Statistică/ Cele mai multe sclave pentru sex din Spania provin din România; traficanţii români, violenţi şi inventivi
Cele mai multe persoane reţinute pentru trafic de carne vie şi cele mai multe victime ale acestei infracţiuni, provin din România, arată statisticile Centrului de Informaţii împotriva Terorismului şi Crimei Organizate din Spania (CITCO – Centro de Inteligencia contra el Terrorismo y el Crimen Organizado), citate de cotidianul spaniol El Pais.
Doar în 2015 au fost identificate 262 de cazuri în care femei din România, de obicei cu vârste sub 22 de ani, erau transformate în sclave ale traficanţilor, fiind obligate prin diverse metode, de multe ori violente, să ofere servicii sexuale contra cost şi să dea cea mai mare parte a banilor obţinuţi către proxeneţi.
„În această lume nu există niciun fel de scrupul”, declară un membru al Gărzii civile din Spania, în vreme ce un comisar al poliţiei atrage atenţia că femeile sunt tratate exact ca o marfă.
Un alt agent precizează că „grupurile infracţionale româneşti sunt în mod special violente”, recurgând la bătăi şi diverse ameninţări pentru a-şi ţine captive victimele.
El Pais prezintă şi trei cazuri tipice pentru modalităţile prin care traficanţii reuşesc să atragă femei, să le facă dependente şi să le exploateze.
Prima dintre ele este cea a anunţurilor false de oferte de muncă, capcană în care a căzut Andreea, mamă a patru copii. Venită la Cordoba în baza unui asemenea anunţ, a fost sechestrată, fotografiată nud, obligată să se culce cu clienţi aduşi de traficant, primind doar 2,5 euro pentru fiecare partidă de sex.
Cea de a doua este cea a iubitului – loverboy – care seduce tinerele şi le aduce în Spania cu promisiunea unei vieţi fericite şi îndestulate. Mădălina a fost adusă astfel la 16 ani, în Figueres, regiunea Girona, unde a fost obligată de rudele falsului iubit să se prostitueze. La numai trei luni după ce a avut un copil cu acesta, a fost obligată să îşi reia activitatea, fiind şantajată de această dată cu ajutorul noului născut. Prin aceste metode, Mădălina a produs pentru traficanţi aproximativ 300.000 euro în 4 ani de sclavie.
Cea de a treia metodă este aceea a dozării bătăilor şi a ameninţărilor împotriva familiei plecate deja în străinătate, cu promisiunea revederii acesteia. Alina, de 18 ani, din Turnu Măgurele, a plecat astfel în Spania pentru a-şi revedea mama, dar a fost sechestrată în baza unei presupuse datorii de 2.000 euro pentru costul drumului şi obligată să se prostitueze nopţile în regiunea Valencia. În timpul zilei, ea era închisă şi supravegheată de către traficanţi. A reuşit să scape cu ajutorul unui client căruia i-a relatat cu ajutorul Google Translate toate problemele pe care le are şi care a condus-o la forţele de ordine.
Alături de românce, principalele victime ale sclaviei sexuale din Spania sunt nigeriencele, chinezoaicele şi paraguayencele.
Numele femeilor care apar în acest articol sunt fictive, fiind utilizate pentru protecţia victimelor.
fără comentarii
Fii primul care comentează