Drumul de la municipiu la oraș din perspectiva investițiilor realizate de administrația publică locală: municipiul Motru (1 ianuarie 2010 – 9 martie 2017)
Alegerile locale din 5 iunie 2016 reprezintă un punct de cotitură pentru municipiul Motru din județul Gorj, dacă avem în vedere numărul foarte mare al competitorilor, precum și câștigarea mandatului de primar.
În timp ce la precedentele două alegeri locale organizate în municipiul Motru, au candidat 7, respectiv 8 persoane pentru funcția de primar, cu ocazia alegerilor desfășurate în iunie 2016, numărul acestora a înregistrat o creștere spectaculoasă, ajungându-se la o competiție electorală în cadrul căreia au fost angrenați 14 candidați (trei dintre aceștia candidând ca independenţi)!
După ce în scrutinele organizate în 2008 și 2012, Dorin Hanu (PSD) a reușit să obțină mandatul de primar încă din primul tur, obținând de fiecare dată peste 50%+1 din voturile valabil exprimate, ca urmare a fragmentării electoratului în anul 2016, Gigel Jianu (PNL) a reușit să obțină mandatul de primar cu doar 29,71% din voturile valabil exprimate, în timp ce contracandidatul acestuia, Costel-Cosmin Morega, a obținut 23,61% din voturi. Astfel, diferența dintre aceștia a fost de 549 de voturi, iar ceilalți 12 candidați au reușit să obțină, în total, 4199 de voturi, reprezentând 46,62% din totalul voturilor valabil exprimate. 346 de voturi au fost declarate “nule”.
Prevederile legislației electorale privind organizarea într-un singur tur a alegerilor locale, i-au permis candidatului PNL, Gigel Jianu, să obțină mandatul de primar. Criza de legitimitate nu a dispărut, motiv pentru care diferitele alianțe realizate în Consiliul Local au reprezentat de numeroase ori un obstacol în vederea aprobării proiectelor susținute de primarul Gigel Jianu. În măsura în care consilierii PSD, PSRo și ALDE nu vor trece în tabăra susținătorilor primarului PNL, identificăm o probabilitate semnificativă cu privire la accentuarea conflictelor dintre primar și majoritatea formată în Consiliul Local. Absenţa “coabitării” va pune în pericol aprobarea de către Consiliul Local a inițiativelor primarului, cu precădere în cazul celor care pot atrage un puternic capital electoral.
Un alt aspect datorită căruia municipiul Motru reprezintă un exemplu util de analizat în raport cu funcţionarea administraţiei publice locale, constă în faptul că un proiect sensibil promovat în timpul campaniei electorale de către actualul primar Gigel Jianu, a vizat schimbarea rangului localității, de la municipiu la oraș, cu scopul de a reduce taxele și impozitele plătite de către motreni. În timp ce în campania electorală Gigel Jianu a subliniat impactul generat de schimbarea rangului localității, în august 2016 acesta afirma faptul că nu a renunțat la acest proiect, dorind să organizeze un referendum local pe această temă în decembrie 2016.
În timp ce în luna august 2016, primarul Gigel Jianu recunoștea complexitatea demersului, estimând faptul că va dura doi ani și jumătate până la finalizarea lui, acesta nu a adus în discuţie dificultățile privind schimbarea rangului localității, precum și reticența celor două Camere ale Parlamentului de a adopta trecerea unei unități administrativ teritoriale de la rangul de municipiu la cel de oraș, chiar dacă sunt îndeplinite criteriile demografice și economice. Indiferent de rezultatul referendumului, care este unul consultativ, decizia va aparține, în ultimă instanță, deputaților și senatorilor din actuala legislatură.
Pentru a putea înțelege schimbările produse în ultimii ani în municipiul Motru, considerăm necesar să utilizăm drept indicator investițiile realizate de autorități în perioada 1 ianuarie 2010 – 9 martie 2017, cu scopul de a identifica modul în care a fost gestionat banul public, precum și ritmul de dezvoltare al municipiului Motru în această perioadă. Menționăm faptul că datele ne-au fost emise de către Primăria Motru în data de 9 martie 2017, în urma solicitării trimise prin e-mail la data de 01.03.2017, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public (actualizată în 2016).
La o privire de ansamblu, constatăm faptul că valoarea totală a investițiilor realizate în municipiul Motru a înregistrat valoarea maximă în anul 2012, perioadă în care s-au investit peste 23 de milioane de lei, cu aproximativ 5 milioane de lei mai mult decât au fost investiți, în total, în ceilalți ani! Ulterior, începând din anul 2013, valoarea investițiilor a înregistrat o scădere constantă de la peste 4 milioane de lei în 2013, la sub 1 milion de lei în 2016. Pentru anul 2017 au fost luate în calcul investițiile realizate în perioada 1 ianuarie – 9 martie.
Principalele investiţii realizate în anul 2012 au vizat modernizarea unor rețele stradale (peste 5,8 milioane de lei), amenajarea zonei de agreement a ștrandului municipal (peste 3 milioane de lei), servicii de acordare împrumuturi pentru finanțarea unor obiective de interes local (peste 2,3 milioane de lei), precum și achiziționarea sistemului de supraveghere video (peste 1 milion de lei).
Remarcăm faptul că investițiile realizate în anul 2012 nu au generat un impact semnificativ asupra dezvoltării municipiului Motru. Totodată, menţionăm faptul că anul 2012 a fost marcat de organizarea alegerilor locale din 10 iunie și a celor parlamentare din 9 decembrie. În mod surprinzător, investițiile privind modernizarea rețelelor stradale s-a realizat înaintea alegerilor locale câștigate de către Dorin Hanu și PSD.
La scurt timp după alegerile locale, în luna iulie a fost achiziționat sistemul de supraveghere video, fiind acordate împrumuturi pentru finanțarea unor obiective de interes local. Cu aproximativ 3 săptămâni înaintea organizării alegerilor parlamentare au fost acordate peste 3 milioane de lei pentru amenajarea zonei de agreement a ștrandului municipal. În alianță cu PNL, candidatul PSD, Camelia Khraibani a reușit să obțină mandatul de deputat în circumscripția electorală nr. 20.
Modernizarea rețelelor stradale a reprezentat o prioritate în perioada 2011 – 2012, fiind realizate investiții de peste 11 milioane de lei pentru proiectarea, asistența tehnică, extinderea și promovarea drumurilor, în total fiind modernizate 8 retele stradale. Ulterior, investiţiile în acest domeniu au scăzut dramatic, fără a depăşi jumătate de milion de lei în fiecare an.
Totodată, subliniem faptul că la 24 ianuarie 2012 au fost încheiate 4 contracte cu firma Gorjeanul S.A. Târgu-Jiu în valoare totală de 8.800 de lei pentru promovarea a trei rețele stradale și a sistemului de supraveghere video. Singurul articol de promovare identificat pe pagina online a publicației Gorjeanul datează din 14 noiembrie 2012.
În articolul intitulat “Lansare de proiecte de maximă importanţă pentru Motru”, semnat de Andrada Bărăitaru, se face referire în mod explicit la sistemul de supraveghere video și la modernizarea celor trei rețele stradale care au făcut obiectul contractelor semnate la 24 ianuarie 2012 cu Primăria municipiului Motru. Articolul a fost vizualizat de 172 de ori (până în momentul redactării acestui articol) în mediul online, motiv pentru care ne punem un semn de întrebare cu privire la faptul că o singură publicație gorjeană a încheiat cele 4 contracte de promovare cu Primăria municipiului Motru, de pe urma cărora a fost publicat un singur articol cu rol informativ!
În afară de modernizarea drumurilor, ne focalizăm atenţia asupra altor investiții importante realizate în perioada 2010-2014, remarcând faptul că cea mai importantă dintre ele a constat în construirea ștrandului municipal, suma totală atingând valoarea de 3.570.304,61 de lei! O parte semnificativă din bugetul Primăriei a fost folosită pentru realizarea acestei investiţii. Dincolo de miza politică de a atrage capital electoral, prioritizarea acestui proiect este greu de înţeles…
În schimb, achiziționarea sistemului de supraveghere video a creat un incident în comunitatea locală. Într-un articol publicat în Gorj Domino la 6 mai 2015, autoarea articolului “Big Brother controversat! Primarul Hanu îi supraveghează pe motreni, din biroul său, cu 50 de camere video”, Neli Matei, atrăgea atenția asupra monitorizării ilegale a motrenilor ca urmare a prezenței în biroul fostului primarului Dorin Hanu a unui monitor conectat non-stop la sistemul de supraveghere video. În replică, Dorin Hanu a menționat faptul că își urmărea doar nevasta în momentul în care aceasta efectua cumpărăturile?! Pentru a dispune de o imagine de ansamblu asupra utilității monitorului în biroul primarului, redăm o parte din declarația acestuia pe care o identificăm în articolul menționat anterior: “Am pus monitorul de ornament, ca să dea bine în birou” (Dorin Hanu, fost primar al municipiului Motru, 6 mai 2015) ?!?
Ulterior, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a amendat Primăria municipiului Motru cu suma de 14.000 de lei, iar Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar de cercetare. În cele din urmă, Primăria municipiului Motru a câștigat în instanță procesul cu ANSPDCP, amenda fiind anulată, iar dosarul deschis de DNA a fost închis, fără a se începe urmărirea penală.
O altă investiție interesantă este reprezentată de achiziționarea unor indicatoare auto în anul 2013, în valoare totală de 90.8444,08 de lei. Chiar dacă valoarea acestora nu este una semnificativă, dacă ne raportăm la celelalte investiții realizate, atragem atenția asupra faptului că în urmă cu aproximativ 3 ani de zile au fost montate în municipiul Motru un număr de semafoare, însă acestea nu au fost pornite până la data de 20 februarie 2017 (data ultimei verificări)!!!
De asemenea, observăm faptul că în perioada 2015-2017 nu au fost realizate investiții semnificative în municipiul Motru. Pentru a realiza o analiză riguroasă, este utilă o privire de ansamblu asupra investițiilor realizate în perioada 2010-2017, în urma căreia remarcăm faptul că nu au fost realizate investiții menite să asigure o dezvoltare economică pe termen lung a municipiului Motru, prin faptul că acestea au generat un impact scăzut cu privire la crearea de noi locuri de muncă.
Organizarea Zilelor Municipiului a necesitat cheltuirea unui buget de 100.000 de lei/an, în medie, în perioada 2012-2015. În mod interesant, în cadrul datelor furnizate de Primăria Municipiului Motru nu identificăm referiri cu privire la finanțarea spectacolelor organizate cu ocazia zilelor Municipiului Motru în anii 2010, 2011, respectiv 2016. Omiterea acestor informații este interesantă, în contextul în care însăși organizarea Zilelor Municipiului în anul precedent a reprezentat un motiv de dispută pe plan local. În cele din urmă, acestea au fost organizate în perioada 5-11 septembrie 2016, printre artiștii și formațiile invitate regăsindu-se Alb Negru, Boier Bibescu, Shift, DJ Rynno & Sylvia. Spre deosebire de anii precedenți, durata organizării Zilelor Municipiului s-a extins de la 3 la 7 zile.
În documentul emis de Primăria Municipiului Motru ne atrage atenția mențiunea referitoare la încheierea unui contract la data de 29 noiembrie 2016 în valoare de 6.750 lei pentru organizarea unui show de lasere, fără a se oferi detalii suplimentare. În luna decembrie, Primăria Municipiului Motru a organizat un show de lasere cu ocazia serbării Zilei Constituției la data de 8 decembrie 2016, dar și cu ocazia Revelionului, ocazie în care a fost invitat și un DJ. În legătură cu organizarea acestor evenimente, identificăm o ambiguitate în privința datelor furnizate de Primăria Municipiului Motru, întrucât nu putem constata dacă suma de 6.750 lei a fost utilizată pentru organizarea unuia din cele două spectacole de lasere sau a fost suficientă pentru finanțarea ambelor spectacole, incluzând suma oferită DJ-ului.
Pornind de la exemplele analizate mai sus, constatăm faptul că dezvoltarea municipiului Motru se află pe o traiectorie descendentă, întrucât investițiile realizate nu au fost în măsură să rezolve o problemă tot mai vizibilă în raport cu viitorului localității: locurile de muncă oferite tinerilor în vederea stimulării acestora de a-și stabili o familie și un viitor în municipiul Motru. Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este din ce în ce mai mică, în măsura în care investițiile nu vin în întâmpinarea acestei probleme. Pentru că ștrandurile, sensurile giratorii, zilele municipiului, spectacolele de lasere, sistemul de supraveghere video, nu contribuie în nici un fel la rezolvarea acestei probleme.
Pe termen mediu și lung, în momentul în care Complexul Energetic Oltenia nu va mai putea susține financiar mineritul în județul Gorj, tensiunile vor deveni mult mai vizibile, întrucât localități precum municipiul Motru vor fi afectate de o rată semnificativă a șomajului.
De altfel, la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, primarul Gigel Jianu afirma pentru Radio Infinit Târgu-Jiu faptul că Primăria se confruntă cu o situație îngrijorătoare, întrucât în anul 2016 a acumulat datorii de circa 6 milioane de lei, motiv pentru care bugetul pentru anul 2017 nu permite alocarea de sume pentru investiții. Astfel, termenul privind înființarea unui parc industrial în municipiul Motru a fost stabilit pentru vara lui 2018. În mod surprinzător, în pofida faptului că Primăria a acumulat datorii foarte mari în anul 2016, potrivit primarului Gigel Jianu, peste 20 de angajați din cadrul Primăriei dispun de un salariu brut mai mare de 6.000 de lei. În legătură cu acest aspect, mass media județeană semnala la sfârșitul lunii februarie faptul că cel mai mare salariu din cadrul Primăriei aparține secretarului, acesta fiind de 9.000 de lei !?!
Privind în orizontul alegerilor locale din 2020, chiar dacă se mai pot întâmpla multe lucruri până în acel moment, lipsa investițiilor menite să creeze noi locuri de muncă va acutiza și mai mult lipsa de legitimitate a candidaților, în special a celor care au fost implicați într-o anumită măsură în procesul decizional. Fragmentarea mare a electoratului motrean, numărul mare de candidaţi, decredibilizarea partidelor politice, precum și nivelul ridicat al volatilității electorale, pot să conducă la un rezultat surprinzător, contrar așteptărilor partidelor și formațiunilor politice locale.
În acest moment, deciziile aparțin primarului Gigel Jianu și Consiliului Local Motru, reprezentând o șansă în vederea câștigării alegerilor locale din 2020, dar și o provocare… Gestionarea în mod necorespunzător a bugetului local poate fi ulterior sancționată de către motreni la următorul scrutin electoral, în cel mai democratic mod cu putință.
(*) În analiza noastră precizăm faptul că ne-am detașat de interesele sau afinitățile partizane. Miza acestei cercetări nu este una partizană, motiv pentru care ne-am propus să analizăm problemele într-o perspectivă comparativă și echilibrată. Le atragem pe această cale atenția decidenților politici pe plan local să reflecteze asupra aspectelor menționate în cadrul acestui articol, rezistând tentației de a deveni sensibili la criticile argumentate.
(**) La data de 23 martie 2017 am primit răspuns la Solicitarea din data de 19 martie 2017 adresată Primăriei Municipiului Motru în vederea oferirii informațiilor de interes public cu privire la:
– stadiul demersului privind schimbarea rangului localităţii de la municipiu la oraş;
– termenul-ţintă pentru organizarea unui referendum local consultativ pe tema schimbării rangului localităţii.
În răspunsul primit se menționează faptul că “Proiectul privind organizarea și desfășurarea unui referendum asupra necesității transformării localității Motru din municipiu în oraș” a fost respins prin Hotărârea Consiliului Local Motru nr. 90 din 24 noiembrie 2016. O lovitură și un eșec pentru promisiunea care a ținut capul de afiș al campaniei electorale a lui Gigel Jianu, actualul primar al municipiului Motru. O promisiune care rămâne nerezolvată, cel puțin până în acest moment… 13 din 19 consilieri locali au votat pentru respingerea respectivului proiect, la doar câteva luni de la preluarea mandatului de primar a domnului Gigel Jianu.
Sursa foto: http://www.primariamotru.ro/
fără comentarii
Fii primul care comentează