Interviu cu Norica Nicolai, europarlamentar ALDE: “Am găsit în Bruxelles un loc în care să ne plângem, să cerem, să pârâm, și nu în care să construim ceva pentru România”

La 1 ianuarie 2017 s-au împlinit 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Care este bilanţul unui deceniu de apartenenţă la marea comunitate europeană?

Europarlamentarul Norica Nicolai, din grupul liberalilor şi democraţilor europeni (ALDE), a răspuns acestei întrebări în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, pentru Europunkt.

Vladimir Adrian Costea: Care sunt schimbările pe care le putem observa în România în urma integrării în Uniunea Europeană?

Norica Nicolai: După 10 ani, cred că nu putem observa în plan intern o schimbare majoră, pe care am așteptat-o cu toții. Suntem, din păcate, blocați în același proiect, proiect care a început în anul 1989, suntem încă într-o perioadă de tranziție. România politică și România instituțiilor își caută încă un destin. În schimb,observăm cu toții o schimbare importantă în ceea ce privește populația și opțiunile ei în acești 10 ani. Faptul că am fost confruntați cu cea mai mare migrație din istoria noastră, cu 3-4 milioane de oameni care lucrează în Uniunea Europeană, ne-au adus anumite beneficii în ceea ce privește structura, mentalitatea acestora. Dincolo de suportul financiar pe care aceste familii înțeleg să îl asigure pentru cei rămași acasă, se remarcă integrarea lor în sensul adoptării unei noi atitudini în ceea ce privește munca, ei înțeleg noile provocări profesionale, nevoia de îmbunătățire a aptitudinilor profesionale, faptul că se poate trăi mai bine, mai decent, atât timp cât ești constant și serios în ceea ce faci. Este o schimbare benefică în plan civilizațional.

În ceea ce privește țara, sigur, o serie de instituții, formal obligatorii pentru România -membră a Uniunii Europene, au fost construite, dar, din păcate, nu putem spune că în momentul de față gradul de integrare este excelent. Acest lucru este cauzat de faptul că în continuare am găsit în Bruxelles un loc unde să ne rezolvăm problemele locale, probleme care ar trebui rezolvate la București, un loc în care să ne plângem, să cerem, să pârâm, și nu un loc în care să construim ceva pentru România. Leadership-ul politic a „reușit” astfel mai degrabă să marginalizeze țara, prin acest comportament de tip periferic. În anul 1990, polonezii făceau deja analiza viitorului lor în UE, ei având din fericire un Leszek Balcerowicz, pe care l-au umilit, la momentul acela, dar căruia, în momentul de față, îi mulțumesc și îi ridică statuie. Noi, nu am avut astfel de lideri, lideri cu viziune, și am ajuns în foarte multe domenii să eșuăm într-un balcanism pe care nu ni-l l-am fi dorit și care, oricum, nu are nimic în comun cu valorile Uniunii.

În ce măsură integrarea în Uniunea Europeană a contribuit la dezvoltarea justiţiei şi a statului de drept din România?

România a fost țara care a acceptat sprijinul UE în ceea ce privește îmbunătățirea sistemului de justiție, în încercarea de a-i crește independența și eficiența ca serviciu public în slujba cetățeanului. Din păcate, făcând acest lucru, s-a etichetat din start ca un stat corupt. Așa se face că am pornit inițial cu patru obiective de îndeplinit, pe care din rațiuni politice și în raport de interesele familiilor politice europene, le-am crescut permanent.

Dacă trebuie să facem o evaluare de etapă, cred că acum justiția este și mai puțin independentă, și mai puțin eficientă, și acționează în foarte multe domenii, dincolo de agenda cetățeanului. Ne-am cantonat, din rațiuni politice, pe chestiuni care țin de combaterea corupției, am specializat parchete în acest domeniu și continuăm să avem, după 10 ani, corupție, și, în plus, dezbateri cu privire la respectarea drepturilor omului în procesul penal.

Acest lucru ne-a făcut să uităm că justiția într-o țară nu înseamnă doar justiție penală. Avem încă foarte mari probleme în ceea ce privește justiția civilă, justiția în mediul economic, în domeniul familiei, procesele durează foarte mult, au un impact negativ asupra situației economice a companiilor, care sunt obligate să stea în proces ani de zile, pierzând în felul acesta întregul business. Cetățenii sunt frustrați de durata proceselor, judecătorii sunt puțini și imaginea publică este că ei sunt, din păcate, un auxiliar în instituția justiției, procurorii luând prim-planul vizibilității publice.

Cred că speranța pe care o aveam dinspre UE, care ar fi trebuit să ajute la construcția unei justiții eficiente, independente în serviciul public, a fost falsă. Dacă într-o zi, lucrurile se vor tempera, va trebui să discutăm foarte serios despre nevoie de a avea coduri penale și de procedură moderne, trebuie să avem o justiție care să se deruleze într-o limită de timp rezonabilă, marea majoritate a proceselor durând ani de zile, ceea ce îndepărtează justiția de scopul ei inițial. Dreptatea nu are timp să aștepte și dacă întârziem dreptatea, putem accepta că negăm dreptatea.

Ce schimbări s-au produs în rândul clasei politice în timpul celor zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană?

În 10 ani, am experimentat diverse inițiative legislative în materie electorală, care la momentul în care au fost aprobate, aveau ca scop soluția de reîmprospătare a clasei politice. Experimentele au eșuat și nu pot să nu îmi amintesc de dezbaterile publice cu privire la votul uninominal și beneficiile lui aspra calității clasei politice, dezbateri care au fost menite, din păcate, să aducă beneficii electorale pe moment și nu rezolvarea situației, responsabilității și a moralei în politică.

Avem, din păcate, din ce în ce mai puțini oameni politici, avem multe grupuri de interese, dar nici o viziune care să integreze binele acestei țări și să îi dea o șansă prin soluții viabile. Sigur, clasa politică nu este nici mai bună, nici mai rea decât societatea, pentru că de acolo provine, și cred că a fractura generațiile, a încerca să considerăm că vârsta este unul dintre criteriile definitorii pentru calitatea de om politic, a fost una dintre erorile de parcurs. Problema clasei politice nu este limita ei de competență, ci maniera în care are curajul să își asume responsabilitatea unor soluții pe care le găsește utile. Nu vom schimba, în nici un caz, clasa politică prin revolte, prin etichetări, ci doar printr-o abordare responsabilă. Ceea ce este mai grav, în opinia mea, este că societatea civilă, atât de critică în ceea ce privește clasa politică, atât de utilă în a născoci criterii pentru alegerea politicienilor, a eșuat lamentabil în politică.

De-a lungul anilor, am văzut cum, și sindicate, și patronate, și ONG-uri, militând contra clasei politice, și-au făcut, unii dintre ei, rost de locuri eligibile pe listele de partid. Am avut o mulțime de deputați și senatori care proveneau din societatea civilă și care, din păcate, nu au reușit să impună nimic consistent pe agenda publică.

Care sunt beneficiile pe care cetățeanul român le-a dobândit în urma integrării României în UE?

Marele beneficiu al românilor rămâne libertatea de mișcare. Noi, cei care am trăit într-un stat în care libertatea de mișcare era o problemă, putem aprecia cu adevărat acest beneficiu. El face loc altor lucruri pozitive: putem să ne găsim un loc de muncă mai bun, putem să locuim în Europa, să călătorim, ceea ce ne dă marea șansă de a ne compara cu alte culturi și alte civilizații, să ne deschidem ca popor. Este un plus în evoluția societății.

Din păcate, fondurile europene nu au fost utilizate suficient în acești ani de către România, ceea ce a menținut o stare economică precară. Nu avem o economie în care capitalul autohton să fie semnificativ, am devenit un teritoriu în care multinaționalele, oferind locuri de muncă prost plătite, aduc beneficii doar unora. Deci, în plan economic, România, nu pot spune că a reușit să fie o țară europeană, cu o economie care să îi dea o forță politică în peisajul european, forță de negociere și de impunere a unor puncte de vedere în avantajul cetățenilor ei.

Care au fost costurile integrării?

Nu cred că putem vorbi de costuri care să fie cuantificate financiar. Integrarea este fără îndoială cel mai bun obiectiv de țară pentru noi. Dacă am fi rămas în proiectul nostru mic, nu am fi fost decât o nație marginală, condusă precar, fără un viitor conturat. Acum, Europa nu are decât o singură șansă: aceea de a fi la fel de prezentă pe teritoriul tuturor statelor care o compun. Altfel, într-o lume din ce în ce mai globalizată și mai puternică, nu cred că ne putem fragmenta, nu ne mai putem întoarce la istoriile și tradițiile noastre feudale, la conflictele care au măcinat acest teritoriu. Am optat pentru ceea ce ne unește, și cred că singura șansă a României este calea europeană.

Care sunt obiectivele care au rămas neîndeplinite în cei zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană?

Integrarea în UE nu este un proces liniar, matematic, un proces în care îți stabilești ”n” obiective și găsești soluții clare pentru a le îndeplini. Integrarea este o chestiune subiectivă care ține în primul rând de atitudinea, de comportamentul tău ca țară și, în aceste condiții, cred că principalul obiectiv pe care noi încă nu l-am îndeplinit este o integrare profundă în UE. În continuare, ne comportăm ca un stat marginal, ca un stat periferic, nu ne știm foarte bine drepturile, iar atunci când le știm, nu le utilizăm și acest lucru nu aduce vreo vină UE.

Care sunt obiectivele României în cadrul Uniunii Europene în perioada următoare?

Avem dezbateri foarte interesante, acum, cu privire la viitorul UE, mai ales după Brexit, dar și după eșecul unor politici declanșate ca răspuns la crizele cu care ne-am confruntat în ultimii ani. Este momentul pentru România să spună ce vrea și să opteze pentru un scenariu pentru că, începând din decembrie, când lucrurile se vor accelera în privința ieșirii Marii Britanii, este posibilă o modificare de tratat, în care România va trebui să spună ceva.

Din păcate, remarc încă o dată că nu avem, după 10 ani, instituții puternice, care să constituie o voce în discuțiile ce vor urma. Avem instituții slabe, avem o stare de frică a populației, generată de diverse împrejurări, pe care nu o să le detaliez acum. Siguranța zilei de mâine a devenit, din nou, o mare problemă pentru cetățeanul român și în această atmosferă, din păcate, nu avem nici lideri care să aibă o viziune pe termen lung pentru România. Prin urmare îmi e teamă că nu vom veni cu nici un proiect de țară, nu vom veni cu o viziune care să ne avantajeze în această reformă a UE și ne vom ascunde din nou în spatele agendei propuse de o putere sau alta.