Potrivit The Telegraph, este de aşteptat ca premierul britanic Theresa May să anunţe în luna martie, odată cu activarea articolului 50 din Tratatul UE, că cetăţenii europeni care vor sosi în Regatul Unit după această dată nu vor mai avea dreptul automat de a locui şi de a munci pe teritoriul britanic.

Ei vor fi obligaţi să urmeze, începând cu acea zi, toate procedurile britanice stabilite în cazul imigranţilor din state terţe.

Pe de altă parte, dreptul de a locui şi de a munci în Marea Britanie va fi garantat pentru cei aproximativ 3 milioane de cetăţeni europeni care se află deja pe teritoriul britanic, cu condiţia ca şi cei 1,2 milioane de cetăţeni britanici din UE să se bucure de aceeaşi situaţie juridică.

Decizia Theresei May s-ar baza pe rezultatul unui raport parlamentar finalizat la sfârşitul anului trecut. Până în prezent, existau date că May nu ar fi de acord să garanteze acest drept tuturor cetăţenilor europeni aflaţi pe teritoriul britanic. fapt care a determinat numeroase critici.

Printr-o asemenea decizie, şefa cabinetului de la Londra, ar atinge concomitent două obiective. Mai întâi, ar scăpa de opiniile negative privind încălcarea drepturilor cetăţenilor europeni deja stabiliţi în Regatul Unit, şi, în acelaşi timp, ar limita un eventual aflux masiv de noi cetăţeni europeni, care ar dori să profite pentru a obţine statutul de rezidenţi înainte de finalizarea lungilor negocieri de ieşire din UE.

Decizia ar putea provoca însă tensiuni în relaţiile cu liderii europeni, care doresc ca libertatea de circulaţie să nu fie îngrădită mai devreme de 2019. Cu toate acestea, o sursă guvernamentală britanică a precizat că Marea Britanie nu poate să se supună riscului „ca jumătate din România şi Bulgaria să emigreze” până la acea dată.

Deocamdată nu se ştie care va fi regimul prin care cetăţenii europeni care vor dori să locuiască şi să muncească în Regatul Unit după declanşarea articolului 50 vor putea să obţină acest drept. Deşi iniţial ei vor fi nevoiţi probabil să urmeze toate procedurile britanice pentru imigranţii din statele terţe, ministrul britanic de interne, Amber Rudd, a arătat că sistemul final de acceptare a aplicaţiilor imigranţilor din UE va fi gata abia după finalizarea negocierilor de despărţire de UE.

 

 

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu