Banca Centrală Europeană, bâta ascunsă împotriva statelor membre recalcitrante?

Multă vreme, opinia publică europeană arăta cu degetul către „trântorii” şi „mincinoşii” Europei, statele din sud, precum Grecia, Italia, Spania, Portugalia, ale căror cheltuieli depăşeau cu mult veniturile bugetare şi care, ajunse în crize ale datoriei suverane, trebuiau să fie „salvate” de organismele financiare internaţionale, cu banii „harnicelor” şi „corectelor” ţări din nord.

Nimeni nu contestă că politicieni iresponsabili din aceste ţări au fost risipitori pentru a-şi finanţa pe banii statului popularitatea electorală, în loc să chivernisească cu mai multă atenţie avuţia publică.

Dar oare asta ne dă dreptul să îi punem public la stâlpul infamiei pe membri ajunşi în situaţii economice dificile şi în ascuns să le dictăm ce măsuri sociale şi economice să ia? Este oare asta justiţie şi solidaritate europeană?

Un raport recent al Transparency International, intitulat „Două feţe ale aceleiaşi monede? Independenţa şi răspunderea publică a Băncii Centrale Europene” atrage atenţia asupra modului total netransparent în care Banca Centrală Europeană (BCE), instituţie asupra căreia nu există un control democratic intensiv, a intervenit politic în gestiunea datoriilor statelor din sudul Europei.

Raportul arată:

• că BCE, controlând politica monetară a Greciei şi în acelaşi timp făcând parte din „troika” creditorilor internaţionali , de o manieră total neprincipială, a fost în măsură să impună guvernului de la Atena aranjamentele politice pe care le intenţiona;
• că BCE a trimis scrisori secrete guvernelor Spaniei şi Italiei, care cereau sprijin în criza datoriilor, condiţionând cumpărarea de obligaţii ale respectivelor state de diverse măsuri economice şi sociale, prezentate ca reforme;
• că înainte de formularea unor decizii cheie de politică monetară, membri ai board-ului de conducere ai BCE se întâlneau cu diverşi bancheri şi manageri ai unor fonduri;
• că transparenţa în privinţa deciziilor luate de BCE este în continuare foarte îndepărtată, deopotrivă de bunele practici în acest sens ale unor alte bănci centrale şi de standardele în domeniu adoptate de alte instituţii europene.

Cu alte cuvinte, istoria recentă arată că, în structura actuală a UE, Băncii Centrale Europene îi este permis să „folosească puterea ei asupra politicii monetare pentru a exercita presiuni asupra guvernelor statelor membre”.

Mai pe înţelesul tuturor, BCE a devenit un actor politic, controlat de nu se ştie exact cine, care sub diverse ameninţări precum cea că nu va mai furniza monedă europeană băncilor dintr-un anumit stat şi cea că nu va cumpăra obligaţiuni ale respectivului stat, poate strânge cu uşa guvernul oricărui stat membru al eurozonei să adopte orice măsuri doreşte board-ul de conducere al Băncii.

BCE poate fi deci o bâtă ascunsă împotriva statelor membre ale eurozonei, mai ales împotriva acelora care se confruntă cu datorii ridicate.

Cui serveşte această bâtă?

Fiecare să răspundă singur la o asemenea întrebare… Vă sfătuiesc să studiaţi programele de măsuri înaintate Greciei, Spaniei, Italiei sau Portugaliei, acolo unde apar indicii suficiente.

Norocul Europei stă în faptul că, după ce bâta ECB a fost folosită împotriva Greciei, stat mic a cărui voce nu a contat, acum s-a încercat folosirea ei şi împotriva Italiei, ceea ce a generat scandalul în desfăşurare Monte dei Paschi (despre care evident că nu găsiţi nimic în presa românească).

Oricum, de aici se vede că nu degeaba este considerată moneda drept unul dintre principalele atribute ale suveranităţii naţionale şi că poate ar trebui să fim mai temperaţi atunci când ne dorim cu tot dinadinsul să ajungem într-o zonă euro constituită nu tocmai corect şi nu tocmai durabil.