Interviu cu Joseph LaPalombara, profesor la Yale University: “Partidele politice se află peste tot în declin”

Peste tot în lume pare să existe la ora actuală o nemulţumire profundă faţă de partidele politice tradiţionale, dacă nu chiar faţă de sistemul de partide în sine. Care sunt transformările pe care partidele politice le suferă la începutul secolului al XXI-lea, care cauzează această nemulţumire a populaţiei?

Joseph LaPalombara, profesor emerit de științe politice şi management la Yale University din Statele Unite şi unul dintre cei mai influenţi politologi din lume la ora actuală, descrie noile evoluţii ale partidelor politice, într-un interviu acordat pentru Europunkt lui Vladimir Adrian Costea.

Read the English version here.

Vladimir Adrian Costea: Care sunt noile evoluţii pe care le urmează partidele politice la începutul secolului XXI?

Joseph LaPalombara: Partide în secolul XXI. Încep remarcele mele din acest interviu cu o observație superfluă: partidele nu mai sunt ceea ce erau. Această transformare are mai multe cauze, dintre care apariția așa-numitelor social media, aflate în creștere furtunoasă, pare de-a dreptul nesemnificativă. Cu certitudine, social media implică faptul că însuși conceptul de ceea ce este un partid politic trebuie să se schimbe în epoca internet-ului, email-urilor, Facebook-ului și tweet-urilor. Dar, transformări de acest gen au avut loc şi în trecut, de multe ori, iar noi ar trebui să fim atenți, de exemplu, că, încă înainte de mijlocul secolului trecut, avuseseră deja loc schimbări radicale în ceea ce unii precum Roberto Michels ar defini ca fiind un partid politic.

Sentimentul meu este că schimbarea de bază pe care o traversăm este aceea că partidul politic, ca atare, se află în declin. De exemplu, în Africa sub-sahariană, așa cum a remarcat Immanuel Wallerstein, partidele politice tradiționale au fost înlocuite pe scară largă de către „partidul-stat.” Această stare pare că va continua pentru o perioadă de timp relativ îndelungată. La fel se întâmplă, spre deosebire de trecut, faptul că partidele politice dintr-o gamă foarte largă de sisteme politice și forme guvernamentale nu mai depind de de existenţa unei mase mari de membri; ele au ajuns, de asemenea, să fie instrumente majore prin care tot felul de elitele politice, inclusiv dictatori, utilizează o entitate numită partid ca instrument de mobilizare a maselor, nu doar în scop electoral, ci pentru o gamă largă de activități politice și de dezvoltare. “Partidul Cartel”, aşa cum Richard Katz și alții ne-au învățat, este acum un instrument-cheie pentru mobilizarea unui număr mare de persoane, pentru a se angaja în activități îndepărtate de alegerile electorale.

Care sunt principalele schimbări care au modificat caracteristicile partidelor politice la începutul secolului al XXI-lea, comparativ cu secolul XX?

Aşa cum reiese din cele menţionate anterior, este o greșeală să ne gândim la partide ca şi cum ele ar conta doar la mobilizarea aderenților în scopuri electorale. În acest secol, este deja vizibil că partidele politice (dintre care o parte vor fi denumite de unii organizații teroriste) nu se mai bazează pe criterii tradiționale, cum ar fi cele de clasă, spaţiu sau regiune, ci și pe factori cum ar fi religia. Acest lucru conduce la observația că, așa cum acum este deja dureros de evident, apariția unor partide politice prejudiciază însăși existența statului-națiune.

Acest lucru nu este neapărat un concept total nou, aşa cum ar sugera-o măcar o simplă lectură a istoriei PCUS și a Cominternului. Dar, cu siguranță, ISIS poate fi conceptualizat ca un partid politic al cărui scop este de a ignora sau a distruge orice aranjament instituțional care reprezintă un obstacol în calea unificării efective a persoanelor care împărtășesc o oarecare identitate, oricare ar fi aceasta din urmă.

Care sunt provocările cu care se confruntă partidele politice după depășirea momentului fondator?

Se pare că una dintre provocările contemporane cele mai descurajatoare care implică partidele politice este măsura în care partidul sau liderii partidului, sunt capabili să opereze cu un grad foarte ridicat de independență faţă de baza electorală a partidului. Pentru a spune acest lucru într-un mod puţin diferit, trăim într-o perioadă în care elitele partidelor politice se bucură de oportunități de neimaginat anterior pentru a condiționa și controla baza electorală a partidului, și nu invers!

Cineva ar putea indica modul în care mai multe partide-stat sunt conduse în Africa. Sau abilitățile uimitoare ale Partidului Comunist Chinez ar putea fi citate ca un alt exemplu. Departe de a fi limitate de condiţiile din sistemele politice democratice, partidele au devenit din ce în ce mai mult instrumente surprinzătoare de controlare a maselor. Comentariul este uimitor, deoarece acest lucru pare acum să fie la fel de adevărat pentru multe sisteme democratice, la fel ca în cazul dictaturilor. Ascensiunea așa-numitelor partide populiste din SUA, cât și în Europa, ar fi exemple pentru ceea ce vreau să spun.

În ce măsură personalizarea contribuie la reducerea importanței alegerilor competitive în cadrul partidelor politice?

Trebuie recunoscut faptul că instrumentele contemporane de comunicare instantanee în masă, dar şi cele violente, sunt din ce în ce disponibile, nu doar conducătorilor sistemelor politice și guvernamentale, ci şi adversarilor lor, inclusiv adversarilor care vor folosi cu ușurință violența pentru a-şi impune opiniile și preferințele. Această condiție existențială este probabil pe cale să se agraveze.

Se creează o mare nevoie de reconceptualizare în ceea ce privește rolul partidelor din partea tuturor celor care resping violența ca un instrument politic acceptabil. Vreau să spun prin aceasta că se împlinesc în acest moment toate condițiile necesare pentru a promova fragmentarea maselor de persoane în părţi mai mici, grupuri aflate în conflict, un potențial de dezvoltare, care mi se pare a fi deja manifestat în proliferarea partidelor politice, care este de exemplu, endemic pentru sistemele democratice unde încă mai există alegeri „libere”. Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale ISIS (vizibil!) se referă la capacitatea de a depăși această fragmentare în numele Islamului.

Câteva lucruri sunt implicite în ceea ce am spus până acum. În primul rând, nu mai este nevoie ca un partid politic național să aibă sau să îşi creeze o bază de organizare locală. Un corolar la aceasta este faptul că așa-numita bază nu se mai poate pretinde să controleze liderii naționali de partid. În al doilea rând, liderii de partid naționali nu mai au nevoie fie liderii regionali sau locali, în scopul de a contacta baza de partid sau să-l influențeze. În Statele Unite, în 2015-2016, de exemplu, Donald Trump a fost capabil să câștige alegătorii republicani (precum și alţi alegători), în pofida faptului că el a fost contestat pe scară largă de aproape toți liderii Partidului Republican, în timpul alegerilor primare din partid.

Mi se pare evident că o mare parte din ceea ce am spus sugerează ca personalizarea (personalismo) se află peste tot într-o foarte mare creștere, iar partidele politice tradiționale şi-au pierdut peste tot din proeminenţa lor. Transformările electronice şi media au făcut posibil ca persoanele fizice, inclusiv populiștii, să caute și să câștige funcţii, indiferent care ar putea fi punctele de vedere ale altor lideri şi ai elitei partidului. Donald Trump în SUA este un exemplu evident. Dar la fel este şi în Franța, nu numai din cauza apariţiei lui Marine Le Pen, dar, de asemenea, şi pentru faptul că unul dintre adversarii ei pot rămâne în cursă, în ciuda a ceea ce ar putea crede alte elite, pentru că el crede că poate face apel la masa de alegători de masă, chiar și după ce se demonstrează că el s-a angajat (ca și alte persoane, dar care nu candidează pentru președinție!), împreună cu familia sa, într-un comportament corupt.

În concluzie, partidele politice se află peste tot în declin. Legitimitatea partidelor nu mai este la fel de proeminentă cum a fost odată. Liderii de partid și persoanele loiale sunt înlocuiţi de către profesioniștii electorali. Activiștii de partid și cadrele de partid sunt, practic, de prisos; s-au dus. Peste tot, ONG-urile ajung rapid să şubrezească și să înlocuiască partidele politice. Mai mult ca oricând în trecut, probabil, știința politică va trebui să ajungă la compromis  cu un fapt foarte simplu şi universal, subliniat cu mult timp în urmă de Arthur Fisher Bentley: rezultatele politice de tot felul sunt determinate preponderent de intervenția unor grupuri organizate, în special de acele grupuri care deţin potenţa economică pentru a folosi instrumente contemporane de control a comportamentelor.

***

Joseph LaPalombara este profesor emerit Arnold Wolfers de Ştiinţe Politice şi Management şi cercetător la Centrul Comparativ de Cercetare. Este membru al Academiilor de Arte şi Ştiinţe din SUA şi Connecticut. A fost bursier al Centrului pentru Studii Avansate în Ştiinţe comportamentale, al  fundaţiilor Guggenheim, Rockefeller şi Ford, al Centrului pentru secolul al XX-lea, al Consiliului de Cercetare al Ştiinţelor Sociale și al programul Fulbright. A fost distins cu medalii de onoare de către Președinția Republicii Italiene și de către Curtea Constituțională a Italiei. Este redactor-șef al revistei Italy, editor al Journal of International Business Education, membru al consiliilor editoriale ale mai multor reviste științifice. Cercetările sale actuale se concentrează asupra relației dintre politicile publice, corporații globale și fluxul de investiții străine directe către țările mai puțin dezvoltate. Printre publicaţiile sale regăsim: Politics Within Nations (1974); Democracy, Italian Style (1987); Multinational Corporations and Developing Countries (1981); două capitole (“Underestimated Contributions of Political Science to Organizational Learning” şi “Power and Politics in Organizations”) în volumele Handbook of Organizations Learning (2001) şi Stati uniti? Italia e USA a confronto (2009).