Eurodeputatul polonez fără afiliere politică Janusz Korwin-Mikke va primi „o sancţiune proporţională” cu gravitatea insultelor pe care le-a adresat femeilor, imediat ce investigaţia Parlamentului European pe această temă va fi finalizată, a anunţat preşedintele legislativului european, Antonio Tajani, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Tajani a deschis luni lucrările plenarei Parlamentului European precizând că instituţia pe care o conduce nu va tolera jignirile la adresa femeilor, în aplauzele eurodeputaţilor reuniţi în sala de plen.

Pe 1 martie, Janusz Korwin-Mikke a lansat unele insulte la adresa femeilor chiar în timpul lucrărilor parlamentare, calificându-le ca fiind inferioare bărbaților.

„Femeile trebuie să câștige mai puțin decât bărbații, pentru că sunt mai slabe, mai mici și sunt mai puțin inteligente”, este principala afirmaţie misogină şi discriminatoare făcută în Parlamentul European de Korwin-Mikke.

Jignirile au continuat apoi într-o intervenţie la o emisiune a unui post britanic de televiziune.

În urma criticilor vehemente din partea societăţii civile şi a cetăţenilor, Parlamentul European a declanșat o anchetă în cazul eurodeputatului polonez. El riscă o mustrare, o amendă sau o suspendare temporară.

 

Tags: , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu