Rata de schimb a euro este prea scăzută pentru Germania, iar politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) a condus la creşterea surplusului din exporturi ale Berlinului, a admis ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble într-un interviu publicat duminică în ziarul Tagesspiegel, relatează Reuters.

„Rata de schimb a euro este, vorbind la obiect, prea scăzută pentru poziţia competitivă a economiei Germaniei”, a spus Schaeuble.

Ministrul german de finanţe l-ar fi avertizat pe preşedintele BCE, Mario Draghi, că politica monetară pe care o susţine va avea ca efect consolidarea exporturilor germane, dar nu a dorit să intervină pentru a modifica.

„Am promis atunci că nu voi critica public această direcţie. Dar nici nu vreau să fiu criticat pentru consecinţele acestei politici”, a continuat Schaeuble.

„BCE trebuie să facă politici care să funcţioneze pentru Europa în întregimea ei”, a conchis Schaeuble.

Reacţia lui Schaeuble vine ca urmare a acuzelor venite din partea SUA că Germania foloseşte un euro „mult subevaluat” pentru a fi avantajată în schimburile comerciale transatlantice şi cu celelalte state europene.

 

 

Surse: Reuters; New Europe

Sursa foto: Bundesfinanzministerium 

 

Tags: , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu