Parlamentul britanic a adoptat luni noaptea legea de retragere din Uniunea Europeană, care îi permite premierului Theresa May să activeze oricând începând de marţi articolul 50 din Tratatul UE. Cele două amendamente aprobate iniţial de Camera Lorzilor, privind garantarea drepturilor cetăţenilor europeni şi dreptul de veto al Parlamentului asupra înţelegerii cu UE, au fost respinse.

Amendamentul privind drepturile cetăţenilor europeni a fost respins de Camera Comunelor cu 335 voturi împotrivă şi 287 pentru, iar cel privind veto-ul Parlamentului cu 331 voturi împotrivă şi 286 pentru. După o scurtă perioadă de „ping-pong” între Comune şi Lorzi, şi Camera Lorzilor a votat împotriva amendamentelor, recunoscând astfel preeminenţa Comunelor.

Liderul laburist din Camera Lorzilor, Lady Smith, unul dintre principalii promotori ai amendamentelor, a explicat de ce a renunţat în cele din urmă la susţinerea lor prin lipsa oricăror şanse reale de a convinge parlamentarii puterii din Camera Comunelor: „Dacă aş fi crezut că avem vreo şansă să punem piciorul în uşă sau dacă ar fi fost măcar o rază de speranţă că putem modifica legea, aş lupta până la final, dar se pare că nu este cazul.”

Totuşi, liberal-democraţii, cei mai entuziaşti susţinători ai amendamentelor au părăsit înfuriaţi camerele de dezbatere. Tim Farron, lider liberal-democrat a precizat:

„Laburiştii au avut şansa să împiedice Brexit-ul dur al Theresei May, dar au decis să stea cu mâinile în sân. În noaptea aceasta vor fi familii temătoare că vor fi separate şi care simt că nu mai sunt binevenite în Marea Britanie. Ruşine guvernului pentru că foloseşte oamenii ca pe jetoane în cazino, ruşine laburiştilor pentru că permite guvernului să facă asta.”

Ministrul britanic al Brexit-ului, David Davis a salutat votul Parlamentului ca aducând Marea Britanie „în pragul celor mai importante negocieri pentru ţară din timpul acestei generaţii”.

Nicolas Hatton, fondator al mişcării civice The3million („Cele 3 milioane”), care militează pentru drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie a spus că votul îi creează un sentiment de „disperare profundă”.

„Sufletele a 3 milioane de cetăţeni care trăiesc în Marea Britanie vor fi fost distruse astăzi când au aflat că parlamentarii au respins amendamentul la articolul 50 care le-ar fi dat garanţii. Aceasta a fost ultima şansă şi mă chinui să găsesc cuvintele pentru a-mi exprima disperarea profundă faţă de faptul că cetăţenii UE vor fi folosiţi de acum ca jetoane în negocierile pentru Brexit.”

Sursa: The Guardian

 

Tags: , , , , , , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu