Interviu cu sociologul britanic Colin Crouch: „Deşi toate formele democraţiei continuă să funcţioneze, opţiunile sunt tot mai artificiale și decise de cei de sus”

În ultimii ani, nemulţumirea publică a crescut tot mai mult, producând atât proteste pe scară largă, cât şi rezultate electorale surprinzătoare, precum Brexit-ul şi alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite. Ce este în neregulă cu sistemul nostru politic?

Deja în anul 2000, sociologul şi politologul britanic Colin Crouch a lansat termenul de „post-democraţie” pentru a descrie disfuncţionalităţile sistemului nostru politic, în era globalizării. El a acceptat să explice publicului român perspectiva sa asupra provocărilor întâmpinate de democraţii în secolul XXI, într-un interviu acordat lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Colin Crouch este profesor-emerit la Universitatea din Warwick (Marea Britanie) și membru corespondent al Institutului Max Planck pentru Studii Sociale din Koln. A fost vice-preşedinte pentru ştiinţe sociale ale Academiei Britanice între 2012 şi 2016. A publicat mai multe lucrări în domeniul sociologiei comparate europene şi relaţiilor industriale, sociologiei economice şi problemelor contemporane din politica britanică şi europeană. În prezent lucrează la comparaţii sociale generale între țările europene, precum și la relaţiile problematice dintre democraţie şi inegalitatea economică în societățile post-moderne.

Read English version here.

Vladimir Adrian Costea: În primul rând, vă rog să-mi spuneţi care sunt principalele caracteristici ale post-democraţiei?

Colin Crouch: Prin folosirea termenului de post-democraţie am vrut să descriu o situație politică în care, deşi toate formele democraţiei – alegeri, dezbateri deschise, schimbări de guverne – continuă să funcţioneze, opţiunile sunt tot mai artificiale și decise de cei de sus. Dezbaterile şi deciziile reale au loc în cadrul discuţiilor închise dintre elitele economice şi politice.

Care sunt cauzele privind apariţia post-democraţiei?

Există două cauze principale şi o a treia, care este derivată din acestea. Prima cauză este globalizarea, care elimină luarea deciziilor politico-economice importante de la nivelul național, care este nivelul principal la care democraţia poate ajunge, şi le duce la niveluri la care numai elitele din lumea afacerilor pot avea acces. În al doilea rând, schimbările la nivelul structurii claselor societăților post-industriale au făcut ca nu mulţi cetățeni să aibă o idee clară despre intereselor lor politice și modul în care se pot organiza pentru a le obţine. Acest lucru are apoi ca efect secundar asupra liderilor politici, care au pierdut contactul real şi substanţial cu cetățenii, şi care, prin urmare, comunică cu ei prin intermediul unor tehnici profesioniste de relaţii publice, mai degrabă decât pe fond.

În ce măsură rezultatul Brexit-ului şi victoria lui Trump reprezintă apogeul post-democraţiei în secolul XXI?

Ar fi mai corect să spunem că ele reprezintă un răspuns la problema post-democraţiei, care este el însăși o iluzie și nu face altceva decât să adâncească post-democraţia. Aceste exemple sunt răspunsuri, pentru că ele reclamă aceleaşi lucruri ca şi mine despre elitele îndepărtate şi care nu reacţionează la cerinţele populaţiei. Transformând minorităţile etnice, refugiaţii și imigranții în ţinte principale ale furiei populare, ele nu fac altceva decât să mute atenția alegătorilor de la cauzele reale ale problemelor.

Referitor la campania lui Donald Trump, consideraţi că suntem martorii unei schimbări a profilului politicianului în cadrul regimurilor democratice?

Este prea devreme pentru a spune dacă se întâmplă o profundă schimbare; depinde mult dacă pe termen lung Trump va fi perceput ca fiind de succes sau nu. Dar individul demagog, carismatic, care ignoră regulile obişnuite, nu este o figură nouă în politică. Ce este nou este că o astfel de figură devine atât de proeminentă într-un sistem politic matur și bine dezvoltat. Noi, de obicei, asociam asemenea figuri cu situaţiile politice aflate la început sau cu cele profund tulburi – precum cele din Europa, între cele două războaie mondiale, sau din Africa și America Latină.

În ce măsură scenariul electoral înregistrat în Marea Britanie și SUA poate fi reprodus în țările UE?

S-a întâmplat asta deja în Ungaria și Polonia. Pentru a şti mai multe în acest sens, trebuie să așteptăm alegerile franceze și olandeze. În mod cert, partidele populiste xenofobe s-au consolidat ca partide minoritate importante în mai multe țări: Austria, Danemarca, Franţa, Țările de Jos, Suedia, Elveția și Marea Britanie, de exemplu. Acum se pune întrebarea dacă pot deveni şi mai importante decât atât.

Care sunt provocările la care regimurilor democratice trebuie să răspundă pentru a opri ascensiunea post-democraţiei?

Cu toţii trebuie să găsim modalităţi pentru a determina politica să răspundă preocupărilor cetățenilor. Acest lucru a devenit tot mai dificil din cauza globalizării (așa cum am mai spus), cât și din cauza dominaţiei politicilor neoliberale care lasă oamenii expuşi forţelor pieţei, fără prea multă protecţie. Aceste probleme nu pot fi rezolvate prin retragerea în state-națiune izolate. Democraţia trebuie să ajungă la nivelurile transnaţionale, cum ar fi cel al Uniunii Europene, iar guvernele şi organizaţiile internaţionale trebuie să învețe că până ce nu se vor îndepărta de neoliberalismul extrem, nu vor face decât să înrăutățească situația, amenințând proiectul globalizator.

Cum se schimbă aspiraţiile cetățenilor sub impactul post-democraţiei?

Oamenii cu bună intenţie vor fi nevoiţi să formeze organizaţii, să se mobilizeze, să dezbată, să militeze. Nu există nici o soluţie simplă, de sus în jos, atunci când problema este tocmai că totul a devenit prea de sus în jos!