Declarația de la Roma, semnată de liderii statelor membre la 25 martie 2017, pune în prim plan o Uniune Europeană cu “ritmuri și intensități diferite”, o sintagmă ambiguă şi greu descifrabilă privind viitorul UE.

Europunkt vă prezintă o sinteză a perspectivei prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, decanul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, SNSPA, prezentată în interviul pe care l-a oferit lui Vladimir Adrian Costea, cu ocazia conferinţei internaționale „Interconnectivity and EU Foreign Policy Making”, organizată de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA) pe 10 mai.

Eveniment 09 - Iordan Barbulescu

Vladimir Adrian Costea: Care este schimbarea pe care o aduce Declarația de la Roma cu privire la construcția Uniunii Europene?

Iordan Bărbulescu: Nici una, dacă ne referim la povestea cu Europa cu mai multe viteze care s-a reținut în mod deosebit în țara noastră. Și asta deoarece, Europa cu mai multe viteze este echivalentă cu cooperarea consolidată care apare încă din anul 1997 (Tratatul de la Amsterdam, art. 27A-27E, 40-40B, 43-45 TUE și, respectiv, art. 11-11A, TCE), dar și în Tratatul de la Lisabona (art. 20 TUE și 326-334 TFUE). Zona Euro (Uniunea Economică și Monetară) este un asemenea exemplu de cooperare consolidată, Spațiul Schengen, este altul.

Altfel spus, când două sau mai multe state membre doresc să avanseze mai repede în aplicarea unei politici publice europene, pot să o facă fără ca celelalte state să le poată împiedica. Deci, nimic nou sub soare. Această discuție și ulterioara abordare are legătură cu extinderea UE spre statele sărace din centrul și estul Europei, adică fostele state comuniste.

O dată cu producerea ei, omogenitatea Europei se pierdea pe termen scurt și mediu, iar soluția găsită în faţa eterogenității a fost asta: pe de o parte, statele avansate să poată continua avansul, pe de alta, cele mai puțin avansate, dar care îndeplineau condiții minimale de aderare la UE, să poată adera urmând să adere la cooperările consolidate pe măsură ce avansau și ele în această direcție. Și, în fine, să lase astfel loc în UE statelor care, deși pot, nu doresc să intre în aceste cooperări consolidate (Marea Britanie care nu este nici în Euro, nici în Schengen sau Suedia care nu este în Euro etc).

În ce măsură o Uniune cu “ritmuri și intensități diferite” se deosebește de o Uniune “cu mai multe viteze”?

Este același lucru, spus într-o altă formă.

În ce măsură proiectul unei Uniuni cu “ritmuri și intensități diferite” este în măsură să reducă tensiunile și decalajele de dezvoltare existente în cadrul Uniunii Europene?

Diferența între cooperarea consolidată, Europa cu mai multe viteze/intensități etc. și “Europa à la carte” este singura care face deosebirea între două strategii de dezvoltare europeană. Prima, are în vedere doar opțiuni și posibilități temporare, toți fiind obligați ca, la un moment dat, să adere la respectivele cooperări consolidate, cea de-a doua, așa cum îi spune numele, lăsând fiecăruia posibilitatea să ia ce vrea din meniul UE și să lase ce nu-i place. Deci, de abia asta din urmă mărește decalajale pe termen lung. Cealaltă, pe termen lung le scade, şi oricum, actualele tratate nu au în vedere “Europa à la carte”.

La finalul reuniunii informale a Consiliului European, Președintele Klaus Iohannis a afirmat faptul că o Uniune cu “mai multe viteze” ar fi reprezentat un pericol pentru “revenirea la geometria Cortinei de Fier”. Considerați întemeiat argumentul prezentat de Președintele Iohannis?

Nu știu ce a vrut să spună, pentru că Cortina de fier delimita două sisteme politico-economice, comunismul și capitalismul. Ori, nu despre asta poate fi vorba.

În ce măsură acest pericol continuă să existe în cadrul unei Uniuni cu “ritmuri și intensități diferite”?

Nu există un asemenea pericol. Dacă vorbim despre decalaje, ele se reduc puțin câte puțin și nici nu ar fi moral să condamnăm la stagnare țările dezvoltate din UE, cum nu ar fi moral nici să împiedicăm dezvoltarea celor mai noi venite și mai sărace, ca să zicem așa. Și, să nu uităm, bugetele UE asigură mulți bani pentru coeziune, reducerea disparităților dintre statele și regiunile cele mai puțin dezvoltate și cele dezvoltate, și nu este vina nimănui că unele state mai sărace nu absorb sumele atribuite (vezi, România care până la acest moment, mai 2017, aproape că nu a absorbit deloc fondurile din perspectiva financiară 2014-2020)

Care sunt actorii statali care beneficiază cel mai mult de pe urma textului Declarației de la Roma?

Cred că toată lumea, dacă înțelege textul la care s-a ajuns și, în primul rând, Europa în ansamblul ei căci textul vorbește despre ea și nu despre un stat anume

În urma semnării Declarației de la Roma, considerați că a fost stabilită o direcție clară privind reformarea UE în raport cu scenariul nr. 3 prezentat de Președintele Juncker în Carta Albă?

Mie mi-ar plăcea scenariul nr. 5, “Mult mai mult, împreună”, dar, dată fiind eterogenitatea actuală și viitoare a UE, cu extinderea previzibilă spre Balcani, cred că scenariul nr. 3 este mai probabil. Dar, și mai importante îmi pare concluziile de la Roma care vorbesc în mod egal despre o Europă sigură și protejată, una prosperă și sustenabilă, una socială și una care este ascultată de către celelalte state și organizații internaționale.

 

 

Tags: , , , ,

 

fără comentarii

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu