obiectivele care au rămas neîndeplinite în cei zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană?

Pentru a evalua corect, ar trebui să știm ce obiective concrete a avut România când a aderat la UE. Nu cred că putem vorbi de așa ceva. Mai degrabă a fost o abordare „văzând și făcând”. Uneori am mai comunicat punctul nostru de vedere, nu știu cât de des am reușit să-l impunem, dar nu am fost percepuți niciodată ca un mare jucător în UE. Cred că cele mai mari nerealizări ale României sunt neatragerea fondurilor europene şi neintrarea în spațiul Schengen, inclusiv prin folosirea abuzivă a MCV.

Care sunt obiectivele României în cadrul Uniunii Europene în perioada următoare?

România va deține președinția UE timp de 6 luni în 2019. În mod evident toate eforturile trebuie să se îndrepte spre o președinție bună, ceea ce presupune o cunoaștere perfectă a ceea ce se întâmplă în UE în perioada aceasta, o bună cunoaștere a dosarelor și a istoricului lor, pregătirea lor, o cooperare cu Comisia Europeană, pregătirea capacității de negociere pentru obținerea unor soluții acceptate de Consiliul UE și de Parlamentul European. Nu va fi ușor, iar responsabilitatea noastră va fi cu atât mai mare, cu cât exercitarea președinției va coincide cu alegerile din 2019 pentru Parlamentul European.