În ultimii ani, partizanatul politic din jurnalism a devenit o temă recurentă a dezbaterii publice. Fiecare tabără politică îi impută celeilalte utilizarea media pentru a propaga subiectiv şi rău intenţionat mesajele dorite, în vreme ce corpul profesional al jurnaliştilor se remarcă mai degrabă prin dezorganizare, decât prin solidaritate şi impunerea unor standarde interne de calitate şi de etică.

Europunkt vă propune să parcurgeţi un interviu pe care Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, i l-a acordat lui Vladimir Adrian Costea, despre starea actuală a jurnalismului din România şi despre influenţa pe care mediile controlate politic o au asupra vieţii publice.

Avădani 1

Vladimir Adrian Costea: Pentru început, am rugămintea să evidenţiaţi care sunt cele mai frapante aspecte referitoare la implicarea politicului în activitatea mass media în perioada postcomunismului românesc. În ce măsură implicarea politicului determina apariţia unui “nou” tip de media?

Implicarea politicului în mass media din România nu este o caracteristică a perioadei post-comuniste. Sistemul mass-media românesc aparține modelului mediteranean (așa cum a fost el descris de profesorii Daniel C. Hallit și Paolo Mancini), caracterizat printr-un înalt grad de „paralelism politic”. În esență, în modelul mediteranean (care se regăsește și în Grecia, Spania și Italia, de exemplu) mass media se aliniază de-a lungul liniilor ideologice, susținând – fățiș sau implicit – un partid sau altul. Acest fapt se transpune într-un model jurnalistic mai îndepărtat de cel anglo-saxon, bazat pe fapte, un jurnalism bogat în opinii și care conduce consumatorul de media către decizii pre-formulate. De asemenea, dependența de politic se resimte și în sfera economică a mass media, reflectată printr-o dependență sporită a companiilor de media de autoritățile statului sau de decidenții politici.

Dacă analizăm istoria presei române prin această prismă, vom constata că paralelismul politic este o constantă a acestei istorii (sub o formă sau alta) și că nu putem vorbi de o creștere a implicării politicului, ci de o desprindere incompletă sau insuficentă de acesta, dintru bun început.

Când ne uităm la aspectele practice ale acestui model, regăsim în actualitatea presei noastre elementele fundamentale: dependența economică de potentați politici sau de persoane din anturajul acestora, o polarizare a mass media pe linii politice (mă feresc să spun ideologice, deoarece loialitățile și antipatiile mass media sunt mai degrabă legate de anumite persoane, nu reflectă doctrine politice sau atașament la anumite idei) și ocuparea spațiului mediatic de dezbatere de opinii care nu sunt neapărat ancorate în factual, ci mizează pe factorul emoțional.

Care sunt mijloacele prin intermediul căreia este instaurată un “nou” tip de media obedientă intereselor politicienilor?

Cu mențiunea de mai sus – că nu vorbim de un tip „nou” de media – mijloacele sunt diverse și documentate în diverse studii, inclusiv cele realizate de Centrul pentru Jurnalism Independent[1]. Este vorba, în primul rând, de controlul editorial exercitat prin intermediul proprietății asupra companiilor de media, fie ea directă, vizibiă, fie prin interpuși. Acest control editorial este exercitat, la rândul său, fie direct, fie prin ceea ce eu numesc „obediența preemptivă” – jurnalistul nu așteaptă să i se spună ce are de făcut, ci „ghicește” cam ce se așteaptă de la el. Vede care este tonul materialelor din redacție, vede care materiale îi intră sau nu în ziar sau pe post – și se „adaptează” acestui model. Nu mai găsim „listele negre” postate în redacții, liste cu subiecte tabu, practicate la începutul anilor 2000, dar auto-cenzura jurnaliștilor este puternică.

Accesul la resursele controlate de autoritățile publice este un alt mecanism de control asupra mass media. Contracte de publicitate (mai degrabă din fonduri europene decât de la bugetul de stat sau local), autorizații pentru chioșcurile de difuzare, acces preferențial la informații publice – sunt tot atâtea metode de control asupra mass media din partea factorilor politici.

Tratamentul fiscal preferențial este un alt astfel de mecanism. Există companii cărora li se permite să acumuleze datorii la fisc, altele sunt executate la cea mai mică datorie. În mod asemănător, controalele – absolut legale și legitime – din partea autorităților (fiscale, sanitare, de pază împotriva incendiilor, specializate în relații de muncă. etc) sunt, uneori, utilizate în mod abuziv (controale repetate, care solicită documente irelevante sau care durează mai mult decât e necesar) pentru șicanarea mediilor incomode.

Ca să ne facem o imagine despre dimensiunea fenomenului, pornim de la constatarea unui raport[2] care evidențiază că, dintre posturile locale analizate, 40% aveau proprietate sau management activ afiliate politic.

Nu în ultimul rând, există politizarea instituțiilor publice de media și a Consiliului Național al Audiovizualului, în principal prin modul de numire a membrilor consiliilor de administrație ale SRTV și SRR și a membrilor CNA.

În ce măsură politizarea mass media contribuie la manipularea şi dezinformarea cetăţenilor?

În mod evident, o agendă editorială controlată politic trece în plan secund interesul public și dreptul publicului la o informare corectă.

Există, astfel, subiecte care nu apar în anumite publicații sau pe anumite posturi. Și avem exemplele „istorice”: cel al protestelor împotriva proiectului de lege a minelor care ar fi dat mână liberă RMGC să exploateze după bunul plac la Roșia Montană, din 2013 (pe care o parte din televiziuni au decis inițial să nu le redea) sau cel al alegerilor prezidențiale organizate în străinătate, din 2014 (subiect pe care anumite televiziuni au încercat să îl minimizeze).

Dar, odată cu răspândirea Internetului și conectarea românilor la rețelele sociale, ascunderea unor subiecte nu mai este posibilă. Informația nu mai poate fi ocultată sau controlată. Dar opinia consumatorului de media poate fi, încă, influențată, în special prin lideri de opinie care apar, repetat și ubicuu, pe mai multe canale de media, interpretând informația respectivă.

Și aici, cei interesați în propagandă și manipulare au un teren fertil, date fiind modelele de consum mediatic la nivelul publicului.

Majoritatea oamenilor urmăresc un singur post de televiziune (principalul mediu de informare în România) și nu fac „verificarea încrucișată” a informației, așa cum cere exercițiul gândirii critice. În plus, oamenii (de pretutindeni, nu numai românii) preferă acele canale media care le reflectă opiniile și credințele, care îi confirmă și îi consolidează în aceste opinii. Nu se vor uita la televizor ca să  fie contraziși, să li se spună că nu au dreptate sau că au greșit. Și atunci, este foarte ușor să furnizezi idei de-a gata unui public care este dispus să le accepte fără să le pună la îndoială.

Care au fost obstacolele care au frânat/îngreunat dezvoltarea mass media în cadrul postcomunismului românesc?

Aș începe prin a spune că, dacă pornim de la „greaua moștenire comunistă”, mass media românești s-au dezvoltat exploziv. Nu suferă comparație! Am pornit de la un ziar pe județ, controlat de Partidul Comunist și două ore de program TV pe zi, dedicate integral lui Nicolae Ceașescu și partidului. Astăzi avem mii de publicații, de la ziare la publicații de nișă, toată gama, avem sute de radiodifuzori, avem unul dintre cele mai înalte grade de cablare din Europa și una dintre cele mai rapide conexiuni de internet din lume. Milioane de utilizatori de net, fix și mobil. Milioane de conturi pe rețelele sociale. Chiar nu putem să ne plângem. Până la criza economică din 2009, sectorul mass media era unul dintre cele mai dinamice și profitabile din România.

Este, însă, indubitabil, că lucrurile ar fi putut să arate mai bine.  România a adoptat o politică de dezvoltare de-reglementată a mass media, astfel încât oricine a dorit să intre pe piața de mass media a putut să o facă. Excepția notabilă în acest caz a fost piața audiovizualului, unde acordarea licențelor a fost un proces controlat de stat, prin intermediul CNA – ceea ce este normal și legitim. El a fost, însă, controlat și politic, prin intermediul aceluiași CNA. Aceste influențe încă se mai văd în modul în care Consiliul tratează (a se citi sancționează) diferiții radiodifuzori. Nu a existat o strategie de dezvoltare mediatică, de asigurare a unui acces egal la informație pluralistă. Lucrurile s-au întâmplat ‘organic’ și, acolo unde existau resurse strategice (cum  ar fi spectrul herzian), controlate politic de o manieră directă.

Un alt factor a fost lipsa de capacitate și viziune managerială a companiilor de media. Afacerea de media este diferită de orice altă afacere, prin duala sa natură: de afacere și de serviciu în interes public. Este greu de ținut în echilibru și este greu de monetizat. Mulți manageri de media fie au încercat să aplice regulile generale din piață, fie au utilizat, de la bun început, canalele media pentru influență.

Un al treilea factor este lipsa capacității de agregare a profesiunii jurnalistice, de constituire a unui corp profesional care să asigure, consecvent și reprezentativ, controlul asupra standardelor și deontologiei, protecția și pregătirea membrilor săi. Solidaritate, cu alte cuvinte.

Ce influenţă a exercitat clientelismul, corupția și propaganda în cadrul procesului de decredibilizare mass media în România?

Cu siguranța, abaterea de la standardele profesionale – chiar așa „tinere” cum sunt (la scara istoriei, o evoluție de 27 de ani e nesemnificativă) – a contribuit la scăderea credibilității mass media. Și dacă ne uităm la cifre și le vom pune în corelație cu istoria recentă, vom avea și confirmarea. Scăderea credibilității mass media s-a suprapus cu complexul electoral 2008 – 2009 (alegeri locale și generale în 2008, prezidențiale în 2009), când canalele mediatice au ieșit de pe pozițiile lor de susținători ai unuia sau altuia dintre candidați și au devenit participanți activi în competiția electorală (se luptau televiziuni cu alte televiziuni, jurnaliști cu alți jurnaliști). Publicul, la fel de polarizat ca și mass media, a taxat această conduită.

Aș vrea să fac aici, însă, două observații.

Prima se leagă de faptul că o scădere a credibilității este, în același timp, o veste bună. Asta înseamnă că a crescut spiritul critic al consumatorului de media, care nu mai ia „pe nemestecate” ce i se oferă. Oricât de reconfortant ar fi fost pentru media, un indice de credibilitate de 80% este potențial periculos. Suntem acum undeva pe la 40-60%, depinde de mediu și de metodologia de cercetare. Încă avem un indice mare, comparativ cu cel din Europa.

A doua are legătură cu modul în care jurnaliștii au participat – mai degrabă decât să combată – această tendință.  Nci clientelismul, nici corupția și nici propaganda nu ar fi putut să ajungă în paginile ziarelor sau pe ecrane fără participarea – cu știință sau nu – a jurnaliștilor. Aici s-ar fi putut vedea importanța unei bresle articulate, puternice, care să poată opune rezistență imixtiunilor în zona editorială.

Care sunt măsurile necesare pentru redobânidrea încrederii în mass media şi în funcţionarea independentă a acesteia?

Întrebarea e grea, iar răspunsul e încă și mai greu, Recăpătarea încrederii se poate face doar prin calitate și seriozitate. Jurnaliștii au pierdut „monopolul” pe care îl aveau, până acum 10-15 ani, asupra circuitului informației în spațiul public. Bătălia nu se mai dă pe întâietatea în oferirea informației, ci pe calitatea ei, pe punerea ei în context, pe „valoarea adăugată” a informației.  Nu e simplu, mai ales într-un spațiu public (material și virtual) cacofonic și parazitat de știri false, de propagandă și de materiale de PR care se vor recunoscute ca jurnalism. Deja definiția „jurnalistului” este pusă sub semnul întrebării, fiind încă și mai greu de stabilit ca acum câțiva ani. Consumul de media se diversifică și se diluează, Facebook și Google devin principalele surse de informații. Consumatorul este mai informat, dar știe mai puține (și îi pasă mai puțin) de brandul care îi oferă informațiile. Jurnalistul, ca atare, devine „invizibil”.

Cred că soluția rezidă în, cum spuneam, produs jurnalistic de calitate și care respectă nevoile cititorului (mobilitate, promptitudine, stimulare, interactivitate), dar și educarea acestui cititor pentru a recunoaște, înțelege și aprecia (inclusiv prin obiceiurile de cumpărare) jurnalismul de calitate.

 

[1] Starea Sectorului mass-media în România, Centrul pentru Jurnalism Independent, 2015, disponibil la http://www.cji.ro/starea-sectorului-mass-media-in-romania-in-2014-2015/

[2] Harta politică a televiziunilor locale, Active Watch, 2014, disponibil la http://activewatch.ro/Assets/Upload/files/Harta%20Politica%20a%20Televiziunilor%20Locale%20-%20ActiveWatch%20Ian%202014.pdf

 Ioana Avădani este directorul Centrului pentru Jurnalism Independent. Are o experienţă în presa de  peste 20 ani, lucrând  ca ziarist de agenţie de presă şi în televiziune.

În 2013 a primit. Premiul Cetățean European al Anului din partea Parlamentului European pentru activitatea sa în mass media.

În poziţia sa de director al CJI, Avădani a condus programe mergând de la pregătirea profesională a jurnaliştilor şi asistenţă acordată companiilor de media, la advocacy în domeniul legislaţiei de media, al transparenţei şi al bunei guvernări, precum şi la consolidarea asociaţiilor de jurnalişti şi a eforturilor de auto-reglementare.

Ioana Avădani este membră a Consilului IFEX, cea mai mare retea mondială de organizatii actionind in domeniul libertății de exprimare. Este membră a Team Europe (o echipă de experţi independenţi creată de Comisia Europeană pentru diseminarea temelor europene) A fost membră în consiliului consultativ al Burselor Rosalynn Carter pentru jurnalism pe probleme de sănătate mintală, derulat de Centrul Carter (Atlanta, Georgia) și președinte al rețelei sud-est europene de profesionalizare a media (SEENPM). A publicat numeroase articole şi studii dedicate situaţiei mass-media din România şi a susţinut prezentări la multe manifestari internaţionale organizate de Comisia Europeana, OSCE, Banca Mondială, Consiliul Europei, etc. De asemenea, a publicat numeroase traduceri literare din limba engleză.

 

 

Tags: , , , , , , , , ,